Năstase și „Mătușa Daniela (Morar)”

Mai ceva ca la o finală de campionat mondial de fotbal a fost așteptat rezultatul meciului (unul din trei) dintre Adrian Năstase și DNA. Rezultat (nu final): 1. Adrian Năstase câștigă, după aproape 11 ani de la declanșarea „evenimentului”, prima rundă. Reacțiile, primele reacții, au fost, cum era de așteptat, diverse și controversate. Între „nu a fost un proces politic” al Monicăi Macovei sau „Speram să fie condamnat” al Elenei Udrea și „Era normal să fie achitat” al lui Ponta sau „Sunt bucuros că justiția l-a găsit nevinovat” al lui Antonescu, se plasează, strategic, „No comment”-ul președintelui Băsescu, cel care și-a făcut un titlu de onoare din faptul că „nu comentează deciziile Justiției”. Instanța și-a spus primul cuvânt. Judecătorii n-au afirmat că Adrian Năstase e nevinovat – dacă este cumva, vinovat, asta o știe, cu precizie, doar el – ci că ceea ce au reușit să adune procurorii în acest dosar nu demonstrează, fără nici un dubiu, că faptele sale pot fi sancționate penal. Este, dealtfel, problema și în cazul celorlalte două dosare – „Trofeul Calității” și „Zambaccian”. Toate trei poartă amprenta unui demers de un tip special: acela al căutării – uneori cu orice preț - a pretextului necesar pentru a-l înfunda pe fostul premier. Or, astfel de pretexte se pot găsi pentru fiecare dintre noi, dacă se scormonește bine și cu atenție. Cele trei procese pentru care Năstase a petrecut mai mult timp pe la tribunal decât la Parlament au fost generate de discordia politică a momentului, în care cele două tabere s-au încăierat pe viață și pe moarte. În cazul Zambaccian, de pildă, totul a plecat de la un denunț al deputatei Mona Muscă (cine ridică sabia...) iar în celelalte două de la anturajul lui Băsescu, cel care în calitate de președinte dorea să demonstreze că regimul său este un aprig luptător împotriva corupției. Or, toate armaghedoanele din cei patru ani de guvernare ai PSD-ului arătau cu degetul spre premier. Împărtășeau suspiciunile chiar membri ai partidului său – dintre cei care astăzi se bucură public de achitarea sa. Iar intensitatea atmosferei negative făcute în jurul său, care a reverberat până la gardienii mondiali ai corectitudinii politice, cerea o rezolvare exemplară. Exlud ideea ca Băsescu să le fi cerut punctual procurorilor să-l înfunde. Aceștia însă, cu binecunoscutul reflex de servilism au reacționat convergent și au demarat căutările. Paradoxul prezent este că ceea ce i se punea în cârcă lui Năstase acum 6-7 ani, azi poate stârni zâmbete condescendente doar în comparație cu ceea ce se întâmplă în ograda partidului de guvernământ, la cele mai înalte niveluri. Este motivul pentru care continui să cred că Adrian Năstase este mai degrabă acuzat într-un solid dosar „Mătușa Daniela”, decât în cele inconsistente, aflate pe rol.