Ministerele inutile

Peste câte belele aveam, doar complicațiile astea meteorologice ne mai lipseau. Când se va trage linie și se va face totalul, vom avea surpriza să constatăm că rapsodia asta de iarnă ne costă procente din PIB. Și când spun asta mă refer doar la pierderile cauzate de întreruperea lucrului, a aprovizionării și a transportului de produse în general. Tot atunci vom constata că una dintre responsabilitățile principale în “criza zăpezii” revine Ministerului Transporturilor. Acest minister atârnă, de mult prea multă vreme, ca o ghiulea de picioarele economiei. Nu este prea clar cu ce se ocupă, sau cu ce ar trebui să se ocupe, după cum nu este clar de ce e nevoie de un ditamai ministerul ca să se construiască puținele autostrăzi pe care le avem. Transporturile sunt punctul central al unei birocrații stufoase și sufocante care există pentru a se alimenta pe sine însăși. Pentru că în mod practic, produsul acestei birocrații este insignifiant, nu se operează în mai multe zone prin expropriere de interes public, nu se înviorează cu nimic activitatea constructorilor, obișnuiți să cadă la pace cu ministerul în orice situație, nu se coordonează mai bine activitățile de repunere în circulație a drumurilor. Practic, la acest episod hibernal, rolul ministerului a constat în… închiderea drumurilor, care nici măcar nu cădea în sarcina sa, fiind o chestiune care ținea de autoritățile administrative și de poliția rutieră. S-a ajuns, practic, la paradoxul că, având ceva mai multe drumuri, avem mai multe probleme administrative și cheltuieli mai mari de întreținere și repunere în funcțiune decât în țările care se confruntă cu aceste fenomene câte șase luni pe an. Simptomatică pentru inadecvare și ineficiență mi se pare și inițiativa noului ministru care crede că rezolvă problemele trimițând la Curtea de Conturi contractele drumarilor. Nici măcar nu era nevoie să-i mai încarce pe oamenii lui nea Nicu Văcăroiu cu o asemenea corvoadă: directorii din minister știu prea bine ce e cu fiecare contract și cum s-a încheiat, astfel încât prestatorul să câștige în orice situație, iar ministerul să piardă de același număr de ori. Ministerul Transporturilor este o relicvă a metodologiei comuniste care, în condițiile unui stat patron absolut, făcea câte un minister pentru fiecare ramură economică. Lucrurile s-au schimbat, dar organigrama a rămas. De portofolii precum Transporturile, Turismul și Dezvoltarea, Economia este nevoie doar pentru a da lefuri bune clientelelor de partid și pentru a exercita controlul asupra unor zone ce n-ar trebui să se supună decât mcanismelor pieței.