Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 31 ianuarie 2022
„Glumă” cu substrat de violenţă fizică. Vicepreşedintele TNL Braşov „popularizează” pe Facebook o poză în photoshop cu viceprimarul Flavia Boghiu cu ochiul vânăt: „o prinde bine Rozul peste tot”
Bogdan Pintilie, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PNL Braşov, a postat, în weekend, pe facebook, o poză în Photoshop, ce o prezintă pe viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu (USR), cu ochiul vânăt. „Isprava” apare la scurt timp după cazul „Mogoşoaia”, în care, potrivit presei centrale, o consilieră din partea USR a fost ameninţată de 2 consilieri locali PMP şi PNL că va ajunge „în scaun cu rotile”.
În postarea sa, Bogdan Pintilie dă şi 2 „introduceri” pentru postare: „P.s acesta este un pamflet” şi „P.s.2 o prinde bine Rozul peste tot”.
Postarea a primit câteva like-uri, zâmbete şi comentarii. Printre acestea, şi unul ce îndemna la bun simţ: „N-aş prea face mişto cu astfel de lucruri”. Răspunsul lui Bogdan Pintilie este „Nu face fratele meu, lasă că fac eu”.
Un alt comentariu, însă, readuce cazul Mogoşoaia în prim plan. „Nici eu n-aş face… mi-ar plăcea să fie reale… şi ce s-a întâmplat la Mogoşoaia… să facem şi la Braşov” – scrie Garbis-Vincenţiu Kehaiyan, dezvoltator imobiliar, cunoscut pentru controversatul proiect „American Dream” din Scheii Braşovului.
Ulterior, Bogdan Pintilie revine cu o altă postare, în care aduce explicaţii şi scuze. „Am fost sunat astăzi (duminică – n.r.) de către o doamnă care s-a recomandat a fi de la Europa FM, legat de o postare de pe profilul meu personal de Facebook, în care glumeam la adresa doamnei viceprimar Flavia Boghiu! Doamna m-a întrebat ce am vrut să zic/exprim prin postarea mea şi prin cele scrise de mine, dar fiind la un eveniment nu am înţeles prea bine ce a vrut să zică, este gălăgie si am rugat-o să îmi scrie pe whatsapp. Aşa, deci poza nu îmi aparţine, este poză preluată de la un/unii jurnalişti din Braşov, jurnalişti pe care doamna i-a dat afară din sala de şedinţa a Consiliului Local Braşov (în acest caz s-a implicat până şi doamna Renate Weber - avocatul poporului), DOAR textul îmi aparţine şi nu are nicio legătură cu violenţa domestică, agresiunile fizice, etc., cum nici cei din USR care mi-au făcut acest frumos «cadou» nu au treabă cu #politica sau cu #administraţia, dar aceasta este altă poveste. Ce este interesant este faptul că eu fac zilnic astfel de postări şi cine mă cunoaşte, ştie că sunt făcute în spirit de glumă, altfel m-ar fi sunat şi de la Sputnik.Md să mă întrebe de ce fac mişto la adresa doamnei Şoşoacă, doar că pe cei de la AUR încă nu i-am deranjat se pare. Despre mine vă poate spune oricine orice, dar nu poate spune că sunt un om violent, sau că aş promova sau susţine violenţa în vreun fel. Persoanele «deranjate» de postările mele, să îmi dea unfollow, nu este nicio pierdere.
Doamnei Flavia Boghiu, dacă a fost deranjată de postarea mea, îi cer scuze public şi pe viitor voi avea grijă să mă port cu mănusi, nu aş vrea să fim duşmani, mai ales că la Braşov USR şi PNL sunt în alianţă. Duminică liniştită tuturor, vă mulţumesc pentru înţelegere şi fiţi mai buni!”, scrie Bogdan Pintilie.
Am păstrat punctuaţia mesjului, aşa cum a fost el scris pe facebook.
Primarul Braşovului cere demiterea liderului de la TNL şi anunţă că va fi făcută plângere penală
Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, coleg de partid cu viceprimarul Flavia Boghiu, a luat atitudine tot într-o postare publică, pe Facebook. „Într-o postare publică, un lider al tineretului liberal ameninţă o femeie cu bătaia. O face mârlăneşte, cu o nesimţire incalificabilă.
La postarea domniei sale răspunde, de data asta pe şleau, un dezvoltator imobiliar dintre cei mai dubioşi, îndemnând la repetarea a ceea ce au făcut, la Mogoşoaia, alţi golani din politică: https://bit.ly/3g79ZkH. Corupţie, violenţă şi inacceptabil de multă nesimţire. Acestea sunt «calificările» clasei politice vechi, împotriva cărora mă aşteptam să lupte toată clasa politică actuală. E îngrozitor să vezi tineri liberali cu metehne potrivite mai degrabă unui clan mafiot.
Există nişte limite. Sau măcar ar trebui să existe. Sper ca PNL-ul să îl demită urgent pe liderul tineretului liberal din Braşov. Noi vom face o plângere penală. Nu, nu trebuie să vă placă felul cum noi, USR-ul, conducem oraşul. Sunt sigur că putem face lucrurile mai bine, iar criticile ne ajută să progresăm. Dar acest tip de agresivitate mârlănească nu are ce căuta nici în societate, cu atât mai puţin în politică. Nici aici, la Braşov, şi nici nicăieri altundeva”, a scris primarul.
