Mirajul Americii Latine

Prea departe pentru a nu fi familiară, America de Sud a constituit un miraj pentru politicienii noștri. Ceaușescu s-a aventurat pe acolo încă din 1973, într-un turneu riscant: regimul lui Allende, în Chile, a căzut tocmai când el se afla pe drum, iar lui Peron, care l-a primit cu tot fastul, nu i-a purtat prea mult noroc, acesta încetând din viață la scurt timp după aceea. Firul relațiilor la nivel înalt a fost reluat de premierul Petre Roman, care a traversat oceanul în noiembrie ‘90 într-o vizită care l-a purtat prin câteva țări (Argentina, Chile, Uruguay) cu care se spera că se pot face niște legături comerciale. Ștafeta a fost preluată de președintele Iliescu, în 1993, când a parcurs un traseu ce a parcurs Argentina, Uruguay, Chile și Columbia, țări în care a fost primit cu căldură, dar fără rezultate concrete, pentru că economia românească era în plin proces de dezintegrare. Emil Constantinescu n-a avut timp, în unicul său mandat, să se aventureze atât de departe, principala sa aspirație fiind aceea de a-și consolida statutul de lider regional. Și iată că, după aproape două decenii, firul se reînnoadă. Traian Băsescu, care până acum n-a traversat oceanul decât spre Statele Unite, și-a luat inima în dinți și s-a alăturat colegilor săi din Uniunea Europeană participând la summit-ul din Chile dedicat strângerii relațiilor dintre cele două entități. Demersul european este pe deplin justificat. America Latină nu mai este cea din urmă cu două decenii, bântuită de lovituri de stat și acaparată de dictaturi bananiene. Grație formidabilelor resurse naturale, economii, precum cu a Braziliei s-au înscris deja în clubul select al marilor puteri mondiale. Democrația a făcut și ea pași importanți. Dar cel mai relevant aspect este acela al faptului că actuala criză mondială a trecut pe deasupra continentului parcă fără să-l atingă. America Latină are acum multe de oferit, inclusiv experiențele sale dobândite în cursul colaborărilor cu FMI-ul. Din partea noastră rămâne doar să identificăm acele zone în care putem da răspunsuri adecvate. Or, în condițiile unui proces de reducere continuă a prezenței noastre diplomatice pe continent, șansele sunt mici. Ambasadele României s-au cam golit de personal, prin unele locuri s-au închis de tot, iar capacitatea celor rămași de a oferi oportunități este extrem de redusă. Desigur, distanța a constituit întotdeauna un handicap pentru schimburile comerciale, dar acesta poate fi depășit prin coagularea unor zone compacte de acțiune. Iată de ce ar fi păcat ca vizita președintelui Băsescu la Santiago și la Lima să nu fie susținută de un program coerent de acțiune al ministrului de Externe. Altminteri, rămâne o nouă oportunitate ratată.