Curs BNR

1 EUR = 4.9243 RON

1 USD = 4.0623 RON

1 GBP = 5.7176 RON

1 XAU = 243.3369 RON

1 AED = 1.1059 RON

1 AUD = 3.1225 RON

1 BGN = 2.5177 RON

1 BRL = 0.8028 RON

1 CAD = 3.3359 RON

1 CHF = 4.5208 RON

1 CNY = 0.6347 RON

1 CZK = 0.1934 RON

1 DKK = 0.6622 RON

1 EGP = 0.2590 RON

1 HUF = 1.4027 RON

1 INR = 0.0554 RON

1 JPY = 3.6878 RON

1 KRW = 0.3633 RON

1 MDL = 0.2294 RON

1 MXN = 0.2037 RON

1 NOK = 0.4882 RON

1 NZD = 2.8964 RON

1 PLN = 1.0873 RON

1 RSD = 0.0419 RON

1 RUB = 0.0565 RON

1 SEK = 0.4885 RON

1 TRY = 0.4751 RON

1 UAH = 0.1509 RON

1 XDR = 5.8466 RON

1 ZAR = 0.2945 RON

Editia 7476 - 16 iun 03:35

PATINAJ VITEZĂ

Mihaela Hogaş: Fiecare concurs mă aduce mai aproape de calificarea la Olimpiadă şi mă simt din ce în ce mai puternică!

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 03 februarie 2021

Mihaela Hogaş: Fiecare concurs mă aduce mai aproape de calificarea la Olimpiadă şi mă simt din ce în ce mai puternică!

Patinatoarea de viteză a Coronei, Mihaela Hogaş, este tot mai aproape de a-şi îndeplini visul, şi anume calificarea la Jocurile Olimpice. Timpii scoşi de Mihaela Hogaş la cele trei concursuri mari, şi anume Campionatul European şi cele două Cupe Mondiale, îi dau speranţe mari antrenorului Bogdan Stănescu, cel care a subliniat că ce a realizat patinatoarea Coronei în aceste concursuri la care a participat toată elita patinajului viteză feminin, este extraordonar pentru acest sport în România. „Participarea la aceste trei concursuri consecutive, de cel mai înalt nivel, pe durata a trei săptămâni ne-a arătat faptul că suntem foarte aproape de calificarea mult dorită la Jocurile Olimpice. A fost o experienţă foarte benefică pentru pregătirea noastră, care ne-a arătat plusurile dar mai ales unde mai avem de lucrat pentru a ne perfecţiona. Nu este de neglijat faptul că am reuşit obţinerea unui record naţional la 500m, un alt record personal la 1000 m şi locul 11 la Campionatul European de Sprint.

Bogdan Stănescu a subliniat că s-a simţit şi de această dată, atât lipsa unei echipe cu care Mihaela Hogaş să se antreneze în perioada de dinainte de concursuri cât şi a condiţiilor de a practica patinajul viteză la noi în ţară, la nivelul la care îl fac sportivele cu care ei se bat pentru o clasare cât mai bună. „Noi ne-am bătut cu «mâinile goale» cu toată elita patinajului mondial, cu ţări care au echipe mari şi condiţii de a practica patinajul viteză la cel mai înalt nivel, condiţii care nu suportă comparaţie cu ale noastre. Cu siguranţă, dacă aveam un coleg sau doi de antrenament, pe această lungă perioadă competiţională, rezultatele erau mult mai bune. Chiar dacă este un sport individual, în antrenamente ai nevoie de echipă pentru a performa la nivel inalt. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarerea performanţelor noastre, clubului CSM Corona Braşov, Comitetului Olimpic dar nu în ultimul rând echipei pe care o antrenez, pentru profesionismul de care dau dovadă la fiecare antrenament. În continuare ne pregatim pentru participarea la Campionatul Naţional care se va desfăşura în perioada 21-23 februarie la Zakopane în Polonia şi sper să aducem rezultatele pe care le aşteptăm în fiecare an”.

Mihaela Hogaş a accentuat şi ea faptul că participarea la Campionatul European şi la cele două cupe mondiale de la Heerenveen au reprezentat pentru ea lecţii din care a învăţat enorm. „Campionatul European şi cele două cupe mondiale au fost concursurile din care am învatat cel mai mult şi din care plec cu câteva lecţii foarte importante pentru viitor. Din păcate, în aceste trei săptămâni petrecute în Olanda am fost fără colegii mei din echipă şi a trebuit să fac antrenamentele singură, iar asta m-a afectat cumva în pregătire. Cele trei concursuri fugite mi-au adus noi recorduri personale şi un record naţional la proba de 500m. Fiecare concurs mă aduce mai aproape de calificarea la Olimpiadă şi mă simt din ce în ce mai puternică. Ma bucur că sunt într-un continuu progres, în ciuda celor 6 săptămâni în care am avut cea mai grea perioada din cariera mea. Vreau să mulţumesc şi eu familiei, prietenilor, colegilor de echipă, clubului CSM Corona Brasov şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman pentru tot ce fac pentru mine şi de asemenea, antrenorului meu Bogdan Stănescu, cel care a crezut în mine şi m-a repus “pe picioare” după perioada Covid. Merg acasă fericită, încrezătoare şi pregătită pentru Campionatul Naţional unde îmi doresc să îmi apăr titlurile de campioană naţională”, a spus Mihaela Hogaş.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional