Miss Ratched, în zbor deasupra „cuibului de cuci” de la Bucureşti
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 15 ianuarie 2015
Doamnei Victoria Nuland – această Miss Ratched, asistenta (medicală) cu priviri de gheaţă din “Zbor deasupra unui cuib de cuci” - i s-a pregătit un spectacol de gală cu prilejul noii sale vizite în România. Regia a fost semnată de doamna Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi, care a montat un show de zile mari: judecarea unui preşedinte în exerciţiu! Ce demonstraţie de independenţă a justiţiei mai convingătoare decât aceasta ar putea să pretindă America şi Europa la un loc? Dar - mă întreb - ar fi fost ea posibilă fără măiastra manipulare şi amânare a dosarului de incompatibilitate al fostului primar de la Sibiu până dincolo de termenul la care acesta devenea imun? Aici a dat doamna Stanciu măsura autenticului său talent: completul desemnat de domnia sa mai întâi s-a gândit preţ de vreo două termene dacă ia în consideraţie recursul ANI, apoi s-a hotărât, dar trebuia mai întâi dezbătută cauza şi a fixat, în cele din urmă, termenul aproape final, fără a mai reuşi să-l prindă pe dl Iohannis în calitatea de simplu cetăţean. Dar justiţia nu se împiedică de astfel de amănunte şi merge mai departe: nimeni nu e mai presus de lege! Şi nici Justiţia mai prejos. Aşa încât n-ar fi exclus ca după un efort aproape supraomenesc instanţa să decidă chiar acum dacă preşedintele este sau nu vinovat. Dacă nu este, să-i fie de bine! Dacă este – va fi aspru pedepsit, cu trei ani de interdicţie de a mai ocupa funcţii publice. Pedeapsa aplicabilă însă doar din 2019 sau, cine ştie, din 2024.
Spuneam că toată povestea asta vine bine, pentru că una dintre îngrijorările americanilor ţine de modul în care se înfăptuieşte justiţia aici, în Europa, unde unele guverne (apud Victoria Nuland) dau dovadă de toleranţă inadmisibilă faţă de corupţia la nivel înalt. Să sperăm că nu mai e cazul nostru şi că alţi “Viktor” au fost vizaţi de dna Victoria.
A doua preocupare americană ţine de modul în care aceleaşi ţări care beneficiază de protecţia NATO pun ele însele la bătaie buzunarul bugetului pentru a se dota corespunzător din sursele binecunoscute (marile companii cu producţie strategică din Vestul Vestului). Şi aici suntem pe fază: preşedintele îi va putea înmâna distinsei sale vizitatoare o copie a acordului pe care se regăsesc toate semnăturile – inclusiv cea a lui Dan Diaconescu – din care reiese că nu vom avea grijă bugetară mai mare decât să dăm Armiei ce i se cuvine.
Plecând doar de la aceste două premise putem concluziona că vizita asistentei secretarului de stat american este deja încununată de succes. Un singur lucru tulbură însă apele şi ridică semne de întrebare: ce este cu această întrevedere a sa cu Mircea Geoană? În ce calitate vine acesta la discuţii? De PFA? Sau de viitor preşedinte al unui nou partid care se va naşte pe principiul gravitaţiei politice, din parlamentari căzuţi din pomul PSD ca să alcătuiască “veriga” lipsă pentru trântirea actualei coaliţii? Cu siguranţă că doamna Nuland ştie ceva mai mult decât ştim noi, dacă nu cumva povestea nu pleacă chiar din laboratoarele Departamentului de Stat.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu