Nici o faptă bună nu rămâne nehuiduită!

A fost și meciul lui Bute pentru titlul mondial, care s-a încheiat cu rezultatul așteptat de o țară întreagă. Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi întâmplat dacă un pumn norocos al mediarului boxer francez l-ar fi scos din cursă pe Lucian. Din fericire nu s-a întâmplat așa ceva și, în lipsa altor evenimente care să le prilejuiască revărsarea de entuziasm, românii mai exuberanți s-au dus în Piața Universității să sărbătorească. A fost, dealtfel, prima manifestare de acest gen de la victoria la puncte a lui Băsescu obținută în fața celor 322 de șalangeri din Parlament, care vroiau să-i ia centura de președinte, dobândită cu transpirație și lacrimi. Evident că pe marginea acestei întâlniri se poate glasa la nesfârșit, acuzându-se - așa cum o face ofticosul de Doroftei – maniera comercială în care Bute își organizează traseul de campion. Ce este însă anormal în chestia asta? Așa se face în boxul profesionist: nu te repezi din prima să te bați cu cel mai tare. Îi iei pe rând și mărești treptat bursa. Va veni, probabil o zi, în care Lucian va pierde titlul în fața unui adversar mai motivat. Asta este viața. El, însă, va rămâne cu un titlu pe care l-a apărut cu succes de opt ani. Atmosfera creată în jurul acestui eveniment are un oarece grad de artificialitate. Boxul nu e un sport la fel de popular ca fotbalul. Performanța lui Bute este însă una dintre tot mai puținele care ne aduc bucurii. A fost un eveniment manageriat cu atenție și oarecare inteligență. Nici faptul că Elena Udrea s-a așezat călare pe el nu este întâmplător. Cu ce să-și sporească popularitatea ministrul Dezvoltării? Cu contractele pe ochi frumoși acordate amicilor politici? Cu telefericul spre nicăieri al lui Ridzi? Cu sala de natație fără personal din Câmpina? Nu: Bute a fost calul său câștigător și a pariat pe el 2 milioane de euro. Bani europeni – zice dânsa, de parcă ar exista mai multe categorii de euro, iar unii ar putea fi folosiți mai ușor decât alții – și îmi place să cred că nu a fost atât de inconștientă încât să nu-și ia măsurile de prevedere necesare pentru ca să nu trebuiască să dăm banii înapoi. Nici măcar faptul că cu banii ăștia și-a promovat celebra frunză, făcută tot pe banii europeni, nu mi se pare un abuz. Dacă ăsta-i brandul, bun-prost, mergem cu el înainte. Singurul lucru reproșabil din toată această afacere rămâne suspiciunea (deocamdată) că acești bani au fost oferiți pe tavă unei persoane care a putut să dispună de ei după cum a decis firma cu un singur angajat care a organizat meciul. Pe tema asta vor mai curge, desigur, cerneală și vorbe. Dar să nu anticipăm. Huiduielile cu care a fost răsplătită doamna Udrea pentru fapta bună pe care crede că a făcut-o au o explicație: proștii, care au tot înghițit până acum păcălelile politice, nu mai sunt dispuși să fie duși de nas. Nu mai vor ca un Bute să cauționeze lipsa de performanță a unor administratori șmecheri, gata oricând să se împăuneze cu performanțele altora, trecându-și-le în cont. Nu în cel din Elveția…