Nicolae Vlad Popa și-a retras acțiunea împotriva AVAS-ului
Autor: Ovidiu VRÂNCEANU
Publicat la 20 martie 2008
Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa a anunțat, ieri, că a semnat declarația de renunțare la procesul intentat împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului privind anularea vânzării platformei Tractorul SA
Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa a anunțat, ieri, că a semnat declarația de renunțare la procesul intentat împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului privind anularea vânzării platformei Tractorul SA. Popa a prezentat trei motive care au stat la baza acestei decizii, cel mai important fiind cel că „după ce justiția a aprobat începerea procesului de anulare făcut de lichidatorul actual la Brașov, care are exact același obiect, procesul meu ar duce la o întârziere a deciziei finale”. Eurparlamentarul mai spune că și-a atins „scopul politic sesizând opinia publică privind ilegalitatea săvarșită de AVAS”, cel de-al treilea motiv al retragerii acțiunii sale fiind că „am sesizat comentarii cum că eu aș putea face presiuni politice în calitatea mea de euro-parlamentar, lucru pe care vreau să îl contrazic prin gestul meu”. În acest fel, susține sursa citată, „justiția va putea da astfel o singură soluție, care cu siguranță va fi cea dreaptă”.
„Vânzarea
Tractorul –
o hoție”
În vara anului trecut, Nicolae Vlad Popa a dat în judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și compania Flavus Investiții SRL, cea care a câștigat prin licitație activele uzinei brașovene, solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare, pe principiul capacității de folosință. Popa susține că vânzarea uzinei Tractorul a fost o hoție și că Ordonanța de Guvern 3/2007, privind lichidarea voluntară a unor companii de stat, în baza căreia s-a făcut vânzarea, este neconstituțională, deoarece „a fost croită în așa fel încât această firmă, despre care nimeni nu știe mai nimic, să poată câștiga”. Potrivit sursei citate, „dacă nu ar fi fost această ordonanță, nu ar fi fost posibil ca o firmă înființată în ianuarie 2007, cu un capital de numai 200 de lei și care vine cu un capital cash de patru milioane de euro, să câștige licitația”, spune Popa.
Lichidatorul, acuzat
de complicitate
Luna trecută, Popa acuza Casa de Insolvență Transilvania și firma Flavus de complicitate, susținând că cele două firme s-ar afla „sub protecția AVAS”. Potrivit unui comunicat de presă al europarlamentarului, „complicitatea a fost dovedită prin restituirea a 1,2 milioane de euro cumpărătorului de către Casa de Insolvență Transilvania, lucru fără precedent în ingineriile frauduloase din România. Returnarea sumei a fost motivată de o diferență de două hectare de teren între evaluarea inițială și măsurătorile realizate de Flavus după achiziție. În contractul încheiat în secret după adjudecarea Tractorul s-a trecut o clauză care face posibilă o astfel de ilegalitate”.
Europarlamentarul mai spunea că patrimoniul Tractorul Brașov, în special terenul pe care este amplasată uzina, a fost subevaluat. Activele societății brașovene au fost vândute în vara anului trecut către Flavus Investiții, în urma unei licitații, pentru 77 de milioane de euro, fără TVA. Tranzacția a fost suspendată în toamna anului trecut la cererea Comisiei Europene, care a început o investigație cu privire la posibila încălcare a tratatului Uniunii Europene referitor la un eventual ajutor de stat acordat firmei Flavus.
Provocat să-și demonstreze afirmațiile
Andrei Cionca, asociat coordonator al Casei de Insolvență Transilvania, i-a solicitat europarlamentarului Nicolae Vlad Popa, să angajeze o companie care să evalueze patrimoniul societății Tractorul. „Dacă Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) va constata că o evaluare care să scoată Tractorul la 200 - 300 de milioane de euro, așa cum spune Nicolae Vlad Popa este legală, atunci vom discuta mai departe. Dacă nu, ar fi bine să ne lase să ne facem treaba”, a spus sursa citată.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu