Modernizarea statului în coloană, pe șosea...

De la anunțul – intrat de acum în folclor – făcut de fostul ministru al Transporturilor din anii ’90, cum că România nu are nevoie de autostrăzi pentru că turiștii străini nu vin pe șosea, ci cu avionul și până la retragerea președintelui actual, de la cabana în care și-a petrecut Revelionul, spre Capitala unde îl aștepta lucrul la modernizarea statului, pe calea aerului, este o distanță pe cât de mare, pe atât de sugestivă. N-am nici un motiv să nu cred că Traian Băsescu, ministrul, chiar credea în ce spunea (deși ne-am obișnuit cu ideea că de cele mai multe ori una spune și alta fumează...) și că acest lucru se baza pe o evaluare simplistă a potențialului și perspectivelor țării. Grav este că altfel de evaluări personalizate afectează – uneori grav – evoluțiile ulterioare. Iată că azi, la 21 de ani de la Revoluția care a răsturnat un dictator ce considera că românii se plimbă prea mult cu mașina, și la patru de la aderarea la Uniunea Europeană, România continuă să fie decuplată de la o Europă a accesului rapid și sigur în orice punct al său. Drumurile europene se termină, practic, la granița cu România de unde începe calvarul oricărui automobilist, care constată că de la Nădlac la București face cât de la Paris la Nădlac, dar în condiții incomparabile de siguranță și de confort. Că Băsescu s-a înșelat, acum vreo 13 ani când a emis celebra sa teză e una. În 2005, 2009 și 2010 nu mai ai, însă, voie să te înșeli asupra importanței infrastructurii. Și, totuși, România a ratat acest interval irosind șansa extraordinară pe care i-o ofereau fondurile europene. Prinsă în cleștele cheltuieilor enorme de administrare a unui aparat birocratic supradimensionat și ineficient, nu a mai avut de unde să „rupă” sumele necesare completării părții care îi revenea în aceste investiții. S-a preferat sistematic varianta dubioasă a unor aranjamente suspecte cu firme de la care se așteptau anumite „atenții”, evitându-se „capcana” fondurilor europene unde nu se puteau manevra bani negri. Autostrăzile românești s-au împotmolit în mlaștina exproprierilor făcute pe sume colosale, fără nici o legătură cu prețurile pieței. Asta a făcut ca în 2010 Guvernul Boc să considere un mare succes darea în folosință a 10 kilometri de autostradă, în timp ce un traseu supersolicitat, precum cel spre Brașov, rămâne un model de inadecvare: cel mai solicitat traseu al României nu are nici o șansă de a se îmbunătăți în următorii câțiva ani, izolând practic de restul țării cea mai frecventată zonă turistică. Faptul că în 2011 Traian Băsescu nu are altă soluție de a reveni în București decât elicopterul, zburând pe deasupra coloanelor blocate de zeci de kilometri, prin care nici chiar poliția rutieră nu l-ar putea strecura, spune totul despre ambițiosul său demers de „modernizare a statului”.