Muppets Show la Cotroceni

Traian Băsescu începe să semene tot mai mult cu unul dintre cei doi moșnegi care cârcotesc din loja spectacolului cu Muppets. Episodul de marți, cu seminarul de familiarizare a politicienilor și jurnaliștilor cu instituțiile europene și cu rolul acestora, îl înfățișează ca pe unul care descoperea cu întârziere America. Ai crede chiar că Uniunea Europeană a început abia odată cu participările sale și poți fi chiar convins că a trudit personal, cu pixul în mână, la Tratatul care guvernează această instituție. Iar toată această demonstrație – pe alocuri penibilă prin ostentația cu care încearcă să plătească polițe ciupindu-și adversarii în direct și la ore de vârf – nu a avut decât un scop: apărarea ultimei jucării a președintelui-jucător. Traian Băsescu este primul dintre cei trei președinți care a frecventat Clubul de la Bruxelles în calitate de membri cu drepturi aproape depline. Pe vremea lui Iliescu și Constantinescu nu s-a pus chiar atât de acut problema partajării între atribuțiile externe ale președintelui și ale primului-ministru. Și unul și altul au avut suficientă autoritate și legitimitate pentru a tranșa în favoarea lor caimacul internațional. De aceea, nici nu s-a făcut vreun recurs la Constituție și la ce zice ea. Băsescu s-a obișnuit cu ideea că e unsul lui Dumnezeu în materie de politică externă, atâta timp cât nici Tăriceanu și nici Boc nu l-au deranjat în vreun fel. Problema a apărut abia odată cu debalansarea puterii între președintele ales și un guvern desemnat de nevoie din tabăra adversă. Nu ignor faptul că disputa legată de participarea la reuniunile de la Bruxelles are și rolul de a-l șicana pe autoputernicul – până mai ieri – președinte. Explicațiile pe care le dă Ponta sunt însă raționale. Ar trebui să existe o delimitare clară între atributele externe ale președintelui și rolul pe care trebuia să-l joace în guvernul continental, șeful guvernului. Cu alte cuvinte, ar trebui ca lucrurile să fie suficient de limpezi pentru ca cei doi să nu se calce pe picioare în competiția de a ocupa scaunul unic al României. Iar la un rezultat se poate – încă – ajunge pe cale amiabilă. Nu cred că era nevoie nici de Declarația Parlamentului pentru a lămuri acest aspect. Trebuia doar ca cei doi să se întâlnească și să disucte cu bună voință chestiunea. Numai că așa ceva apare ca imposibil prin modul în care Băsescu abordează problema. Sprijinindu-se pe un articol din Constituție care poate fi interpretat și invers, el consideră că scaunul de la Bruxelles îi aparține de drept și că nici dacă ar vrea nu i l-ar putea ceda – fie și temporar – lui Ponta. La fel cum cu vreo două luni în urmă considera că un alt articol din Constituție îl împiedica să-l desemneze pe același Ponta cu formarea Guvernului. Conflictual și agresiv până în pânzele albe, Băsescu și-a găsit o nesperată temă care să-l scoată din criza în care l-a aruncat prăbușirea edificiului politic propriu. Aruncat peste bord de votul popular, se agață acum de “paiul” reprezentării, în speranța că pe acest palier va reuși să recâștige terenul pierdut. Definitiv.