Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 15:22

Mici sau mari? Ce salarii încasează poliţiştii, inspectorii şcolari sau angajaţii din prefecturi

Autor:

Publicat la 02 februarie 2021

Salariile brute ale bugetarilor au crescut cu 25% de la 1 ianuarie 2018. Anul acesta, singura creştere salarială este cea a venitului minim brut pe ţară, la 2.300 de lei. În schimb, nu se anunţă nicio altă majorare pentru angajaţii de la stat, iar premierul Florin Cîţu a anunţat îngheţarea veniturilor, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Ministrul Muncii, Raluca Ţurcan, a dat asigurări că salariile nu vor scădea, dar că vor fi analizate bonusurile acordate, însă până în prezent nu a fost finalizată analiza.

Salariile din Prefectură
Prefectul încasează 10.951 de lei pe lună, net, în timp ce subprefectul are un salariu de 9.126 de lei, iar directorul de cancelarie are 6.175 de lei şi secretarul de cancelarie, 4.210 lei. Un consilier câştigă între 3.244 de lei şi 5.612 lei, în funcţie de gradul său. Un referent principal obţine, lunar, în mână, 2.951 de lei, iar un referent superior are până la 3.206 lei. Şoferul poate încasa de la 2.985 de lei până la 3.823 de lei.
La capitolul ordine publică şi siguranţa naţională, ofiţerii de poliţie cu funcţii de comandă câştigă de la 5.957 de lei la 7.771 de lei, ofiţerii de poliţie iau de la 3.602 lei până la 6.832 de lei, iar agenţii de poliţie încep de la salariul de 2.351 de lei şi ajung la 4.585 de lei, potrivit grilei de salarizare publicată de Prefectura Braşov.

Cheltuielile Consiliului Concurenţei
Preşedintele Consiliului Concurenţei are rangul de demnitar şi salariul de bază de 21.840 de lei, lunar. Vicepreşedintele şi consilierul de concurenţă sunt tot demnitari şi încasează 19.760 de lei, respectiv 16.640 de lei.
Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt înalt funcţionari publici şi au salarii de 13.841 de lei, respectiv 12.566 de lei, la care se adăugă sporul de condiţii vătămătoare, de 1.923 de lei şi sporul pentru informaţii clasificate, în cuantum tot de 1.923 de lei.
La funcţii publice se încadrează directorul general, cu un salariu de circa 15.000 şi două sporuri, în valoare fiecare de câte 2.262 de lei, pentru condiţii vătămătoare şi informaţii clasificate.
Inspectorul de concurenţă poate fi asistent, principal sau superior, iar salariile fiecărei categorii variază, de asemenea, în funcţie de gradaţie. Astfel, venitul lunar începe de la 7.538 de lei şi poate ajunge până la 10.040 de lei, iar sporurile pornesc de la 1.131 de lei şi ajung la 1.624 de lei.
Venitul lunar al unui consilier debutant este de 4.691 de lei, iar sporurilor sunt de 660 de lei, în timp ce un consilier superior încasează 7.284 de lei şi sporuri de 1.093 de lei.
Din funcţiile contractuale, şoferul ia de la 3.605 lei până la 4.592 de lei, iar sporurile încep de la 216 lei şi ajung la 689, luând cele două sume extra, de condiţii vătămătoare şi de informaţii clasificate
Funcţia contractuală de consilier se remunerează între 6.000 şi 7.800 de lei, la care se adăugă bonusurile, iar cea de consilier pe afaceri europene, cu 7.189 de lei cu bonusuri de 931 de lei, potrivit grilei publicate de instituţie.

Salariile poliţiştilor
Poliţiştii locali, aflaţi în subordinea primăriilor, precum consilierii, câştigă, în funcţie de nivelul studiilor şi de gradaţie, între 2.855 de lei şi 6.700 de lei. Astfel, un poliţist debutant, cu studii medii, ia lunar de la 2.855 de lei până la 3.558 de lei, în timp ce salariul unui poliţist cu grad superior porneşte de la 3.814 lei şi ajunge la 4.750 de lei, plus indemnizaţie de hrană şi vouchere de vacanţă, oferite anual, în cuantum de 1.450 de lei.
Studiile superioare îi aduc unui poliţist debutant un venit lunar mai mare, care poate începe de la 3.546 de lei şi ajunge la 4.418 lei. Odată cu creşterea gradului profesional se majorează şi venitul, variind între 5.375 de lei şi 6.696 de lei. Se adăugă, bineînţeles, indemnizaţia de hrană şi voucherele de vacanţă, potrivit grilei de salarizare publicată de Primăria Sectorului 6.
Un agent de pază încasează, lunar, de la 2.721 de lei până la 3.390 de lei, unde se adăugă un voucher de vacanţa de 1.450 de lei.
În schimb, agenţii de poliţie din Inspectoratul General al Poliţiei Romane (IGPR) câştigă de la 1.939 de lei până la 4.665 de lei. Ofiţerii de poliţie fără funcţie de comandă din IGPR câştiga de la 2.105 lei până la 6.902 lei, net. Salariul celor cu funcţii de comandă porneşte de la 4.548 de lei şi ajunge la 10.120 de lei, potrivit tabelului de venituri salariale din august 2019.

Veniturile inspectorilor şcolari
Inspectorul şcolar general câştigă, lunar, 12.830 de lei, brut, din care salariul de bază este de 9.217 lei, la care se adăugă gradaţia de merit în valoare de 2.137 de lei, sporul de suprasolicitare sau de complexitate, de 1.129 de lei şi indemnizaţia de hrană, de 347 de lei. Adjunctul său câştiga un salariu similar, de 12.051 de lei, adică 7.050 de lei, net. Venitul realizat de un inspector şcolar variază între 8.765 de lei şi 11.687 de lei.
Consilierul juridic are un salariu de 6.544 de lei, brut, auditorul intern obţine de la 6.200 la 7.100 de lei, iar un consilier cu studii superioare, de la 5.819 lei la 6.544 de lei.
Câştigul unui referent cu studii medii este de 4.323 de lei, iar cel al unui referent de specialitate este de 5.506 lei brut, adică 3.220 de lei, în mână, potrivit grilei de salarizare publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Salariile din Agenţiile de Plăţi şi Inspecţii Sociale
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăti şi Inspecţie Socială din Sibiu ia, în mână, lunar 8.024 de lei. În funcţie de gradul profesional, salariul unui consilier juridic superior porneşte de la 4.170 de lei şi ajunge la 4.482 de lei.
Un inspector superior obţine pe lună între 3.944 de lei şi 5.237 de lei. Un consilier superior are un venit lunar de 5.080 de lei. Un inspector social superior poate încasa între 4.108 lei şi 4.412 lei. La aceste venituri se adăugă sporul de condii de muncă, care începe de la 260 de lei şi ajunge la 915 de lei, indemnizaţia anuală de hrană, de 4.160 de lei şi voucherele de vacanţă, de 1.450 de lei, potrivit Ziare.com.

+0 -0

Comentarii

'cristian'

2021-02-02 06:45:58


'Aici este vorba numai de salarii dece nu scrieti si despre sporuri?'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie