Mielul turbat

S-a împământenit în ultima vreme, mai ales de la preluarea puterii de către coaliţia PSD/ALDE, un fel de obicei. Atunci când erau invitaţi feluriţi demnitari în studiourile posturilor de televiziune pentru a fi „intervievaţi” (este un eufemism), aceştia se prezentau ca mieii la tăiere, nereuşind să schiţeze  vreo opoziţie în faţa rechizitoriilor moderatorilor-procurori.  Una dintre explicaţii - cea mai plauzibilă - constă în faptul că o mare parte dintre aceşti noi nomenclaturişti nu se ridica la nivelul poziţiilor ocupate în organigrama statală.
A fost o veritabilă infuzie de oameni nepregătiţi, cu serioase carenţe culturale şi profesionale, promovaţi din cu totul alte interese decât cel public. Pe seama lor s-au clădit câteva reputaţii de jurnalişti „carnivori”, necruţători cu cei pe care îi judecau, ţintuiţi în scaunele de invitaţi şi orbiţi de reflectoarele din studio. Pentru multe dintre aceste victime conta mai mult privilegiul de a fi văzuţi pe sticlă, decât riscul de a se face de râs sau de a se cufunda în ridicol.
Petre Daea nu a făcut parte niciodată din aceste categorii, chiar dacă aparenţele sale rustice i-au derutat pe unii dintre cei care au văzut în el mai degrabă un vector de înţelepciune populară, captiv pildelor şi zicalelor ţărăneşti. Ministrul agriculturii a reuşit însă în scurt timp să depăşească această etapă de bonomie şi să convingă că sub aparenţe se ascundea esenţa unui autentic profesionist a cărui determinare de a face, răzbătea din fiecare acţiune împlinită. Multe dintre lucrurile enunţate şi receptate în varianta lor anecdotică s-au dovedit a fi iniţiative vizionare, încununate de succes. Programele anunţate rând pe rând, despre care majoritatea observatorilor uitaseră că le-au mai auzit odată cu anunţul programului de guvernare, au reprezentat tot atâtea succese, bifate ca atare în beneficiul cetăţeanului. Şi lâna salvată de la groapa de gunoi, şi roşiile timpurii care le-au concurat pe cele din import, şi promovarea emblemei naţionale - oaia - în uzul alimentar al românilor au fost tot atâtea reuşite, nu doar mediatice.
 A fost însă un moment de cotitură: episodul cormoranului. Atunci când intelighenţia micului ecran se pregătea să sărbătorească un nou prilej de ironii, Daea a venit cu artileria grea argumentelor care dezvăluiau o situaţie gravă pe seama căreia nu mai era loc de glumă. O prevedere europeană depăşită de realităţi, dădea prioritate păsăretului ihtiofag în faţa oamenilor, sectorul piscicol agonizând de ani buni datorită imposibilităţii de a reacţiona în faţa unui prădător implacabil. Realitatea faptului că doar în România (situaţia fiind aceeaşi în toată Europa, diferenţiată doar de faptul ca alte ţări au avut inspiraţia să solicite derogări despre care nouă nu ne-a trecut prin cap să le cerem) cormoranii consumă de două ori mai mult peşte decât oamenii, a apărut în toată absurditatea sa. Ministrul a lăsat gluma la o parte şi a luat lucrurile foarte serios Mai întâi într-o emisiune de la TVR în care l-a „ciufulit” exemplar pe miştocarul Cristache şi apoi, la alta emisiune a aceluiaşi post public, în ambele preluând cu aplomb rolul de investigator şi punându-şi la punct cu argumente imprudenţii interlocutori. Un ultim episod al acestei veritabile campanii de repunere a relaţiei media-demnitari într-un cadru echitabil a avut loc miercuri seară la Digi24, când „invitatul” Daea l-a sancţionat pe „gazda” Prelipceanu pentru evidenta se ignoranţă în aspecte importante ale subiectului pus în discuţie: preţurile alimentelor, pesta porcină, politica agricolă în general.
Aurel Baranga, dramaturg celebru de prin anii 50-60 ai secolului trecut, a scris o piesă care s-a bucurat de mare succes. Se numea „Mielul turbat”. Nu mai reţin cu precizie în ce consta subiectul acesteia, dar titlul ei îmi evocă întru-un fel sugestiv evoluţia prestaţiei mediatice (altminteri extrem de densă) a ministrului agriculturii, pe care mă îndoiesc că vreun comentator ( fie el şi CTP, pentru care ministrul a avut chiar un mesaj special în emisiune) va mai avea proasta inspiraţie să îl trateze altfel decât cu maximă seriozitate. Iar modelul său ar fi de dorit să fie urmat măcar de către cei care îşi pot permite, având dotările necesare...