„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia…”

„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bigoterie, ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie. […] Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţI”, arată părintele Nicolae Steinhardt, de la care avem şi un decalog al bunei credinţe.
1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru rataţi.
4. Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deşteptăciune e o îndatorire.
6. Biruinţa nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.
8. În viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor.
10. Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.