Navetiștii lui Boc

Există o psihologie de navetist - a celui care undeva trăiește și altundeva muncește, care-și păstrează rădăcinile și refuză instictiv încadrarea într-un mediu pe care îl consideră ostil și temporar. Cea mai mare problemă o au, din acest punct de vedere, ardelenii, pentru care trecerea munților reprezintă cel mai adesea o aventură extremă, pentru care nu se simt niciodată îndeajuns de pregătiți. Eșuați - chiar la vârf - printre „mitici” ei vor căuta întotdeauna să-și construiască un microclimat familiar în care să se refugieze ori de câte ori se simt excedați de o realitate peste puterea lor de înțelegere. Emil Boc este navetistul politic emblematic. După ce l-a lăsat Băsescu președinte de partid, s-a împărțit cum a putut între Clujul unde era primar și Bucureștiul unde era partidul. Patru ani a fost mai mult în avion decât acasă sau în Modrogan și a încercat să compenseze prin demersurile gospodărești angoasele de partid pe care i le provoca frecventarea mușuroiului dâmbovițean. O dată cu formarea alianței de guvernare, viața lui Emil Boc s-a modificat dramatic. De data asta, slujba de la București este cu normă întreagă și refugiul pe meleagurile natale mai este posibil în week-end. Dacă n-a făcut-o încă, va trebui să-și găsească o casă în București și să-și aducă aici și cățelul, și purcelul, și ce mai are prin ograda sa de gospodar ardelean. Dar, prevăzător cum sunt mai toți cei de dincolo de granița istorică a Regatului, a început prin a-și clădi refugiul uman: modulul de lucru. Speriat de ideea de a lucra cu oameni pe care nu-i cunoaște și în care nu poate avea încredere (întotdeauna regățenii ăștia mai iuți de minte sunt dispuși să te tragă pe sfoară într-un fel sau altul), a început prin a-și mobila cabinetul cu secretari și consilieri „made in Cluj”. Nu mai puțin de opt oameni de încredere se pregătesc să-și facă bagajele pentru București. Aici încep și contradicțiile dintre programul de guvernare al premierului și realitatea crudă. Plecând la drum ca un dușman înverșunat al risipei și al exceselor guvernamentale, ale căror semne le descifrează aproape zilnic, el însuși devine un mare consumator al acestor fonduri! Cei opt colaboratori vor trebui să primească case, să li se deconteze călătoriile, lucrând la București ca într-o țară străină. Fiecare consilier de Cluj va costa de 3-4 ori mai mult decât unul găsit pe aici prin preajmă. Acestora li se adaugă droaia de clujeni numiți în fruntea unor agenții și instituții centrale, care vor avea și ei regim de navetiști de lux, încasând pe lângă leafă, diurnă, cheltuieli de cazare și transport. Dacă adăugăm la această veritabilă risipă provocată de un politician complexat și luxul creării a două noi ministere pentru favoritele președintelui vom avea imaginea clară a unui debut dezastruos, cel puțin din punctul de vedere autorității și credibilității demersului de austeritate. Nu poate fi cuantificat efectul pe care-l va avea în mecanismele guvernamentale această infuzie conștientă de „stranieri”, care va genera conflicte, neînțelegeri, resentimente și psihoze de clan. Unul dintre posibilele rezultate l-am văzut deja: cel care ar trebui să devină (va mai putea deveni, oare, în aceste condiții?) purtător de cuvânt al premierului, și-a și dat în petec provocând un conflict într-un club de manele (omul are și gusturi alese) pe motiv de morgă de proaspăt demnitar...