„Muncă îmi trebuie, nu-mi trebuie altceva nimic”

Iuliana Tofan (foto) locuieşte la doi paşi de periferia Braşovului şi la vreo cinci de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii, fără apă, fără curent, într-o rulotă prelungită cu nişte scânduri.

A născut 18 copii, mai are doi pe care-i vede doar în weekend
Soţul i-a murit acum un deceniu. Cu el a avut 18 copii, doi i-au murit. Ceilalţi sunt împrăştiaţi care unde s-a putut. Doi copii minori fac şcoală la Bran, cu ajutorul unui preot, spune femeia. Se întorc doar la sfârşit de săptămână la mama lor. Aşa se şi explică mulţimea de jucării din casă şi de afară.

Tot ce are e primit de pomană
Rulota în care locuiesc a fost cumpărată de Fundaţia Diaconia Ajutor Internaţional acum mulţi ani. Aproape un lux pentru femeia care a dormit o vreme pe sub poduri şi în târgul de maşini din zonă. Însă, aici, când se lasă noaptea, n-are lumină. „Seara, când vine, am un lămpaş pe baterii şi cu aia dorm, că mi-e frică pe întuneric de şoareci”, spune femeia.
De mâncat, mănâncă la cantina socială şi o mai ajută oameni de la blocurile din marginea Bartolomeului. Tot de-acolo ia şi apă potabilă şi mai face câte o baie. O mai ajută şi ciobanii de la stâna din apropiere, cu lapte. Nu are niciun venit, dar nu stă cu mâinile în sân. „Pe la gunoaie, doamnă, pe la containere, mă duc strâng pâine, cartoane, sticle, le vând”, spune Iuliana Tofan. Cât despre câştig... „O dată faci, o dată nu faci, o dată îţi vine şi ţi le fură, că le-am strâns aici la rulotă, trebuie să stai noaptea să le păzeşti”.

Vrea să muncească, chiar şi cu ziua
Îşi doreşte cu disperare un loc de muncă, pe oricât de puţini bani. Suferă de diabet – aşa i s-a spus la nişte analize gratuite pe care le-a făcut, dar nu are bani de medicamente. Uneori, mâinile îi amorţesc, ceea ce n-o împiedică să muncească uneori cu ziua, pe câmp. „Muncă îmi trebuie, nu-mi trebuie altceva nimic, să muncesc, să am din ce trăi. Orice, şi pe puţin. Dacă îmi dă 500 de mii (lei vechi – n.r.), sunt mulţumită şi cu aia, barem ştiu că-i iau”, mai spune Iuliana Tofan.
Până când va găsi ceva de lucru, singura speranţă a femeii din rulotă rămâne la Dumnezeu şi la cei care îşi mai fac pomană cu ea.