Milionari în datorii

Iohannis se mira că Fiscul n-a reuşit să colecteze decât 10% din ce-au confiscat DNA-ul şi instanţele judecătoreşti. Deşi nu era nimic de mirat. Este o realitate cronică. În România se vorbeşte despre milionari şi locurile pe care le ocupă aceştia în topuri. Clasamentele astea se întocmesc după ureche, pe baza unor criterii foarte întâmplătoare. Nici un bogătaş nu-şi ţine banii purcoi în seif sau sub saltea. De regulă sunt băgaţi în proprietăţi sau în diverse afaceri. Aici valoarea este extrem de relativă. O proprietate poate valora mult sau puţin, în funcţie de imponderabilele pieţei. DNA zice că a confiscat o vilă de 1 milion de euro. Aşa ar reieşi din nişte acte. Nimeni nu ştie însă cât valorează aceasta cu adevărat. De regulă, dacă este confiscată nu mai valorează nimic. Pentru că nu mai are valoare de întrebuinţare. O ia statul. Şi ce face cu ea? Bagă bani, dacă vrea să o folosească. Bani pe care în loc să-i câştige şi să-i verse la buget, îi cheltuieşte. Sau poate să o vândă, dacă găseşte fraierul care să dea cât cere statul. Or, aşa ceva nu prea se întâmplă.

Adevărul este că banii adevăraţi, pe care-i agonisesc feluriţi milionari evazionişti care profită de relaţii şi de corupţia din sistem pentru a pune mâna pe contracte pe care le sifonează în folos personal, nu se află în circulaţie. Dacă ajung să fie puşi prin bănci, acestea se află prin felurite paradisuri fiscale unde mâna scurtă a justiţiei române nu ajunge. În realitate, majoritatea celor prinşi cu mâţa afacerilor necinstite în sacul statului sunt milionari în... datorii. Ei iau credite pe care le bagă în felurite proiecte falimentare – gen Bucşaru - şi pe care nu mai au de unde să le dea înapoi. DNA-ul sau DIICOT-ul îi găbjesc, îi descos şi află ce şi cum au furat, trimiţându-i la instanţă pentru frauda de cine ştie câte milioane pe care statul trebuie să le recupereze! De unde? Afacerile proaste nu se pot recupera. Banii ăia sunt pierduţi şi îngropaţi pentru vecie. Or mai fi, ele, nişte sume, pe care „întreprinzătorul” le-a îngropat la propriu, cu gândul să le folosească pentru traiul de după ce iese din subzistenţa asigurată de stat, dar ăia nu mai contează. Ce credeţi că se va întâmpla în cazul mult-mediatizatului dosar al canalizării din Comarnic? Credeţi că banii sifonaţi de Herţanu şi compania stau cuminţi, undeva, şi aşteaptă să fie folosiţi pentru terminarea lucrărilor? Nici pomeneală. Comărnicenii pot deja să fluiere a pagubă după drumul pe care, de bine de rău, se mai putea circula înainte ca cârpacii de la firmele promovate de Cosma şi Niţă să-l desfunde şi să bage tuburi subdimensionate care nu vor funcţiona niciodată. Iar pentru recuperare vor sta la dispoziţia justiţiei o casă şi o maşină care nu valorează mare lucru. Iar situaţia - pariez - este aceeaşi pretutindeni unde s-au făcut lucrări de acest fel. Reţeta e clasică şi cine a eludat-o n-a avut cum să evite falimentul.

Aşa că nu mai fie supărat preşedintele pe ANAF. Sunt lucruri pe care ar fi trebuit să le ştie din experienţa sa administrativă, pentru că mă îndoiesc că pe la Sibiu lucrurile au stat, pe fond, altfel.

De la milionarii în datorii nu se poate recupera decât paguba. De milioane...