Noada și genunchiul

Ca și în cazul noadei prezidențiale, genunchiul premieral nu se putea trata în siguranță acasă. În România. De aceea, medicii - români cu toții - au propus, și într-un caz și în altul, ca intervențiile chirurgicale să se facă la Viena și la Paris. Nu că acolo ar fi medici mai buni, ci doar pentru condițiile materiale care acasă nu pot fi asigurate. Și într-un caz și în altul, pacienții au avut decența să afirme că-și vor plăti din buzunarul propriu spitalizarea. Bănuiesc că au și făcut-o. N-au plătit însă din buzunarul propriu alaiul de colaboratori, secretare, sepepiști și membrii de familie care i-au însoțit și de care nu se puteau lipsi. Pe ăștia i-am plătit noi, contribuabilii, în semn de respect pentru faptul că cei pe care i-am ales să ne conducă nu precupețesc niciun efort pentru a ne servi. Ce exemplu mai convingător decât faptul că nici nu i-a trecut bine efectul anesteziei și premierul s-a și aruncat asupra hârtiilor și problemelor a căror rezolvare nu suferea vreo întârziere. Până aici lucrurile sunt cât de cât clare. Ce nu înțeleg eu este: de unde până unde se întinde aria incompatibilității dintre dotarea noastră spitalicească și siguranța demnitarilor aflați în suferință? Dacă în cazul lui Traian Băsescu problemele de coloană „oficială” sunt mai complexe, mi-e greu să înțeleg de ce era atât de vulnerabil genunchiul premierului? Că doar nu este nici fotbalist, nici balerină. E un simplu motociclist care s-a bușit cu o mașină? Și de ce intervenția asta laparoscopică se putea face doar la Paris? Eu - deși nu sunt premier - am făcut-o aici, la Foișor, după toate regulile. Și nu mă plâng. Și ca mine o fac o groază de români. Revin: ce se poate trata, în siguranță, în România? Guturaiul? Migrena? Apendicita, cumva? Că n-avem condiții grozave, o știm prea bine. Dar este oare corect să acceptăm cu inima senină că orice român poate fi expus tuturor riscurilor tratamentelor fără nicio garanție la care nu catadixim să ne supunem vârfurile? Sănătatea e o problemă serioasă. De viață și de moarte. De ce nu au, în acest caz, domnii Băsescu și Tăriceanu curajul de a spune: gata! Lăsăm deoparte orice alte proiecte și ne concentrăm pe dotarea sistemului sanitar cu tot ceea ce este necesar pentru ca să nu fim nevoiți să ne trimitem aleșii peste hotare, ca pe niște amărâți de căpșunari.