banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8733 - 27 aug 06:10

N-au fost de acord cu 5.087.280 lei, dar au aprobat 5.194.709 lei

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 04 octombrie 2022

Primăria Braşov începe să pregătească terenul pentru „creşa PNRR” din locul fostului depou de tramvaie. În primă fază, municipalitatea caută o firmă care să se ocupe de demolări

N-au fost de acord cu 5.087.280 lei, dar au aprobat 5.194.709 lei

După ce a semnat contractul de finanţare europeană prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea unei creşe în locul depoului de tramvaie de la intersecţia străzilor 13 Decembrie şi Ioan V. Socec, Primăria Braşov a început să pregătească implementarea proiectului.
Astfel, pentru a se putea construi această unitate, municipalitatea braşoveană va trebui să elibereze terenul, iar pentru realizare lucrărilor de demolare a fost lansată o licitaţie electronică, în care fost inclusă şi dezafectarea construcţiilor pe care se va construi o grădiniţă şi se va amenaja un drum de acces.
În total, lucrările de demolare vor viza o suprafaţă totală de 21.039,00 mp, iar valoarea estimată a contractului este de 3.952.599 lei fără TVA (4.703.593 lei, cu tot cu TVA).
Conform caietului de sarcini, pentru construirea creşei este alocat un teren de 15.353 mp. Tot pe amplasamentul depoului, pe un teren cu o suprafaţă de 4.766 mp se va construi o grădiniţă, iar o parcelă cu o suprafaţă de 920 mp este destinată amenajării drumurilor de acces.
Pentru a se putea construi creşa, vor fi demolate patru construcţii (hala de reparaţii, clădirea de birouri, o baracă metalică şi o construcţie în care a funcţionat vopsitoria şi spălătoria) aflate într-o stare avansată de degradare. De asemenea, pe amplasament mai este un bazin de colectare a apei şi un transformator, demolat urmând a fi şi fostul atelier de bobinaj şi alte amenajări.

Ce obligaţii va avea demolatorul
În caietul de sarcini aferent licitaţiei se arată că firma care va obţine contractul va avea obligaţia de a demola construcţiile, dar şi platformele de beton, gardul, poarta de acces, fundaţiile instalaţiei de iluminat, canalele de vizitare şi reţeaua de canalizare din incintă. De asemenea, după ce va dezafecta fundaţiile construcţiilor existente, firma de molare va trebui să acopere gropile, pentru ca ploile să nu afecteze terenul pentru viitoarele fundaţii, iar pentru tăierea arborilor va trebui să înştiinţeze Serviciului Amenajare Zone de Agrement din cadrul Primăriei Braşov. Nu în ultimul rând, în documentaţia aferentă licitaţiei se arată că firma care se va ocupa de demolare va trebui „să predea deşeurile rezultate unor colectori sau operatori care desfăşoară operaţiuni în acest domeniu sau să asigure valorificarea ori eliminarea deşeurilor prin mijloace proprii”. Altfel, spus, din documentaţia de atribuire rezultă că firma care se va ocupa de demolare va putea valorifica deşeurile reciclabile, cum este fierul.

O „telenovelă” din mai
Reamintim că demolarea depoului a stârnit discuţii în Consiliul Local Braşov, aleşii liberali şi cei social-democraţi considerând că valoarea lucrărilor este prea mare. Astfel, în luna mai a acestui an a fost respins un proiect de hotărâre de Consiliu Local din care rezulta că pentru demolarea depoului este nevoie de suma de 5.087.280 lei cu tot cu TVA.
Ulterior, în luna iunie, aleşii au votat o hotărâre de Consiliu Local prin care a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru demolarea construcţiilor de pe terenul alocat creşei, valoarea lucrărilor fiind estimată la 4.430.281 lei, cu tot cu TVA. Apoi, în luna iulie, printr-o altă hotărâre de Consiliu Local, au fost aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici pentru demolarea construcţiilor de pe terenul alocat grădiniţei, lucrările fiind estimate la 764.428 lei, cu tot cu TVA. În total, pentru demolarea tuturor construcţiilor de la depou, aleşii locali braşoveni au aprobat alocarea sumei de 5.194.709 lei, mai mare decât cea respinsă iniţial. 

+3 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie