Mingicarul Alecu!

Invitat la emisiunea „Novanta Minuti” de la NovaTV, Ion Alecu, simbol al fotbalului brașovean, a vorbit deschis despre viața fotbalistului din anii 1960-1970, dar și despre personalitățile din lumea fotbalului pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei de jucător și antrenor. Alecu s-a născut în Ploiești în anul 1944. A început cariera sportivă la volei la vârsta de 14 ani. „Așa am dobândit multă mobilitate și detentă”, își justifică alegerea acesta. La vârsta de 15 ani a fost remarcat de câțiva jucători de fotbal de la Petrolul Ploiești care l-au convins să practice fotbalul. „Știam că prin fotbal puteai să faci mai ușor o școală, iar asta a fost una din dorințele mele, să termin școala și apoi să fac și o facultate”. La 17 ani a prins deja echipa mare a Petrolului (câștigătoare a campionatului în sezoanele 1958, 1959 și 1964) fiind convocat la lotul național de juniori, participând la turnee în Olanda, Grecia, Turcia și Iugoslavia. A driblat Steaua! La vârsta de 18 de ani se afla deja în vizorul echipei Steaua București. „Când Steaua vroia un jucător, nu putea să fie refuzată. Ei te luau și dacă nu corespundeai, te trimiteau la echipa a doua, ASA Târgu-Mureș. A venit ordin de la Armată că trebuie să merg la Steaua. Eram în turneu în Ungaria și le-am spus celor de la club că nu vreau să mă duc. Încă din Ungaria, doctorii mi-au pus piciorul în ghips și m-am dat accidentat ca să mă salvez. Cum am coborât din tren în Gara de Vest din Ploiești, doi colonei m-au preluat și m-au dus la Steaua. Cei de acolo mi-au dat ghipsul jos, eu urlam de durere, că m-au învățat și asta, însă cei de acolo s-au prins și m-au trimis la ASA”, spune Alecu. „Eram șapte jucători la loturile naționale!” După un an și patru luni petrecuți la ASA, la insistențele antrenorului Silviu Ploieșteanu, Alecu este adus la Brașov, la pachet cu o altă legendă vie a fotbalului brașovean, Csaba Gyorfi. „Am fost transferat pe o sumă modică, însă a contat foarte mult faptul că cei de la Brașov mi-au promis că aici pot face școala mai ușor. Eu atunci mă gândeam să termin liceul și să fac și o facultate. Nu erau cine știe ce condiții financiare, însă ne dădeau un apartament la patru tineri”. La Brașov, Alecu a evoluat de două ori în trei sezoane în Cupa Orașelor-Târguri (actuala Cupa UEFA). A fost titular în manșa retur de la Brașov împotriva echipei Espanyol Barcelona, echipă la care evolua pe atunci Alfredo di Stefano (ediția 1963-1964). În ediția 1965-1966, „stegarii” au fost eliminați, cu Alecu în teren, de bulgarii de la Lokomotiv Plovdiv (scor general - 2-5). „Aveam o echipă foarte puternică atunci. Dețineam recordul pe echipe la prezența în loturile naționale. Adamache, Ivăncescu și Pescaru la lotul A, Lirca și cu mine la lotul B, iar Șulea și cu Bucur la lotul de juniori.” Iată și una din formațiile de start ale Brașovului din acea perioadă, la un meci Steagu Roșu- FC Argeș 3-1, jucat la Brașov în fața a 15.000 de „stegari”: Adamache-Ivăncescu, Jenei, Alecu, Anghelini-Ghergheli, Cadar, Zotincă, Pescaru-Balint, Gyorfi (antr. Silviu Ploieșteanu) „Gyorfi avea pe atunci o viteză de se oprea în groapa de nisip de la marginea terenului”. După FC Brașov, Iașiul a fost următoarea destinație pentru jucătorul Ion Alecu. „M-am dus la Iași fiindcă vroiam să fac facultatea acolo. Am stat șase luni pe tușă, fiindcă, deși transferul se efectuase, Brașovul nu mi-a dat drept de joc. Așa am pierdut contactul cu loturile naționale. Atunci dacă nu jucai la echipa de club, automat, nu erai convocat”, spune Alecu 30 de ani în slujba echipei FC Brasov! Chiar dacă a avut de pătimit ca jucător din cauza Brașovului, Alecu s-a întors sub Tâmpa cu sufletul deschis și a pus umărul la lansarea unor viitoare talente. „Am început ca antrenor la Centrul de Copii și Juniori. Erau condiții foarte bune atunci, nu ca acuma. Ca antrenor, aveam bonuri de masă de 15 lei. Cu banii ăștia puteai să mănânci trei feluri de mâncare la orice restaurant din Brașov. Oricărui junior care se prezenta la antrenament îi dădeam un bon să mănânce, așa ceva nu se mai întâmplă. Am fost antrenor secund al lui Titi Teașcă. A urmat cea mai frumoasă perioadă, când am lucrat cu Nae Pescaru. Am avut curajul să promovăm șapte juniori la echipa mare. Lor li se adăugau și tinerii care de-abia terminaseră junioratul. Am promovat la echipa mare jucători precum: Stângaciu, Todoriciu și Șanta (portari) Lăcătuș, Mandoca, Pârvu, Andrasi, Bălan și Mihail Marian, jucători care ulterior au ajuns la echipele mari din România. Noi am promovat șapte într-un an, iar cei de acuma nu au curajul să promoveze 2-3, să îi mobilizeze, să îi rodeze și să le dea încredere”, spune Alecu. „Îi controlam pe jucători seara!” „Foca” a fost și secundul lui Proca, despre care spune că a fost un antre-nor foarte sever. „La antrenamentele lui Proca cu echipa dacă asistau 20 de spectatori, el îi punea pe jucători să facă ture de teren în plus, ca să vadă lumea. Pe atunci, brașovenii iubeau foarte mult echipa și erau atașați de noi, chiar dacă uneori făceau și rău jucătorilor. Proca avea chelnerii lui de încredere în tot orașul, care raportau orice escapadă a jucătorilor. Mai mult, suporterii de rând dacă vedeau vreun jucător cum își pierde nopțile, îi spuneau direct lui Proca. Astfel, eu aveam obligația ca fiecare seară la ora 8 să fac turul orașului și să trec pe la casa fiecărui jucător, ca să mă asigur că este acasă. Până terminam cu fiecare se făcea ora 11, iar la ora 12 deja lumea îl anunța pe Proca că au văzut jucători la restaurant. Dacă vroiau să facă ceva organizat, jucătorii mă rugau să fac turul invers, adică din Steagu spre Tractorul ca să aibă ei timp până la 11 să ajungă acasă. Erau vremuri frumoase și jucătorii erau uniți. Nu era diferență între mine și tine că tu iei 15 milioane și eu iau 3, dar eu joc mai bine decât tine. Asta e discordia fotbalului actual. Sunt aduși jucători pe 2 milioane și joacă de 3 lei”. Supărat pe Tamango! Ion Alecu s-a arătat dezamăgit de faptul că Rică (Tamango) Răducanu, colegul său de la lot, și-a însușit anumite merite care nu îi aparțin: „Sunt supărat pe Răducanu fiindcă acum câteva luni a spus la televizor că el a fost aclamat de 85.000 de oameni. An de an aveam turnee în Africa. În acel an am avut un turneu de 40 de zile în care am jucat în majoritatea țărilor. La un meci în tribune erau într-adevăr 85.000 de oameni. În acel meci Rică a fost schimbat la pauză, nu prinsese nicio minge, deci nu avea cum să fie el remarcat. Când s-a încheiat prima repriză, medicul echipei mi-a zis: «Ioane fă-le la urâții ăștia niște jonglerii cu mingea». Toată lumea știa că ce pot eu să fac cu mingea, nu putea nimeni din lot și am început să fac «foca» și alte jonglerii cu opritul mingii pe cap, de i-am înnebunit pe africani, aplaudau și mă ovaționau de s-au mirat toți din delegația noastră când au ieșit de la vestiare. A doua zi, pe străzi și în piețe, pe unde mergeam, oamenii încercau să mă imite folosind portocale în loc de mingi. Africanii sunt fotbaliști foarte dotați, însă joacă mai bine desculți”, spune Alecu „Mitică are multă vrăjeală, dar îi cam iese” Ion Alecu a fost printre primii antrenori care au lucrat sub comanda conducătorului de club Dumitru Dragomir. „Mitică Dragomir a fost adus la Brașov de la Oradea de antrenorul Nicolae Proca. Încă de atunci era un om cunoscut în Federație. Era un băiat isteț, așa cum îl vedeți și acuma, unde a ajuns și de unde a plecat. Adevărul e că și-a făcut cartea de vizită la noi la echipă și imediat a fost luat la Dinamo Victoria. L-am cunoscut și în afara terenului. Nu poți să îi găsești defecte mari pentru că era un om sufletist și chiar dacă îl jigneai, el nu ținea răutate. Era un om uns cu toate alifiile, însă nu își făcea nici un dușman. Întotdeauna, dacă veneai la el și vorbeai pe cineva de rău, el îi ținea partea. Dacă te certai cu el, uita repede și nu era ranchiunos. Aceasta s-a dovedit marea lui calitate și de asta a ajuns el mare. El și acuma, ca și atunci nu bârfește, nu spune concretul, nume, ocolește și are mereu ideile lui. A fost un băiat care a știut să se descurce în viață. Era iubit și de cei de la Partid. Îl chemau la partid să stea o oră, chiar două, ca să îi aiurească cu felul lui de a vorbi de echipă, să le spună cum ar face și ce planuri are. Le-a plăcut generalilor de el și așa Mitică îi aducea la meci. Nu îi era deloc frică de ei. Uneori le și vindea calendare cu echipa. A fost unul dintre conducătorii buni pe care i-a avut Brașovul și fotbalul românesc. Are multă vrăjeală, dar îi cam iese”, spune Alecu. „Mircea Lucescu se ferea de grupul șmecherilor!” Ion Alecu a făcut parte din lotul de tineret 1964 alături de jucători precum Lucescu, Dobrin, Oblemenco, Nunweiler sau Zavoda II. „Când l-am cunoscut pe Mircea Lucescu eram într-un turneu cu lotul de tineret. Era îmbrăcat cu un costum de elev, așa venea mai mereu la lot. Avea o ținută impecabilă și un comportament extraordinar. Se ferea de grupul șmecherilor din echipă. Prefera să fie mai mult singur și avea mereu rebusul în mână sau citea reviste în limba franceză. Asta ne-a ajutat și pe noi, fiindcă îl luam cu noi în magazine să ne traducă în franceză ce vroiam să cumpărăm”, își amintește Alecu. „Conducerea nu are o statistică cu foștii jucători!” Ion Alecu regretă nepăsarea conducerii față de jucătorii care și-au lăsat amprenta asupra istoriei echipei FC Brașov. „Nu m-a căutat nimeni de la club. Ce îmi pare nespus de rău este faptul că au trecut zeci de jucători pe la acest club, însă n-au o statistică cu ei. Am crescut sute de juniori, însă pe conducători nu i-a interesat să aibă un registru cu foștii jucători. Măcar să se laude și ei când vin la stadion și să vadă cu drag colegii de generație cu care au evoluat. Să le spună nepoților și prietenilor: «uite cu cine am jucat eu»”, a declarat, cu regret, Alecu, la emisiunea Novanta Minuti.