Născută în zodia ghinionului

Ghinioanele s-au abătut asupra Mitriței Rujan pe când aceasta avea 5 ani. Atunci locuia în Murgeni, județul Vaslui, alături de cei 6 frați și părinții ei. Acum femeia are 51 de ani și necazurile nu au mai lăsat-o. „De la vârsta de 5 ani și jumătate eu nu am avut o copilărie la fel ca ceilalți copii, din cauză că am avut numai necazuri”. Totul a pornit de la o banală luxație „De mic copil am suferit o luxație la piciorul stâng și am fost internată la spitalul Murgeni, unde mi-a fost pus strâmb piciorul în gips. Acolo nu existau doctori specialiști și au făcut și ei ce au putut. Când mi-au dat gipsul jos, a trebuit să îmi rupă din nou piciorul pentru a-l pune la loc. M-au trimis la Vaslui”, își amintește brașoveanca. Trăgându-și șoseta, ea ne arată că ghipsul pe care i l-au montat i-a iritat pielea. „Curgea sânge la călcâie și la spate. Când m-a văzut tatăl meu m-a răpit de la spital și m-a dus acasă”. O asistentă le-a spus părinților să o ducă la Iași, pentru că în alte spitale nu o mai primesc. „La Iași doctorii nu-mi mai dădeau speranțe. Au vrut să-mi taie piciorul. Părinții trebuiau să semneze precum că sunt de acord să-mi amputeze piciorul. Dar mama s-a împotrivit. «Decât să o văd fără un picior mai bine nu o văd»”. Fetița a fost diagnosticată cu TBC osos și dusă de la spitalul din Iași la Mangalia, cu elicopterul. A stat 7 ani în spital „La spitalul din Mangalia m-au operat și am stat acolo ani de zile cu piciorul in gips. Așa am rămas cu defect la picior, din cauza faptului ca nu s-a mai putut dezvolta. Acum e mai scurt cu 8 centimetri”. Brașoveanca nu a fost în siguranță nici în spital. „Am fost nevoită să fac școala în spital, iar în perioada aceasta nu am avut ocazia să îmi văd părinții și frații. Când m-am întors acasă, după 6 ani, nu mi-am mai recunoscut familia. Nu-mi mai cunoșteam părinții, nu-mi mai cunoșteam frații. Am stat acolo până în clasa a VII-a. Părinții nu au mai venit să mă vadă că erau necăjiți, mai trebuiau să aibă grijă și de ceilalți frați. Eram precum copilul medicilor acolo. Știau că părinții nu au cum să vină la mine. Profesorii veneau la mine și îmi predau lecțiile”, spune Mitrița. Și-a rupt de două ori piciorul în spital „Când mi-au dat ghipsul jos, nu a ținut mult că o țigancă a dat peste mine și am căzut pe jos din nou. Mi-am rupt piciorul din nou, de data asta de la genunchi. Mi l-au pus din nou în ghips, împreună cu celălalt. După ce am scăpat și de ghipsul asta am pățit-o din nou. În spital era foarte greu. Îmi dădeam prăjitura la infirmieră ca să-mi dea o cană cu apă. Odată, când nu era infirmiera, m-am dus la chiuvetă să beau singură apă. Pe jos erau gândaci și mi-a alunecat cârja pe un gândac. Am alunecat și mi-am rupt din nou piciorul”, își amintește femeia. A dorit să se arunce de la balcon Brașoveanca și-a distrus copilăria în spital. „Îmi era dor de casă, îmi era dor de părinți. Odată mi-a venit să mă arunc de pe balcon, de la etajul III. Era ziua când mama trebuia să vină la mine. Am văzut că nu vine și m-am supărat. M-am aplecat peste balcon și dacă nu era o infirmieră care să mă prindă, nu mai eram acum. Din cauza asta, am luat bătaie cu garoul”. Ghinionul a părăsit-o pe Mitrița pentru o vreme. S-a mutat în Brașov și s-a angajat. Când totul părea perfect, ghinioanele s-au întors. Tot la piciorul stâng. A scăpat de sub roțile trenului „Era prin 81 când lucram la Fartec. Ieșisem de la muncă cu o colegă și traversam calea ferată. Nu am văzut că se apropie. Colega mi-a dat drumul la mână și a fugit. «Unde fugi așa, că nu a venit încă mașina-n stație?» Ea mi-a spus doar să plec, dacă mai pot. Am alunecat pe zăpadă și-am ajuns cu piciorul pe cale ferată. Mi l-am tras chiar înainte să treacă trenul. Am «scăpat» doar cu o fractură la genunchi și gleznă”. Femeia ajunsese la 5 fracturi la același picior. Și asta nu e tot.... S-a rostogolit cu mașina Cu timpul, Mitrița Rujan și-a întemeiat o familie și a dat viață la doi copii. Acum copii sunt mari, băiatul are 24 de ani, iar fiica 19. Împreună au trecut printr-un grav accident auto. „Prin 2000, de Sfânta Paraschiva, soțul meu mi-a zis să mergem la ziua mamei, «că, nu se știe, poate nu o mai prindem altă dată», fiind bătrână. Mașina era defectă și s-au rupt prezoanele la o roată. Mai aveam 10 minute până acasă când ne-am răsturnat cu mașina într-o curbă. Soțul meu a murit, băiatul a sărit din mașină și și-a rupt mâna. Mie mi-au căzut trei saci de cartofi pe mine”. 7 fracturi la piciorul stâng În urma acestui accident, brașoveanca a avut șoldul dislocat de pe os, bazinul spart în trei locuri, glezna fisurată. „Nu știu cum de mai trăiesc cu piciorul ăsta. Era tot negru. Niciun doctor nu-mi mai dădea vreo șansă de vindecare. Dar eu mă bucuram când am început să mă refac și mergeam cu cadrul. Îmi spuneam că l-am prins pe Dumnezeu pe picior!”. Când a ieșit din spital, ghinionista a primit vestea cea grea, că soțul murise. „Am suferit mult și din cauza asta m-am îmbolnăvit cu rinichii”. Donatorul s-a răzgândit Mai târziu am aflat că sufăr cu rinichii. „După trei ani de zile de la accident, am ajuns sa fac dializă peritonială, care se face din șase în șase ore. Din cauza dializei am probleme cu vederea, amețesc, nu mă mai pot ține pe picioare. Boala s-a agravat din ce în ce mai mult și nu mai suport durerile îngrozitoare pe care le am”. Femeia spune că la un moment dat și-a găsit și un donator. „Am fost trimisă la Cluj pentru transplant, însă m-au tot amânat. Între timp, donatorul s-a răzgândit. Soția lui suferă și ea de rinichi și probabil că ar dori să o ajute pe ea”. Norocul ei stă într-un rinichi! Mitrița Rujan se internează periodic în spital, iar zilnic face dializă. Chiar și așa, nu mai are mult de trăit. „Am nevoie de un transplant de rinichi, dar nu am donator compatibil, nu am nici bani pentru un rinichi sau pentru a plăti doctorii”. Brașoveanca face apel la toți cei care ar putea să o ajute. Acum ea are nevoie de noroc mai mult decât oricând. Iar voi puteți fi norocul ei!