Mitul „candidatului independent”

De pe panourile mai de pe mai toate străzile Bucureștiului, candidatul prezidențial Sorin Oprescu ne privește mustrător. Se pare că, noi toți i-am înșelat încrederea și așteptările, privându-ne de șansa de a avea, în sfârșit, un președinte independent. Independent de partide, de moguli, de cercuri de interese. Iată-l, însă, pe primarul general al Capitalei devenind… independent de proprii săi alegători. Sorin Oprescu a câștigat – la a treia tentativă – primăria Capitalei. Anterior fusese învins de Lis (!?) și de Băsescu. Anul trecut, în vară, dintre cei 32% bucureșteni cu drept de vot care s-au prezentat la urne, doar ceva mai mult de jumătate au pus ștampila pe numele său. A ieșit primar general cu voturile unei minorități de circa 16% dintre bucureștenii cu drept de vot. Regulile democratice sunt reguli, așa că doctorul Oprescu a devenit, automat, și primarul celorlalți 84% dintre bucureșteni, pe o perioadă de patru ani – în care le-a promis solemn că nu-i abandonează, așa cum urât au procedat înaintea sa Ciorbea și Băsescu. „Un medic pentru durerile Bucureștiului” – a fost, cu alte cuvinte, sloganul său, pe care l-a respectat până fix prin octombrie anul acesta când și-a rupt lanțurile cu care singur se legase de catargul corabiei municipale, răspunzând cântecului de sirenă al Cotrocenilor ( unii pretind că, de fapt, șoaptelor de amor ale președintelui în exercițiu, care avea nevoie de un „iepure” care să ademenească votanții lui Geoană). Oprescu a făcut o campanie intensivă, cu multe bannere stradale (incomparabil mai multe decât la alegerile locale) și cu un discurs de independent corect pe fond. Ideile și apelurile sale sunau însă „ca dracu’” (vorba lui Roman) din gura unuia care fusese tovarăș cu toți cei pe care-i acuză acum de dezastrul pe care l-au provocat în țară. Un astfel de discurs ar fi necesitat un aparat de activiști pe care, însă, nimeni nu i l-a mai pus la dispoziție. Și, uite-așa a ajuns Sorin Oprescu, ca din candidat cu pretenții (unele institute de sondaj, mai generoase, îl creditaseră cu vreo 16 procente, la egalitate cu Antonescu) să devină un autentic „și alții”. Pentru că în finalul primului tur Oprescu s-a trezit pe locul 6 (din 7 candidați cu oareșce pretenții), cu puțin peste 3 procente. Cel mai grav lucru mi se pare că în propriul său fief, în Capitală, nu a obținut decât 5 procente! Cu alte cuvinte, nu i-a câștigat nici măcar pe cei care l-au ales primar. Aventura doctorului Oprescu va rămâne una exemplară. Pentru că ea spulberă – probabil definitiv - mitul „candidatului independent”, pe care au mizat cei care l-au împins în această păguboasă incursiune, copleșit de forța votului de partid. Primii trei candidați s-au înscris în bazinul electoral maximal al propriilor lor formațiuni și probabil că această schemă va domina scena politică românească pentru câțiva ani buni de acum încolo.