Nababul bugetofag MRU

Nu cred că există, în istoria ultimilor 20 de ani, un bugetofag mai rapace decât Răzvan Mihai Ungureanu. Până când a fost dat jos prin moțiunea de cenzură, omul a trăit exclusiv din banii statului. Și ca secretar de Stat la Externe (unde dăduse celebra circulară ce instituia obligativitatea scrierii numelui său cu liniuță între cele două prenume) și la SECI, la Viena, și în funcția de ministru de Externe, ca și in cea de director al SIE. Tot acest parcurs l-a condus spre atingerea supremului rafinament în tratarea persoanei proprii. Unul din principiile sale de bază a fost că persoana sa, bunăstarea ei, este atât de importantă pentru funcționarea statului, încât merită nu orice, ci toate sacrificiile. Pe cât s-a putut, omul n-a scos niciodată vreun ban din buzunar pentru satisfacerea nevoilor și plăcerilor sale. S-a îngrijit cu mare atenție de viitorul său în orice situație și rămâne de pomină tupeul cu care, aflat pe ultimii metri ai mandatului său de ministru de Externe, și-a dublat prin artificii birocratice leafa de la SECI, în funcția pe care și-o păstrase liberă pentru orice eventualitate. Dacă cheltuielile făcute ca director la SIE ar putea fi făcute publice vom vedea că acolo pornirile sale pe trai bun s-au dezlănțuit și s-au rafinat până la nivelul la care le-a putut pune în valoare ca premier. Lista obiectelor de uz personal achiziționate pentru el de către RAPPS spune multe despre personalitatea sa narcisistă, după cum la fel de mult spune și meniul pe care și-l alcătuia, compus din cele mai rafinate și mai scumpe produse alimentare însoțite de băuturile de top. Nimic nu era prea scump pentru stomacul premierului și pentru buna sa dispoziție. Nici carnea de vită Kobe (de 35 milioane kilogramul), nici cele mai “vechi” sortimente de whisky. În plină criză și pe fondul sărăcirii permanente a oamenilor, premierul trăia în huzur ducând o existență de nabab bugetofag. Perfect convins că excesele sale erau justificate, califică acum drept “prostioare” dezvăluirile făcute de presă în acest sens. Nu sunt deloc prostioare. Sunt abuzuri incalificabile, tolerate de cei puși să vegheze la integritatea banului public. Dacă toate acestea vor rămâne nesancționate, ca niște chestiuni anecdotice, înseamnă că drumul mare al abuzurilor rămâne larg deschis putând să devină o regulă. Stau și mă întreb doar cum se descurcă acum MRU, când nu mai ia leafa de la stat și când RAPPS-ul nu-i mai pune la dispoziție pomezile și bunătățile atât de necesare existenței sale?