„Ne înecăm într-un pahar cu apă”

Trăim vremuri care necesită rezilienţă. Este foarte probabil să fi auzit acest termen, care pare a fi un factor fundamental pentru bunăstarea noastră fizică şi mentală, notează ABC.
Psihologia pozitivă subliniază că acest concept, pe care literatura ştiinţifică îl defineşte ca fiind capacitatea de a se adapta şi de a-şi reveni în faţa situaţiilor dificile, poate fi dezvoltat prin strategii precum acceptarea, gândirea flexibilă şi consolidarea sprijinului social.
În faţa unei crize sau a unei probleme, trebuie să ştim să rezistăm sau să ne adaptăm.
Deşi termenul este relativ nou – Academia Regală Spaniolă îl recunoaşte abia din 2014 –, utilizarea sa se bazează pe o idee foarte veche: în faţa unei crize sau a unei probleme, să ştim să rezistăm sau să ne adaptăm la aceasta.
O gestionare a adversităţii despre care vorbesc mai mulţi scriitori stoici precum Seneca, Epictet şi Marcus Aurelius, şi pe care o promovează în zilele noastre gânditori precum Boris Cyrulnik, Mario Alonso Puig sau Lama Rinchen (foto), care, într-una dintre ultimele sale publicaţii de pe platformele digitale, susţine că „chiar şi acceptarea morţii ne permite să trăim mai bine”, scrie ABC.

Acceptarea realităţii, pentru a trăi în echilibru
În cadrul participării sale la podcastul „Tengo un plan”, moderat de antreprenorii Sergio Beguería şi Juan Domínguez, călugărul budist Lama Rinchen reflectează într-unul dintre episoade asupra modului în care se poate diminua suferinţa chiar şi atunci când se întâmplă lucruri rele.
Acceptarea realităţii ca punct de plecare pentru a trăi cu mai mult echilibru este una dintre premisele sale, deşi subliniază că acceptarea nu implică resemnare, ci o înţelegere profundă a faptului că totul se schimbă, inclusiv propriul corp şi, în ultimă instanţă, moartea. Integrarea acestei idei, explică el, împiedică perceperea evenimentelor inevitabile ca pe o ameninţare constantă.
Maestrul de meditaţie format în tradiţia tibetană insistă asupra faptului că nu este necesar să apelăm la scenarii extreme pentru a înţelege suferinţa.

„Reacţionăm în mod disproporţionat”
El dă ca exemplu situaţii cotidiene, cum ar fi o simplă ceartă în trafic. „Reacţionăm în mod disproporţionat, de parcă ni s-ar fi întâmplat ceva grav”, afirmă el. Acest tip de reacţii, adaugă el, reflectă o lipsă de rezilienţă şi un exces de impulsivitate care amplifică inutil disconfortul. „Ne înecăm într-un pahar cu apă”, susţine popularizatorul uruguayan, care propune un antrenament progresiv al autocontrolului în situaţii normale din viaţă.

„Cel mai bun exerciţiu este viaţa reală şi lucrurile care se întâmplă în ea”
„Trebuie să atingem mai mult echilibru şi mai multă karma. De multe ori pare că lucrul la latura ta spirituală se face doar când meditezi sau când eşti într-un templu, dar cred că, de multe ori, cel mai bun exerciţiu este viaţa reală şi lucrurile care se întâmplă în ea. Trebuie să avem mai multă empatie faţă de ceilalţi, să avem mai multă răbdare, să fim mai consecvenţi…”, reflectează el.

Repară erorile dintr-o discuţie ca şi când ai „stinge un incendiu”
Când reacţionăm deja greşit într-o discuţie, călugărul budist recomandă să acţionăm ca şi cum ar fi vorba de „stingerea unui incendiu”.
În astfel de momente, el sugerează să apelăm la instrumente fiziologice, precum respiraţia profundă, pentru a ne recăpăta calmul şi a opri escaladarea emoţională.

Ce contează nu e ce se întâmplă, ci starea interioară cu care se abordează situaţiile
Cu toate acestea, el avertizează că cheia stă în prevenire: „Proştii suferă din cauza problemelor, cei inteligenţi le rezolvă, dar cei înţelepţi le previn”, precizează el.
Pentru călugărul budist, ceea ce contează nu este ceea ce se întâmplă, ci starea interioară cu care se abordează situaţiile. „A-ţi antrena mintea înseamnă a dezvolta mai multă virtute, mai mult altruism, iubire, compasiune, a dezvolta mai multă prezenţă, echilibru atenţional şi a dezvolta mai mult echilibru cognitiv”, concluzionează maestrul în meditaţie tibetană, care subliniază că autocontrolul este cea mai eficientă cale de a reduce suferinţa de zi cu zi.