Minunile săseşti care te pun pe picioare

Prin ţinuturile săseşti se află o bogăţie de mâncăruri delicioase. Cu ingrediente locale şi tradiţii culinare germane, iese o adevărată minune. De exemplu, două ingrediente importante pentru revenire erau spanacul şi chimenul.
Spanacul este un superaliment bogat în nutrienţi esenţiali (vitaminele K, A, C, folaţi, fier, calciu) şi extrem de sărac în calorii. Consumul său susţine sănătatea oaselor, întăreşte imunitatea, îmbunătăţeşte vederea, ajută la reglarea tensiunii arteriale şi a glicemiei. Deşi fierul din spanac este non-hem (se absoarbe mai greu), cantitatea semnificativă, combinată cu vitamina C, ajută la creşterea nivelului de energie.
De cealaltă parte, chimenul este bogat în antioxidanţi (flavonoide, terpene), vitamina A, fier şi calciu. Principalele beneficii includ îmbunătăţirea digestiei, reducerea spasmelor intestinale şi ameliorarea colicilor. Are proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene şi contribuie la sănătatea cardiovasculară.
În ţinutul săsesc, pe vremuri, se putea încropi un meniu de prânz cu aceste două super-ingrediente. Haideţi să începem cu felul întâi. Nevasta sasului, plecat cu treburi prin gospodărie, se punea la făcut „zupă” de chimen. Simplă, dar un deliciu rar întâlnit.
Ai nevoie de o lingură de untură de porc, un morcov, un păstârnac, o ceapă, un ardei gras şi un cartof. Poţi adăuga chiar şi una-două roşii. Evident, vedeta acestui fel de mâncare este chimenul, deci pregăteşte o lingură plină. Nu uităm de sare şi un vârf de făină. Toate legumele se pun la fiert în apă, întregi. După ce s-au înmuiat şi au lăsat tot ce aveau de lăsat în zeamă, sunt scoase şi puse deoparte.
Separat se pune la călit chimenul în untură de porc. Se aruncă şi puţină făină. După ce s-a rumenit făina, se toarnă un pahar cu apă şi se mai lasă un pic, să dea în clocot. Se pune apoi compoziţia în supa de legume şi se lasă să fiarbă un sfert de oră. Între timp, se pasează bine legumele fierte. Astăzi, un blender rezolvă totul în câteva secunde. Se pune şi pasta de legume în supă şi se amestecă mereu. La urmă se pun mărar şi pătrunjel tocate.
Vechii saşi foloseau un fel de gogoşele sărate, pe care le puneau în „zupa” de chimen. Noi putem folosi astăzi crutoane. Nici nu vă imaginaţi ce gust incredibil poate avea.
Şi, cum un bărbat vârtos nu se satură cu zeamă chioară, urmează şi felul doi. Aici intră în scenă spanacul, tot după o reţetă săsească. Avem nevoie de spanac (cam un kilogram), 200 de grame de orez, smântână, untură, lapte, mărar şi făină. Nu mai are rost să precizăm că ne trebuie piper şi sare.
Începem cu spanacul. Îl spălăm, curăţăm şi îl opărim în apă cu sare. Îl strecurăm şi îl punem deoparte. Imediat încingem într-un ceaun, tigaie de fontă sau vas de tuci untura de porc şi călim bine orezul. Turnăm apă (ţinând cont de proporţia cunoscută apă-orez) şi lăsăm la fiert. După ce orezul s-a umflat şi a fiert, îl dăm deoparte.
Tot în untură călim rapid şi spanacul bine tocat. Amestecăm laptele cu făina, tocăm mărarul şi le punem toate laolaltă. Adică amestecăm spanacul călit cu orezul, mixul de lapte şi făină şi mărarul. Se mai lasă cam 15-20 de minute pe foc mic. Unii bagă, spre final, şi la cuptor întreaga compoziţie.
În orice caz, iese ceva de te lingi pe degete. Se serveşte cu şniţele făcute din ciuperci şi varză, la care asortăm nişte castraveciori muraţi (în saramură, nu în oţet). Sănătos şi bun.