Negocieri dure în familia Șova

După ce ne-a amețit cu declarații contradictorii de nu mai știa nici Ponta ce să creadă, micul ministru al marilor proiecte, Dan Șova, și-a șters sudoarea de pe frunte și ne-a anunțat că a obținut o victorie definitivă și irevocabila: am scăpat de Bechtel! După ce ne-au chinuit aproape zece ani cu autostrăzile lor care costau tot mai mult, pe măsură ce ce scurtau, americanii ne-au zis pa și pusi! Nu pe gratis: o despărțire de acest soi costă. Ca un divorț! Doar vreo 37 de milioane de euro mai trebuie să le plătim ca să nu mai facă nimic, să-și ia calabalâcul și să-i fericească pe alții cu contractele lor. 37 de milioane. Ieftin sau scump? Asta n-avem de unde s-o știm, cel puțin atâta timp cât clauzele contractului continuă să rămână secretizate. Până atunci rămânem cu întrebarea în aer. Desigur, junele Șova e de părere că e maxim de ce se putea obține. Și, deși n-am participat la negocieri, ne imaginăm că s-a bătut ca un leu ca să smulgă din ghearele americanilor condiții cât mai favorabile. Deși avea în față o forță în materie juridică: pe maestra Ana Diculescu Șova, reprezentantul legal al celor de la Bechtel. Pentru necunoscători, amănuntul că respectiva doamnă este mama ministrului ar putea să nu aibă nici o relevanță. În orice familie mai sunt aspecte în care fiii nu sunt de acord cu părinții și se luptă pentru punctele lor de vedere. De ce ar fi altfel în familia Șova? Lăsând gluma la o parte: nu vreau să insinuez nici un moment că Dan Șova nu a făcut tot ceea ce a ținut de el ca să obțină un rezultat cât mai bun – deși cineva ar putea spune că la miliardul-jumate care s-a scurs în buzunarele americanilor, 30 de milioane sunt un mizilic. Nu vreau să insinuez, deasemenea, că doamna Șova – mama ar fi făcut concesii care să afecteze interesele americane. Vreau doar să spun că toată povestea asta, privită cu ochiul liber, miroase a conflict de interese. Un conflict care ar fi trebuit să-i sară în ochi chiar premierului când l-a numit pe amicul și partenerul său Dan într-o astfel de funcție, în care contractul Bechtel era reperul cel mai vizibil. Și sunt profund nedumerit de faptul că aproape nimănui nu i-a sărit în ochi acest amănunt! Dincolo de asta, probabil că cele 37 de milioane constituie prețul corect al prostiei în serie a guvernanților noștri. Iar urma scapă turma.