Miza pe antrenorii tineri!
Autor: Istvan DEAK
Publicat la 17 august 2007
Destinele celor trei echipe brașovene au fost încredințate în acest an antrenorilor tineri. Dacă FC Brașov a optat pentru Răzvan Lucescu, în dorința de a reuși după doi ani de chin revenirea în prima ligă, Forex l-a ales pe Alexandru Pelici să formeze o echipă competitivă alcătuită din jucători tineri care într-un an sau doi să atace promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc
Destinele celor trei echipe brașovene au fost încredințate în acest an antrenorilor tineri. Dacă FC Brașov a optat pentru Răzvan Lucescu, în dorința de a reuși după doi ani de chin revenirea în prima ligă, Forex l-a ales pe Alexandru Pelici să formeze o echipă competitivă alcătuită din jucători tineri care într-un an sau doi să atace promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. Cei de la FC Săcele și-au adus aminte acum o săptămână că tot un antrenor tânăr, Daniel Isăilă, a reușit sezonul trecut o salvare de la retrogradare a echipei în extremis, și au decis după plecarea lui Marin Barbu să îi încredințeze frâiele echipei lui Cosmin Bodea, care va îmbrățișa astfel o nouă carieră în breasla antrenorilor. La nivelul ligii secunde, la echipele angrenate în lupta pentru promovare domnesc deja antrenorii tineri: Corneliu Papură la FC Progresul (ex-FC Național), Cristi Popovici la FCM Bacău, Liviu Ciobotariu la CS Otopeni și Octavian Grigore la Petrolul. Pe lângă tehnicienii tineri, cele două echipe brașovene mizează și pe mulți jucători de perspectivă: Mihai Roman, Bogdan Stegaru sau Iulian Dedu la FC Brașov, Dan Roman, Mirel Soare sau Iulian Popa la Forex. Cele trei echipe din județ se mândresc și cu juniori de valoare: Chipciu, Sburlea și Mateiu la „stegari”, Marcu și Wagner la „pădurari”, iar Benga și Marinescu la săceleni. La nivel declarativ, cele trei echipe anunță la unison: „FC Brașov trebuie să promoveze”. Chiar duminica trecută, ofițerul de presă de la Forex a anunțat într-o emisiune televizată că cei de la Forex își doresc ca FC Brașov să revină în prima ligă, însă au admis că dacă Forexul va ajunge în postura de a promova, atunci nu se vor da la o parte. Pentru a-și atinge obiectivele propuse, cele trei echipe mizează și pe o serie de jucători cu experiență: Nae, Kajcsa, Ilyes, Nicolae Constatin sau Bogdan Nicolae la FC Brașov, Simion, Tufiși sau Beza la Forex, Flavius Moldovan, Arcanu, Bodea, Miclea, Manole sau Dani la FC Săcele. Chiar dacă la început de sezon cele trei echipe arată respect reciproc, mai mult ca sigur că înfruntările directe vor fi pe viață și pe moarte. În etapa I, Forex va primi vizita echipei FC Săcele și „pădurarii” nu au uitat că sezonul trecut au pierdut 3 puncte de aur la Săcele. În etapa a 5-a săcelenii vor primi vizita celor de la FC Brașov, iar oficialii săceleni nu uită nici ei faptul că Vasiliu și Marianciuc nu au ajuns până la urmă la Săcele, așa cum nici Bodea și Moldovan nu uită că au fost dați afară pe ușa din dos de la FC Brașov. În etapa a 14-a va fi derbyul marilor orgolii între FC Brașov și Forex, un duel pe care „stegarii” în ultimii doi ani nu l-au câștigat. Un derby găzduit de „pădurari”, care nu uită că nu au primit un al doilea jucător sub formă de împrumut în schimbul portarului Gabi Kajcsa. Astfel se anunță un campionat lung și tensionat pentru formațiile brașovene, la finalul căruia ne dorim cu toții să avem cel puțin o echipă promovată în Liga I.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu