Monica Macovei - o soluție eșuată

Într-o actualitate impregnată de evenimente care au ca numitor comun justiția - procese celebre pe rol, arestări, recuzări, declarații incendiare ale celor implicați, cereri de grațiere și așa mai departe - vine chiar justiția și toarnă gaz pe foc. Mai precis, însăși ministreasa Justiției, doamna Monica Macovei, care nu scapă nici un prilej de a inflama relația sa oricum indendiară cu corpul magistraților. După ce cu vreo două zile mai devreme declarase sus și tare că n-are încredere în justiție, miercuri s-a dus glonț la CSM pentru a lua la frecat ridichea membrilor somându-i să renunțe la șefia instanțelor dacă doresc să rămână membri ai Consiliului. Este o mai veche marotă a domniei sale pe care o dă drept fiind o cerere expresă a prietenei sale, doamna Europa, cerere despre care nu s-a aflat și din alte surse decât aceea pe care o reprezintă ea însăși. Bineînțeles că chestiunea i-a cam înfuriat pe membrii CSM care, la tonul răstit cu care li s-a adresat, au simțit nevoia să răspundă în același registru sonor. Ce-a urmat a fost ceva ce doar cu puțină șansă nu s-a tranformat într-o veritabilă păruială, consfințind o ruptură practic definitivă și totală între titularul portofoliului și autoritatea de reglementare în domeniu. Și este evident că de pe astfel de poziții reforma din justiție - și a mai rămas, slavă Domnului - nu are nici o șansă să avanseze și să plece toate stegulețele roșii sau galbene care mai împodobesc tortul aderării. Justiția română are mai multe probleme, dar cea mai acută continuă să rămână însăși persoana doamnei Macovei. Fire conflictuală, aflată într-o evidentă contradicție cu sistemul care a și exclus-o din rândurile sale, dânsa nu reușește să comunice. De colaborare, ce să mai vorbim. Astfel încât, cu toate bunele sale intenții, demersul său rămâne discutabil, cu consecințele de rigoare. Dacă aș fi în locul premierului (Slavă Cerului că nu sunt!) și aș avea deasupra capului sabia lui Damocles de la Bruxelles, aș căuta urgent o soluție. Doamna Macovei nu este. Ar putea fi Dan Lupașcu, fostul președinte al CSM, om care se bucură de încrederea colegilor și al cărui demers necesar ar putea optimiza procesele urgente ale aderării. Sau altcineva, oricum o persoană care să nu constituie ea însăși o piedică.