Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 09:56

Mort în sala de forţă!

Autor: Dorin DUŞA, Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 02 noiembrie 2015

Culturistul braşovean Remus Octavian Mihăiţă a murit în timpul antrenamentului. Sala de sport a fost închisă, peste caz planând acuzaţii de dopaj.

Mort în sala de forţă!
Unul dintre cei mai buni sportivi din culturismul braşovean, Remus Octavian Mihăiţă (38 de ani), s-a stins, sâmbătă, în sala de forţă, după ce s-a antrenat şi inima i-a cedat. Sala, care aparţine antrenorului Ovidiu Mezdrea, a fost închisă, iar acum se fac cercetări. Este posibil ca una din cauzele decesului să fie folosirea necontrolată a substanţelor dopante, anabolizante, care sunt frecvent utilizate în acest sport. Se pare că, aşa cum ne-am obişnuit, în astfel de săli nu se respectă legea. Din păcate, aşa s-a întâmplat şi în clubul din Bucureşti, unde incendiul de la sfârşitul acestei săptămâni a secerat până acum 30 de vieţi! Aici, la culturism, regulile principale de urmat sunt: existenţa vizelor medicale pentru toţi cei care se antrenează şi prezenţa obligatorie a unui cadru medical autorizat, care să acorde primul ajutor, în caz de nevoie. Ori, aceste lucruri nu au fost respectate şi nu ştim să fie respectate în vreuna din locaţiile, unde oamenii ,,trag de fiare”! Cazul culturistului decedat în sala de forţă ne aduce aminte şi de Gabriel Codabiţă, care şi-a revenit miraculos după accidentul din primăvară, însă, apoi, lumea a uitat, a trecut cu vederea şi nimeni nu a luat vreo măsură ca astfel de evenimente să nu se mai producă...
 
Acuzaţii grave
În 1997, Remus Octavian Mihăiţă câştiga medalia de bronz la Balcaniada pentru juniori de la Krusevac, Serbia, pregătit de antrenorul Gicu Sfinteş. Acum, Mihăiţă a murit în sala de sport, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SMURD sosit la sală după ce colegii sportivului au sunat la 112. Fostul medaliat la Balcaniada de juniori - devenit între timp campion balcanic de seniori - se pregătea la o sală a lui Ovidiu Mezdrea, în zona Alexandru Vlahuţă, iar cel care l-a dus acum 18 ani la competiţia din Serbia, Gicu Sfinteş, vine cu acuzaţii extrem de grave, atât la adresa lui Ovidiu Mezdrea şi a antrenorilor braşoveni, cât şi la adresa Federaţiei Române de Culturism şi Fitness şi chiar la adresa Ministerului Tineretului şi Sportului. 
„Eu am câştigat un proces cu federaţia şi pe rol există şi altele. Legea spune foarte clar că federaţia nu poate organiza cursuri pentru instructori şi antrenori, dar ei îi scot pe bandă rulantă. În plus, la sala lui Ovidiu Mezdrea se vând sportivilor substanţe interzise! Nici nu este de mirare acest fapt, dacă ne gândim că un fost al preşedinte federaţiei, Cristian Mihăilescu, este singurul din lume ajuns în această poziţie după ce a fost prins dopat la o competiţie! Am avertizat-o şi pe Gabriela Szabo că Federaţia Română de Culturism şi Fitness se ocupă cu videochat, eliberează carnete false, dar nu a luat măsuri. Gelu Cristian Bocşa, un inspector din minister, îi sprijină pe toţi aceşti oameni care şi-au bătut joc de culturismul românesc. Cum se poate ca sportivii să nu deţină viză medicală? Cursurile care ar trebui să dureze un an, se fac doar în weekend şi apoi se eliberează diverse diplome. Nu este de mirare că s-a ajuns aici. Mihăiţă a fost un băiat extraordinar, dar a fost omorât de nişte inconştienţi. Vor trebui să răspundă în faţa legii, mai ales că au un dosar pe rol cu abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals”, spune Gicu Sfinteş, cel care a fost obligat timp de mai mulţi ani să îşi înscrie clubul la federaţia din Republica Moldova, deoarece FRCF i-a dat o decizie de interdicţie pe viaţă, ca urmare a dezvăluirilor făcute de acesta despre ilegalităţile din for. Aceasta i-a fost ridicată însă de justiţie, iar Sfinteş a obţinut luna trecută din partea justiţiei o decizie prin care FRCF este obligată să primească înapoi Clubul Sportiv Gym Sfintes Bodybuilding Braşov.
 
 
Foto: Remus Octavian Mihăiţă, primul sportiv care a adus o medalie internaţională la culturism pentru Braşov.
+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie