banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8763 - 04 iun 01:50

Nicolăescu a predat spitalele

Autor: Andreea ALDEA

Publicat la 15 decembrie 2006

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu (foto), s-a întâlnit, ieri, cu cei 339 de manageri care au promovat concursul, ocazie cu care le-a explicat că așteaptă de la ei „ordine, disciplină și curățenie”, recomandându-le ca în cazul în care nu sunt în stare să facă bine treaba la care s-au angajat, să-și facă lichidarea

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu (foto), s-a întâlnit, ieri, cu cei 339 de manageri care au promovat concursul, ocazie cu care le-a explicat că așteaptă de la ei „ordine, disciplină și curățenie”, recomandându-le ca în cazul în care nu sunt în stare să facă bine treaba la care s-au angajat, să-și facă lichidarea. „Nu mă aștept ca de mâine să faceți minuni. Nu mă aștept nici la o îmbunătățire a indicatorilor de calitate, ci să asigurați o corelație minimă între costurile activității generale, dar mai ales să sporiți grija față de pacient. Cine nu este în stare să facă bine treaba, atunci să meargă la casierie să-și facă lichidarea’’, a spus ministrul Sănătății primilor manageri din sistemul sanitar public. Pentru a fi sigur că noii manageri își fac datoria și pentru a evita irosirea de fonduri, ministrul le-a promis, începând de anul viitor, controale semestriale. Totuși, primele trei luni de manageriat vor fi „de tranziție”. Ministrul a dat asigurări că în 2006 vor fi plătite toate datoriile spitalelor , astfel ca din 2007 să nu mai fie creanțe. De asemenea, a ținut să precizeze că cei care nu-și vor face bine treaba vor fi sancționați, mergând până la rezilierea contractului de management. „De la ora 8 sunt în spital” Șefii spitalelor brașovene și-au primit și ei din mâna ministrului ordinul de numire pe trei ani de zile. Odată cu aceasta au semnat și contractul de management, care are atașat și indicatorii de performanță pentru fiecare spital în parte. Singurele schimbări de ștafetă vor avea loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență și la cel de Pneumoftiziologie. În aceste cazuri, echipele care au asigurat interimatul vor fi înlocuite de noii manageri, economista Lavinia Mariana Rusu, respectiv medicul Tania Carmen Macavei. „La prima oră mă voi prezenta la spital și mă voi întâlni cu domnul Șamotă care va preda ștafeta”, a declarat noul manager al Spitalului Județean. Aceasta a precizat că „ministrul nu se așteaptă să facem minuni încă de la început. Am semnat contractul, care are atașat indicatorii de performanță pe care trebuie să îi respectăm. Ei sunt stabiliți pentru fiecare spital în parte și, în cazul meu, sunt cei mai mulți”, a adăugat Lavinia Rusu. În două spitale brașovene postul de manager a rămas neocupat. Candidata înscrisă pentru șefia spitalului de Psihiatrie și Neurologie nu a promovat examenul, iar dosarul directorului interimar al Spitalului Municipal Victoria nu a fost acceptat. În acest caz, mandatul directorilor interimari a fost prelungit trei luni, în martie urmând să se organizeze un nou concurs pentru ocuparea postului de manager. La restul spitalelor din județ postul de manager a fost ocupat tot de cei care au deținut și până acum funcția de director.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie