Moțiunea populară

Chiar dacă moțiunea nu va trece (la ora când scriu acest articol rezultatul nu este cunoscut) ea va rămâne în istoria acestor prime două decenii ca prima moțiune de cenzură cu caracter popular. Dacă până acum moțiunile au aparținut unor partide din opoziție, de această dată mesajul său a cunoscut o puțină obișnuită acceptare în medii mai puțin angajate politic. Niciodată până acum dezbaterea propriu-zisă nu a fost însoțită de manifestări publice de o asemenea amploare. Dacă ar fi să-i numărăm doar pe cei vreo 3000 de manifestanți care au înconjurat marți palatul Parlamentului, fără a-i mai introduce în calcul pe cei care au demonstrat în majoritatea orașelor de provincie, descifrăm lipsa totală de susținere a proiectului de măsuri de austeritate al Guvernului Boc. Nu cred că cineva are naivitatea să creadă că s-ar fi putut trece ușor peste dificultățile majore ale acestor momente de cumpănă. Guvernul Boc a făcut însă două erori: prima – de a nu ține cont de alte opinii decât ale sale; iar a doua – formula de „solidaritate” imaginată îi sacrifică pe cei mulți în beneficiul clientelei politice, la a cărei contribuție la căpușarea administrației publice PDL-ul nu este dispus să renunțe. În orice situație – și dacă moțiunea reușește și dacă nu – acest guvern pierde. Aproape totul. Dar, în primul rând, încrederea publică și speranța că ar fi mai capabil să scoată țara din criză.