banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8546 - 13 noi 06:06

Ne apropiem de Postul Crăciunului

Autor:

Publicat la 09 noiembrie 2023

Marţi, 14 noiembrie, lăsata secului pentru 40 de zile

Ne apropiem de Postul Crăciunului

Postul Crăciunului, una dintre cele mai importante perioade de post de peste an, începe miercuri, 15 noiembrie, şi ţine până pe 24 decembrie, inclusiv.
Acest post este rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos, aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea venirii lui Mesia.
Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre acest post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul local din Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie. Prin lungimea şi durata lui, acest post ne aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când prorocul aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră.
Ca importanţă, este al doilea după Postul Paştelui, iar ca mod de postire, el este mai uşor decât primul, felul postirii fiind în legătură cu evenimentul Naşterii Domnului Iisus Hristos, unul dintre cele mai fericite din istoria mântuirii.
În perioada Postului Naşterii Domnului este dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică până la 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul). De asemenea, este dezlegare la peşte, ulei şi vin şi la fiecare sfânt cu priveghere, prăznuit în această perioadă (vezi casetă).  
În perioada 20-24 decembrie, postul va deveni mai aspru, iar ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile (se ajunează până după-amiază).

TRADIŢII, OBICEIURI, SUPERSTIŢII
- De Lăsata Secului, femeile pun toate oalele din casă cu gura în jos, pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi de pagube.
- În perioada de post, sunt amintite şi tradiţii, obiceiuri, superstiţii. Cu alte cuvinte, ce nu ar fi bine să faci.
În Postul Crăciunului, se spune că este bine ca fetele nemăritate să bată pernele pentru a-şi găsi ursitul mai repede şi pentru a-şi îmblânzi soarta.
- În postul Crăciunului este interzisă beţia.
- După cum e vremea în Postul Crăciunului, se va şti cum va fi la primăvară. Dacă este vreme liniştită, se anunţă o primăvară cu multe ploi.
- În Bucovina, se spune că dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine va fi bogat în toate.
- În postul Naşterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie), dar şi în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie) nu se fac nunţi.

CELE 17 ZILE CU DEZLEGARE LA PEȘTE
- 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- 23 noiembrie – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, Sfântul Ierarh Amfilohie
- 25 noiembrie – Sfânta Muceniţă Ecaterina, Sf. Mc. Mercurie/ Odovania Praznicului intrării în Biserică A Maicii Domnului
-  26 noiembrie – Sfântul Stelian (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)
- 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
- 2 decembrie – Sfântul Proroc Avacum, Sfânta Muceniţă Miropia
- 3 decembrie – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Pilda talanţilor)
- 4 decembrie – Sfânta Muceniţă Varvara
- 5 decembrie – Sfântul Sava cel sfinţit; Sfântul Mucenic Anastasie, Sfântul Cuvios Nectarie
- 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
- 7 decembrie – Sfânta Muceniţă Filofteia
- 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
- 10 decembrie – Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Eugraf (Tămăduirea femeii gârbove)
- 12 decembrie – Sfântul spiridon al Trimitundei
- 16 decembrie – Sfântul Proroc Agheu, Sfânta Teofana
- 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel (Pilda celor poftiţi la cină)
- 18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sf. Mc. Sebastian şi Zoe

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie