NEA HANZ, TOBOȘARUL: La 92 de ani, bate strașnic toba și „iubește fetele”

O figură impresionantă în cadrul fanfarei sașilor de la Râșnov este cea a lui Gagas Johann. Întorși acasă din Germania pentru minivacanță, sașii din Râșnov au reconstituit pe 1 Mai fanfara care fost dintotdeauna o mândrie locală. Sufletul fanfarei e Walter Kurmes, stabilit de ani buni lângă München. El s-a străduit și de această dată să-și reunească vechii colegi, dintre cei rămași la Râșnov sau dintre cei stabiliți în Germania. Dar cum în oraș nu mai sunt atât de mulți instrumentiști cum erau altădată, sașii rămași aici își duc tradiția mai departe prin fanfara Țării Bârsei, ce include deopotrivă sași, români și secui din toate părțile Brașovului. Sașii râșnoveni care locuiesc în Germania, pe 3 octombrie al fiecărui an, de ziua națională, au întrunirea tradițională la Türingen, fanfara săsească fiind deja un element distinct în rândul fanfarelor nemțești. O figură impresionantă în cadrul fanfarei sașilor de la Râșnov este cea a lui Gagas Johann. Născut la 3 ianuarie 1920, într-o veche familie săsească din Râșnov, Gagas Johann a început să cânte în fanfară de la 15 ani. Meseria a învățat-o „pe furate”, din ambiția de a purta uniforma mândră de fanfară, în care erau admirați pe străzile orașului atunci când apăreau la evenimente. A început prin a cânta la trompetă, dar ceea ce l-a făcut de neînlocuit în formație a fost măiestria lui la tobe. Își amintește că în vremurile de glorie ale fanfarei râșnovene, undeva prin anii ’50, erau 51 la număr în formație, iar repetițiile, sub îndrumarea maeștrilor Schneider și Tall, aveau loc la actuala Școală Generală nr. 2, pe atunci școala săsească din Râșnov. Secretul longevității, zice nea Hanz, constă în disciplina în viață, armonia în familie și muncă: „În fiecare zi mă trezesc la 5 și mă culc la cel târziu 10. La televizor nu mă uit”. De altfel, are numai un aparat radio, o adevărată piesă de muzeu, la care ascultă posturi din Germania, în special slujba religioasă de dimineață pe unda germană. La mâncare, „carnea, slănina, ceapa și pâinea” sunt de bază. De băut, iubește vinul, pe care și-l face singur, din strugurii de pe bolta din curte. Schnaps-ul e prea tare și nu îi pică bine, spune el. Zilnic, bunicul își hrănește animalele din gospodărie, merge la coasă – de drag cosește și aleile din cimitirul sașilor, mai are grijă și de sfecla din grădina vecinei. Iar la amiază, „fie boierul cât de mic, la prânz tot doarme un pic”. Se mândrește cu faptul că în 1950 el este cel care a plantat salcia din parcul central din Râșnov, de lângă actualul monument. De pe front, în lagărul din Donbass Dincolo de mina veselă și șugubeață, nea Hanz are o licărire tristă în priviri. A avut o viață grea. Armata a făcut-o la Vânătorii de Munte, la Predeal, iar în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a luptat în armata română timp de 11 luni, în linia 1 a frontului din Caucaz. Știe cu exactitate că pe 25 septembrie 1943 a fost rănit grav la picior - cât pe ce să îi fie amputat, dar a fugit de pe patul de spital și și-a tratat singur rănile cu slănină râncedă de țară, cu care și-a curățat rănile și s-a vindecat. În 1945 a început marea tragedie din viața lui, când toți sașii din Râșnov – bărbați și femei, cu vârsta între 18 și 45 de ani, împreună cu copiii lor, au fost deportați în URSS. Nea Hanz a fost dus până în 1948 în lagărul de la Donbass, fiind despărțit de soția lui, pe care a iubit-o „ca pe ochii din cap”. Cât privește existența în lagăr, mulțumește lui Dumnezeu că a supraviețuit. Stăteau 300 de persoane înghesuite într-o baracă, „ca vitele la grajd”. El a lucrat acolo la reparații de locomotive, făcea mâncare, iar când se odihneau, făcea lumea să uite de închisoare cântându-le la o tobă improvizată dintr-o cutie de conservă, un bețigaș, un arc li o sârmă. Pe 25 august 1948, a fost trimis înapoi în țară, unde și-a reîntâlnit mama, tata și surorile, la casa părintească de la Râșnov. Soția s-a întors cu un alt lot de foști deportați, iar când a intrat pe poartă, l-a întrebat dacă o mai recunoaște, ca să o primească acasă. A fost marea iubire a vieții lui, plecată la bunul Dumnezeu în 1981. Și acum are lacrimi în ochi când vorbește de ea și o poartă în suflet ca pe o icoană. Mândru de nepoții săi Copiii lui nea Hanz sunt stabiliți în Germania, are 6 nepoți și a fost de mai multe ori să îi viziteze, împreună cu membrii Fanfarei Țării Bârsei. Acasă cântă în continuare cu fanfare, la Brașov, sub Tâmpa, și la Poiana Brașov, mai ales când e Sărbătoarea berii. „Moșul” nostru are seninătatea omului împăcat cu el însuși și cu soarta. „Toate astea le-am făcut nevinovat”, spune el, ca și fiecare dintre noi, un om aflat sub vremuri.