„Moara cu noroc” din Ţara Făgăraşului, care a supravieţuit mai bine de un secol

Fiindcă a supravieţuit mai mult de un secol, moara de la Ohaba a fost supranumită şi Moara cu Noroc. Totuşi, puţini oameni îşi mai poartă sacul de grăunţe la moara de apă de la Ohaba, tocmai fiindcă lumea satului a sărăcit în păstrători de tradiţii, în locuitori. În vechime, veneau care pline de grâne, astăzi, abia dacă mai vine cineva o dată la două zile. Feciorii satului au plecat la oraş sau în străinătate iar vârstnicii nu mai au putere să lucreze pământul. S-au împuţinat şi animalele, în special văcuţele şi bivoliţele sau driganele cum sunt numite în partea locului. Înainte, moara nu stătea o clipă, era un du-te-vino continuu, doar duminica ce se mai odihnea. Acum însă oamenii preferă să cumpere pâinea, chiar dacă nu se poate compara cu pâinea de casă, făcută din făina de la moară. Şi unde mai pui că această făină nu conţine conservanţi sau alte ingrediente moderne şi se păstrează mai multă vreme, datorită procesului lent de fabricaţie.

A îndurat puşcăria, dar  nu a cedat moara
Moara cu apă din gospodăria Virginiei şi a lui Nicolae Popa din localitatea braşoveană Ohaba datează din 1873. A fost transmisă din generaţie în generaţie de aproape 150 de ani, iar pentru asta au fost făcute multe sacrificii. Chiar dacă este încă funcţională, acum este mai mult o atracţie turistică, mai ales că în curtea morii a fost amenajată şi o pensiune, deoarece puţini săteni mai vin să facă făină. „Moara este încă funcţională pentru că a fost mereu în proprietate privată. Bunicul soţiei, Gheorghe Şerban, aproape că şi-a dat viaţa pentru a păstra vie tradiţia familiei. Când întreg satul a fost supus colectivizării, el s-a opus comuniştilor. Le-a spus că plăteşte toate cotele impuse, dar să îi lase moara, deoarece avea cinci copii, era văduv şi moara era singura sursă de venit a familiei”, povesteşte Nicolae Popa. Comuniştii l-au aruncat pe bătrânul Gheorghe Şerban în închisoarea de la Făgăraş, unde a stat doi ani pentru că era considerat chiabur. „El a îndurat puşcăria, dar nu a cedat moara, deşi i s-a promis eliberarea imediată dacă renunţă la ea. A reuşit să supravieţuiască închisorii şi ne-a transmis moara nouă urmaşilor, ca să avem grijă de ea. De aceea, pentru noi este o datorie morală să o menţinem funcţională şi să o facem cunoscută”, mai spune Nicolae Popa.

Demonstraţie practică
Acesta este şi ghid pentru turişti, cărora le arată cu multă căldură cum funcţionează moara. Le face şi o demonstraţie. Ca să viziteze moara, turiştii plătesc o taxă de 5 lei, iar copiii, 3 lei. La intrarea în moară este amenajat şi un mic magazin unde se pot cumpăra diverse obiecte tricotate de mână de Virginia Popa, dar şi produse de panificaţie. Proprietarul a făcut şi o minipensiune cu trei camere pentru turiştii care vor să înnopteze aici. Pensiunea are două camere cu baie comună, unde cazarea costă 80 de lei pe noapte, şi o cameră amenajată tradiţional, cu baie şi bucătărie proprie, unde cazarea costă 100 de lei pe noapte. A numit-o „Moara cu Noroc”, dar fără nici o legătură cu nuvela lui Ioan Slavici.

Misterul din jurul construcţiei acestei mori
Moara din Ohaba arată exact ca acum mai bine de un secol, iar piesele sunt cele originale. Proprietarii au preferat să o păstreze la fel cum a fost în 1873 şi să nu îi ştirbească farmecul cu piese moderne. Moara funcţionează doar cu apă, care pune în mişcare întreg mecanismul. Are curele şi role din lemn masiv şi două pietre: una fixă şi una mobilă. Cea mobilă învârteşte şi zdrobeşte boabele. Pietrele din rocă de cremene au fost aduse tocmai din Franţa, de la Lyon, în 1873. Fiecare piatră cântăreşte o tonă, iar modul în care au fost transportate până la Ohaba rămâne un mister. Reparaţia lor necesită multă pricepere şi se face cu nişte ciocane speciale care menţin striaţiile pentru o măcinare perfectă. Orice lovitură greşită le poate distruge şi moara ar fi compromisă. Chiar dacă datează din secolul al XIX-lea, moara a fost construită extrem de inteligent. Are un separator special care macină diferit grâul din care se face făină neagră, faţă de cel din care se face făină albă, dar şi porumbul din care se face mălaiul. În funcţie de tipul grânelor aduse la moară, făina este scoasă în coveţi separate din lemn.