Mezinul din Braşov al echipei „de pe altă planetă” care a uimit Grecea

Echipa Libertatea a înnoptat la Prokopi, Evia, la poveşti cu o parte dintre cei 108 pompieri români. Alături de alte sute şi sute de pompieri greci, disipaţi în păduri şi munţi, românii încearcă să stăvilească flăcările care s-au întins în Evia, o insulă lungă de 180 de kilometri şi lată în unele porţiuni de peste 40.
 
Prima observaţie de la faţa locului
Pe internet, pompierii români sunt numiţi extratereştri de presa grecească, „oameni care parcă vin de pe altă planetă”. Românii în roşu, de la ISU, i-au impresionat pe grecii în nevoie prin felul în care folosesc tehnica, dar şi pentru că „viteza, organizarea şi reflexele instinctive sunt uimitoare”. Când ajungi printre ei, ca orice meseriaşi, românii admiră sculele altora.
În sălaşul lor din Evia, pompierii români mărturisesc că i-au impresionat dotările tehnice ale confraţilor de breaslă din Grecia.
„Au avioane, elicoptere şi reacţionează rapid şi organizat încă de la primele semne de foc. Însă nu pot acoperi terenul, terenul care trebuie bătut cu piciorul. Arunci apă din avion, dar ca să stingi fiecare focar, trebuie să umbli prin scaieţi, să-ţi tai drumul cu motocoasa. Să cobori prin toate râpile. N-am văzut aşa munţi”, spune un pompier de la ISU Bucureşti-Ilfov. Dincolo de comparaţii, stă însă riscul.

Evia, destinaţia oamenilor simpli
Ziua de muncă a pompierului român în Grecia începe când decide vântul. Vântul din Insula Evia, aflată la trei ore de mers cu maşina de Atena şi cam tot atât de Salonic, stă ascuns până la 11. „Toată dimineaţa, nimic, şi deodată, începe să bată şi se stârnesc focurile, n-am mai văzut aşa climă”, povesteşte un pompier din detaşamentul ISU Prahova.
Dintre destinaţiile turistice insulare ale Greciei, Evia, o bucată uriaşă de pământ, era terenul de joacă al oamenilor obişnuiţi, unde veneau mai degrabă turişti greci cu mijloace reduse şi călători independenţi, seduşi de aerul de lume rămasă într-un timp special, al liniştii.
Evia nu e nici pitorească precum Pelionul din nord, nici celebră precum Cicladele din sud şi nici nu s-a filmat aici Mamma Mia, ca pe Insula Skopelos, aflată în est, în larg, dincolo de coastă, şi unde românii ajung cu sutele. Skiathos, dacă vreţi un reper, e cea mai apropiată de Evia, şi i-a furat parcă tot aerul cosmopolit.
Spre deosebire de alte locuri turistice, Evia înseamnă un aer agricol, mulţi măslini şi sate risipite. Au fost factori care au favorizat focul.

Prokopi, baza românească
Cei 108 pompieri trimişi de România să-i ajute pe eleni în lupta cu incendiile de vegetaţie sunt toţi cantonaţi în orăşelul Prokopi, unde au ocupat toate locurile de cazare disponibile.
Prokopi e în miezul muntos al insulei, pe şoseaua principală care traversează Evia de la sud la nord. Nu departe, pe coasta dinspre continent, este Rovies, unul dintre satele de unde oamenii au fost evacuaţi cu feriboturile, lăsându-şi în spate casele şi livezile cu măslini pârjolite. Unii dintre copaci aveau sute de ani.
Adunarea pompierilor români în careu se face dimineaţa, la ora 7, în curtea şcolii, care a fost transformată în cazarmă. Ferite de soare cu o prelată, sticlele cu apă sunt rânduite, ca orice rezervă strategică, lângă autospeciale.
Apa şi mâncarea sunt donaţii de la locuitorii din zonă. Oamenii vin cu maşinile şi lasă caserole cu salată de cartofi, cutii cu lapte, apă plată. „Laptele a stat şi ne-a aşteptat în căldură, s-a gătat, nu mai e bun. Sunt foarte mulţi voluntari şi asta ne-a uimit, reacţia asta de recunoştinţă. De obicei, la intervenţii, oamenii sunt supăraţi pe noi, că de ce venim prea târziu, când arde deja”, râde amar un pompier din Prahova.

„Sunt buşteni care încă fumegă”
Miza desfăşurării de forţe din Insula Evia, unde de la malul mării urci direct pe munte, e ca focul să nu treacă drumul care împarte zona în două şi să nu ajungă la partea mai dens populată şi mai frecventată de turişti. „Deocamdată, aici, în zonă, nu mai e pericol. Sunt buşteni care încă fumegă, dar totul în jurul lor e ars şi nu mai e pericol ca focul să se extindă”, explică maiorul Florin Opriş, ofiţer monitorizare intervenţii.
Ziua de muncă a pompierilor români se sfârşeşte după lăsarea întunericului, după ce se asigură că în zona pe care au acoperit-o nu mai sunt focare. Autospecialele coboară spre drumul principal şi pornesc împreună spre baza de la Prokopi.
Unii se spală întâi la tulumbă, alţii se reped spre sticlele de apă aduse de voluntari. Vermorelele, rezervoarele portabilele cu apă, dotate cu un furtunaş, pe care pompierii le cară în spate, sunt strânse grămadă în iarbă.

Mesaj pentru Braşov: „Cei de acasă să nu-şi facă griji”
Cel mai tânăr dintre cei 108 este din Braşov şi are 20 de ani. Se numeşte Andor Bidiga, absolvent al Şcolii de Subofiţeri. „Nu mi-e frică, pentru că sunt antrenat, suntem bine pregătiţi şi am mai fost la intervenţii grele la mine în judeţ. Cei de acasă să nu-şi facă griji”, spune tânărul blond, căutând aprobare în ochii camarazilor.
„Ploi de cenuşă? Da, au fost, întinsesem un tricou la uscat şi l-am luat plin de cenuşă, negru”, intervine un pompier din Sălaj.
Prin pădurea pe care au salvat-o de la foc pompierii români se întinde un fum albastru. Pe trunchiurile arborilor se văd crestături în dreptul cărora sunt ataşate pungi în care se strânge răşina.
„Alea sunt pungi cu tămâie. De asta şi arde aşa tare, pomii ăştia au înăuntru un suc care se aprinde, m-am uitat şi eu înăuntrul lor, de curiozitate”, spune maiorul Opriş.
Miroase ca într-o mare catedrală în aer liber, din care au fost evacuaţi sfinţii. În curtea şcolii, la lumina becurilor de stradă, pompierii români stau pe treptele porţii sau în foişoare, la aer. Focul îl pot opri, dar în faţa căldurii sufocante din pământul democraţiei sunt oameni ca toţi oamenii.