Flavia Boghiu: De când sunt viceprimarul Braşovului, am trecut prin nişte experienţe prin care nu-mi doresc să treacă nicio femeie
Duminică seară, a reacţionat şI Flavia Boghiu, printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook.
„Vicepreşedintele tineretului liberal, Bogdan Pintilie, consideră că mi-ar sta bine bătută, cu un ochi vânăt. Dezvoltatorul imobiliar Garbis-Vincenţiu Kehaiyan, cel care vrea să construiască proiectul American Dream pe dealurile din Schei, ar vrea să mă vadă în scaun cu rotile, să se întâmple şi la Brasov ce s-a întâmplat la Mogoşoaia, unde o colegă consilier local a fost ameninţată şi agresată. De când sunt viceprimarul Braşovului, am trecut prin nişte experienţe prin care nu-mi doresc să treacă nicio femeie, indiferent de funcţie sau de apartenenţa la vreun partid. Pentru că am în atribuţii Urbanismul, am fost urmărită, hărţuită şi ameninţată. Probabil par o victimă sigură, o tânără de 30 de ani, aflată la primul mandat, care ar ceda presiunilor şi intimidărilor. Şi da, mi-a fost frică pentru siguranţa şi integritatea mea fizică. Am urmat căile legale şi am depus plângeri pentru incidentele din ultimul an şi jumătate. Am ales să îmi văd de treabă şi să nu vorbesc despre asta, să nu pară că mă victimizez. Însă în lumina agresiunii şi ameninţărilor suferite de colega mea din Mogoşoaia, urmate de faptele pe care le semnalez aici, realizez că avem de-a face cu o problemă sistemică şi că violenţa asupra femeilor în politică (şi nu numai) ajunge să fie normalitate. Niciunei femei nu ar trebui să îi fie frică pentru siguranţa ei, doar pentru că a deranjat interesele cuiva. Sunt sigură că astfel de cazuri se întâmplă în toată România. Cred că a venit momentul să nu mai tăcem şi să «ne vedem de treabă», ci să dăm un mesaj clar tuturor femeilor care trec prin asta: Nu eşti singură! Iar celor cărora le lipseşte respectul faţă de femei şi frica de lege să le arătăm că asemenea comportamente sunt inacceptabile! Vă mulţumesc pentru susţinere şi încurajări. Contează enorm!”, a scris viceprimarul Braşovului.

'Cineva'
2022-01-31 09:51:49
'Indiferent cat de placuta sau nu este aceasta doamna postarea este jignitoare. Pentru toți cei care s-au bucurat de acesta postare le-aș recomanda sa se gândească dacă în loc de acesta doamna ar fi fost cineva din familia lor: mama, sora sau fiica. Ar mai fi dat un like? Dacă da, felicitări! Ati reușit sa demonstrați ca nivelul Dvs. este la fel de jos ca cel ar persoanei care a făcut postarea.'
'Tepes'
2022-01-31 08:50:12
'Dar doamna in cauza mai este viceprimar? stiam ca a fost inlocuita cand s a creeat noua coalitie si USR ul nu mai are majoritate in Consiliul local...! '
'Viceprimar fără gât /creier'
2022-01-31 07:14:23
'Pe ,,Maricica,, asta de la u.s.r. și eu as pune-o la punct ….apare in media cu fel de fel de ,,telenovele,,….dar cu realizări din partea primăriei nimic….primăria brasov este ,,0,, la toate capitolele……mergeți in ,,poiana brasov ,, sa vedeți ce jaf au făcut cei de la u.s.r.'
'Zah Ioan'
2022-01-31 05:49:34
'USR-istii ar trebui sa se intrebe de ce nu sunt agreati in anumite zone ale Romaniei.In opinia mea, primarul si viceprimarul actuali fac tot ce este posibil ca brasovenii sa nu-i mai voteze in cazul cand vor mai candida la viitoarele alegeri.'
'Barbu Gh.'
2022-01-30 21:18:03
'Îmi place că se spârcîie unii pe alții iubitorii ăștia de waxxx și de ilegalități. Eu sunt de părere că trebuie să-și arate adevărata față cât mai profund, să-i vadă brașovenii cine sunt ei cu adevărat.'
'Rammstein'
2022-01-30 20:44:12
'La așa oraș, așa viceprimar!!.\n'
Vânătoarea reprezintă una dintre cele mai vechi practici adoptate de om pentru a-şi asigura hrana şi alte elemente necesare în traiul de zi cu zi, precum pielea sau blana. Trecerea timpului[...]
2022-01-31 citeste mai multNumerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit zilele şi numerele norocoase pentru fiecare nativ în anul 2022. Berbec Zile benefice din săptămână: marţea şi vinerea Numerele norocoase:[...]
2022-01-31 citeste mai multSurpriză de proporții în plan politic. Duminică, 14 iunie, la finalul celor 10 zile pe care premierul desemnat Eugen Tomac le-a avut ca termen pentru a prezenta o propunere de Guvern,[...]
2026-06-15 citeste mai multPreședintele PNL, Ilie Bolojan, a calificat duminică, 14 iunie, drept „un act ostil” desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, menționând că este „o[...]
2026-06-15 citeste mai multPrimarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea e o veste bună. „Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca[...]
2026-06-15 citeste mai mult
'Willy'
2022-01-31 12:38:27
'Poate urmatorul articol despre asta va fi legat de faptul ca a fost demisa si inlocuita. '