banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8737 - 02 sep 22:10

Ne luăm gândul de la termoizolarea UE?

Autor: Ionut DINCA - Buna Ziua Brasov

Publicat la 05 februarie 2013

Programul de reabilitare termică a blocurilor pe bani europeni a intrat într-un con de umbră, neștiindu-se cu exactitate dacă se va mai aplica sau nu Brașovenii care sperau că, anul acesta, blocurile în care locuiesc vor fi izolate termic trebuie să mai aștepte o perioadă

Ne luăm gândul de la termoizolarea UE? Programul de reabilitare termică a blocurilor pe bani europeni a intrat într-un con de umbră, neștiindu-se cu exactitate dacă se va mai aplica sau nu Brașovenii care sperau că, anul acesta, blocurile în care locuiesc vor fi izolate termic trebuie să mai aștepte o perioadă. Deocamdată, nu se știe cât, fiindcă Guvernul nu prea are bani să aloce pentru astfel de proiecte, iar, în ceea ce privește accesarea de fonduri europene, nu există momentan normele de aplicare a programului. În 2013, bugetul pentru programul de reabilitare termică a scăzut aproape la jumătate față de anul trecut, iar în lipsa banilor, eforturile oamenilor de a alerga după acte pentru a-și întocmi stufosul dosar riscă să fie degeaba. Acest proiect beneficia de un buget total, la nivelul întregii țări, de 304 milioane euro, din care 150 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 154 milioane euro reprezintă contribuția națională asigurată din bugetul de stat, bugetul autorităților locale și, la solicitarea Comisiei Europene, contribuții ale asociațiilor de proprietari. Gradul de cofinanțare al fiecărui proiect depus va fi de 60% din FEDR și bugetul stat, restul fiind acoperit de autoritățile locale și asociațiile de proprietari. Contribuția de 40% a autorităților locale și asociațiilor de proprietari va varia în funcție de veniturile persoanelor beneficiare. 30 de blocuri au dosarul complet Deocamdată, municipalitatea brașoveană nu a fost înștiințată cu privire la vreun blocaj financiar, dar nici că va primi bani pentru anveloparea unor blocuri. Luna viitoare, Primăria Brașov va depune la minister documentația pentru izolarea a câteva zeci de blocuri. „Sunt 30 de blocuri pentru care avem întreg dosarul complet, însă, până la finele lunii vor mai fi și altele. Atunci, în ședința de Consiliu Local vom aproba lista de blocuri, iar întreaga documentație o vom depune la autoritatea de management”, a precizat Sorin Toarcea (foto), purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. La Brașov, erau 126 de imobile pregătite să se înscrie la noul program, ținând cont că documentația se afla într-un stadiu avansat, iar proiectele tehnice de execuție sunt deja finalizate. Numărul total de cereri depuse la Primărie de asociațiile de proprietari depășește însă, 300. Proiect lansat pe 15 noiembrie 2012 Ministerul Dezvoltării a anunțat lansarea programului încă de la 15 noiembrie 2012, când s-a publicat și varianta finală a ghidului solicitantului, care prevede procedura exactă pentru ca un imobil să poată fi termoizolat cu fonduri europene. Potrivit ghidului, blocurile ce urmează să fie anvelopate pe bani europeni vor fi prioritizate în funcție de nivel de performanță energetică (începând cu blocurile de locuințe cele mai ineficiente din punct de vedere energetic), număr de apartamente (începând cu blocurile de locuințe cu cel mai mare număr de apartamente) și anul construirii (începând cu blocurile de locuințe cu vechimea cea mai mare). Cu alte cuvinte, locatarii blocurilor nu se vor mai putea orienta după data depunerii dosarului la primărie, ca să știe când vor avea blocul izolat, ci vor trebui să se supună unei prioritizări pe care o va face autoritatea locală, în funcție de studiile specialiștilor. Finanțarea se dă în funcție de cât de bogați sunt locatarii Documentația pentru fiecare bloc în parte va cuprinde: cererea de finanțare, proiectul tehnic, studiu de fezabilitate, auditul energetic și dovada veniturilor proprietarilor, deoarece în funcție de aceste venituri se va stabili și cota de participare a fiecărei asociații de proprietari în parte. Dacă mai mult de jumătate dintre proprietari din clădirea supusă reabilitării termice au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 150 euro, contribuția asociației locatari va fi de 10%, iar a autorității locale de 30%. Dacă mai mult de jumătate dintre proprietari au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 euro, contribuția asociației de locatari va fi egală cu cea a autorității locale, respectiv 20%, iar dacă membrii asociației de locatari au un venit mediu net de 500 euro, contribuția asociației va fi de 30%, iar a autorității locale de 10%.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie