banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8724 - 14 aug 04:06

„Nefropatia de căldură”: Rinichii, printre primele organe afectate de caniculă

Autor: Andreia IONIŢĂ

Publicat la 06 august 2026

„Nefropatia de căldură”: Rinichii, printre primele organe afectate de caniculă

Valurile de căldură din această perioadă pun o presiune suplimentară asupra organismului, iar rinichii sunt printre primele organe afectate de deshidratare şi de excesele alimentare, avertizează prof. univ. dr. Adrian Covic, şeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi.
Medicul atrage atenţia, potrivit Agerpres, că un aport insuficient de lichide poate afecta funcţia renală, în special în cazul persoanelor expuse timp îndelungat la temperaturi ridicate.
„Rinichii reprezintă o oglindă foarte bună a stării noastre de sănătate şi a exceselor noastre. Dacă avem excese alimentare, un aport insuficient de lichide sau, dimpotrivă, un consum exagerat de alimente bogate în calorii şi proteine, necorespunzătoare pentru ceea ce avem nevoie, la un moment dat rinichiul începe să sufere. Nu există ceva care să protejeze în mod special rinichii, însă, atunci când organismul nu este sănătos, ei sunt printre primii care dau semnale”, a explicat Adrian Covic.

Ce este „nefropatia de căldură”
Medicul spune că este bine documentată aşa-numita „nefropatie de căldură”, o afecţiune întâlnită în cazul persoanelor care muncesc la temperaturi extreme şi nu reuşesc să compenseze pierderile de apă printr-o hidratare corespunzătoare.
„De exemplu, astfel de patologii se întâlnesc în America Centrală, la românii care lucrau în străinătate, în sudul Italiei, în Cipru, zone unde temperaturile sunt foarte mari. Se produce o pierdere importantă de apă prin transpiraţie şi respiraţie, iar dacă aceste pierderi nu sunt compensate, apare suferinţa renală. Acest fenomen este cunoscut în regiunile cu temperaturi foarte ridicate şi a fost observat inclusiv în timpul valurilor de căldură din Franţa, unde numeroşi vârstnici au dezvoltat afectare renală pe fondul deshidratării. Unii s-au prăpădit din cauza şocului termic, alţii au avut o afecţiune sistemică, cu afectare renală în prim-plan”, a mai spus Adrian Covic.

Câtă apă este recomandată în timpul verii
În sezonul cald, consumul de lichide trebuie adaptat temperaturilor ridicate, afirmă specialistul. „În mod normal, organismul produce aproximativ un litru şi jumătate de urină pe zi şi pierde încă aproximativ 500 de mililitri prin transpiraţie şi respiraţie. De aceea, cei doi litri reprezintă necesarul minim pentru a compensa pierderile. De aici vine această cifră «magică». Vara este recomandat un consum de doi-trei litri de lichide pe zi. Aceşti doi-trei litri pot proveni din orice lichide, pentru a ne permite să trecem mai uşor peste şocul termic”, a afirmat medicul.

Excesul de fructe poate deveni periculos
În privinţa alimentaţiei, nefrologul recomandă fructe şi legume proaspete, mai ales pe cele bogate în apă, precum pepenele. Nici excesul nu este însă benefic.
„Fructele şi legumele proaspete asigură necesarul de vitamine şi ne permit să trecem mai uşor şi peste şocul termic. Nu întâmplător strămoşii noştri mâncau caloric şi consistent iarna, iar vara consumau alimente mai uşoare, fructe şi legume. Natura ştie ce să facă pentru a ne proteja. Cred că trebuie să menţinem aceste principii din trecut şi în momentul de faţă. Nu există un fruct «minune». Pepenele are un uşor avantaj, pentru că hidratează foarte bine, dar orice fruct şi orice legumă de sezon sunt binevenite într-o alimentaţie echilibrată. Important este să evităm excesele”, a precizat specialistul.

„Pledoaria este pentru echilibru”
Medicul subliniază că şi dietele considerate sănătoase trebuie să fie echilibrate. „O dietă echilibrată înseamnă măcar una-două porţii de fructe pe zi. Nu este bun nici excesul de fructe, pentru că poate determina tulburări digestive şi un surplus de potasiu. Pledoaria este pentru echilibru”, a subliniat Adrian Covic.

Riscuri pentru pacienţii cu insuficienţă renală
Avertismentul este cu atât mai important pentru pacienţii care suferă de boli cronice de rinichi. „Pacienţii cu insuficienţă renală au dificultăţi în eliminarea potasiului, iar fructele şi legumele conţin cantităţi importante din acest mineral. În fiecare vară avem miniepidemii de pacienţi care ajung în urgenţă la spital cu hiperpotasemie severă, adică un nivel foarte ridicat al potasiului în sânge, o afecţiune care, în forme grave, poate provoca paralizii sau chiar stop cardiac. De aceea, recomandarea rămâne echilibrul, atât în ceea ce priveşte hidratarea, cât şi alimentaţia”, a conchis prof. univ. dr. Adrian Covic.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie