Moaștele care te vindecă
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 02 decembrie 2008
Moaștele Sfântului Andrei au sosit la Brașov. Un convoi întreg format din cel puțin 15 mașini de jandarmi, poliție rutieră, salvare și agenți de pază au intrat în municipiul Brașov ieri, la ora 14
Moaștele Sfântului Andrei au sosit la Brașov. Un convoi întreg format din cel puțin 15 mașini de jandarmi, poliție rutieră, salvare și agenți de pază au intrat în municipiul Brașov ieri, la ora 14.00. Moaștele au fost purtate pe trei jeepuri ale Armatei Române, convoiul străbătând întreg orașul, cu oprire la 13 biserici și monumente. Seara, mii de brașoveni au asistat la defilarea militară cu torțe și la superbul foc de artificii tricolore, realizat de Fundația Dacia. Moaștele au fost depuse la Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, unde pot fi văzute și atinse la orice oră din zi și din noapte, până vineri, 5 decembrie
Brașovul a avut ieri parte de o „zi de istorie”. Moaștele Sf. Andrei și ale primilor martiri români Epictet și Astion au intrat triumfător în municipiul Brașov ieri, la orele 14.00, fiind pentru prima dată când sfintele relicve au fost aduse în Transilvania. În fața Hotelului Ramada a avut loc constituirea convoiului militar cu garda de onoare, iar moaștele au fost puse în trei jeepuri ale Armatei. Sute de polițiști și jandarmi erau la datorie, iar unele străzi au fost închise la trecerea convoiului care a străbătut întreg orașul. Cortegiul religios s-a la toate bisericile de pe parcurs, precum și la statuia Mitropolitului Andrei Șaguna. Fiecare oprire a durat aproximativ zece minute, timp în care ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, și un sobor de 500 de preoți și călugări au oficiat slujbe religioase. Lăcașurile de închinăciune pe unde au fost purtate sfintele relicve au fost luate cu asalt de sute de credincioși dornici să se închine și să atingă moaștele.
„Te scapă de suferințe”
„Este un eveniment religios foarte important pentru poporul nostru. Oamenii au venit cu multă bucurie la moaștele Sf. Andrei, Apostolul Românilor, cel care ne-a încreștinat pe noi, românii. Pentru cei care cred în ele, acestea au puterea de a trata bolile trupești precum și pe cele sufletești”, ne-a spus preotul militar Ion Epaminond Boroș, de la Jandarmeria Brașov. „Moaștele Sf. Andrei fac minuni și vindecă. Dumnezeu este cel mai bun doctor”, ne-a spus o credincioasă sosită să vadă moaștele.
Mii de brașoveni au asistat la defilare
După marcarea celor 13 biserici și monumente din Brașov, moaștele au fost aduse pe strada Uranus, în fața pietonalului Astra. Un sobor de preoți condus de mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dar și reprezentanții comunității religioase din New York au efectuat un Te Deum, urmat de alocuțiuni. Tot aici a fost prezentată și icoana de mari dimensiuni „Sfânta Fecioară Rugătoare” ce va fi donată Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel din New York.
Evenimentul s-a contopit cu sărbătorirea Zilei Naționale a României, astfel că prin fața mulțimii au defilat și au dansat junii din Brașov. Sărbătoarea a culminat cu un superb foc de artificii realizat de Fundația Dacia, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului.
Retragere cu torțe
Miile de participanți au urmărit cu privirea sutele de torțe purtate de jandarmii și vânătorii de munte brașoveni, alături de studenții de la Academia „Henri Coandă” și de elevii de la Liceul Militar din Breaza. Retragerea cu torțe s-a făcut pe strada Traian.
Până vineri, la ora 17.00, moaștele rămân la Brașov
Moaștele au fost așezate în pronausul Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, unde vor rămâne până vineri, la ora 17.00. Aici, zi și noapte vor avea loc ceremonii religioase, iar Liviu Pandele, președintele Fundației Dacia, spune că sute de mii de pelerini din întreaga țară, din Grecia, Canada și SUA se află în drum spre Brașov.
Sute de jandarmi
la datorie
La acest eveniment au fost mobilizate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice câteva sute de jandarmi și pompieri, dar și vânători de munte care au format garda de onoare. Ca de fiecare dată, misiunea lor a fost dusă cu succes la îndeplinire. „Perioada lungă pe care se desfășoară evenimentul a făcut dificilă această misiune. De la plecarea moaștelor de la Constanța, la transportul lor și ceremonialul religios ce va continua până pe data de 5 decembrie sunt mobilizați 300 de jandarmi. Jandarmii vor fi prezenți non-stop la asigurarea liniștii și ordinii. Nu există niciun risc, ci doar dorința creștinilor de a se ruga la aceste moaște: de aici, îmbulzeli, aglomerări. Sperăm ca și creștinii să aibă suficientă răbdare dat fiind ca Sfintele Moaște vor poposi în Brașov până pe 5 decembrie”, ne-a declarat general de brigadă Eugen Pop, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu