Mister Antonescu

Mister deplin cu acest Crin Antonescu! Când a desfăcut alianţa USL şi a avertizat că va demisiona dacă partidul său nu obţine un imposibil scor de 20% (ce n-a avut PNL în toată viaţa sa postrevoluţionară) am fost convins că liderul de la Isaccea are un plan. Un plan pe care vrea să şi-l pună în aplicare pentru a determina o cotitură radicală în politica românească . Din cel care astăzi ar fi fost – fără îndoială – candidatul la preşedinţie cu şanse absolute, n-a mai rămas însă decât personajul cârcotaş căruia îi cam pute totul.
Ce s-a întâmplat cu Antonescu? Mister…
Ultimele sale declaraţii făcute la “Vorbeşte liber” de la TVR ne arată un personaj tot mai confuz şi mai paralel cu ce se întâmplă în jurul său.
Cel care l-a scos pe Johannis din liniştea sa provincială, prima dată cu o promisiune de premier, iar a doua oară cu una de preşedinte, se delimitează acum de acesta pe motiv că nu îi mai inspiră încredere. Nu are încredere nici în fostul său frate de cruce antibăsistă, Ponta, ale cărui şanse de a ajunge preşedinte se împuţinează pe zi ce trece, după părerea sa. Iar pe Johannis nici prin cap nu-i trece să-l susţină, în campanie. Chestionat pe tema politicii de cadre falimentară a PNL-ului în cadrul coaliţiei, spune că a lucrat cu ce-a găsit, că n-a adus de acasă pe nimeni. Nici pe Fenechiu, nici pe Barbu, nici pe Chiţoiu şi nici chiar pe Diaconu. Practic, Antonescu se spală  pe mâini cu nonşalanţă şi aruncă vina crizei liberale în spinarea altora. Dar lui, care sunt culpele care i-ar putea reveni.
A avut prea multă încredere în Ponta, zice el, cu jenă, parcă. Atât de multă încât i-a trecut cu vederea toate afronturile – de la pactul de coabitare, în legătură cu care nu a fost informat, până la crearea USD-ului, când el s-a debarasat de conservatori. Unica relaţie de fond cu PSD-ul a fost, după părerea sa, dorinţa sinceră de a-l scoate din circulaţie pe Băsescu. Eşuată din păcate…
Îmi este greu să definesc locul pe care-l ocupă acum Antonescu în peisajul politic. Încă liberal, dar în relaţii platonice cu partidul – fiecare cu treaba lui. Nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost el ca preşedinte, la fel de modest şi critic cum este acum când a pierdut orice şansă? Un posibil răspuns îmi sugerează episodul interimatului său de la Cotroceni.
Adică acela în care a început să-şi piardă aura, pentru graba şi aplombul cu care s-a instalat pe scaunul cald încă de la fundul suspendatului…