Metoda haiducească de combatere a coronavirusului

OMS, această organizaţie internaţională care îşi dovedeşte tot mai des inutilitatea, pe bani buni de la Gates şi Bloomberg, o dă din nou în bară recunoscând că modelul suedez de abordare a pandemiei a fost mai bun decât cel pe care chiar băieţii aceştia de la Geneva l-au recomandat. Adică o abordare mai puţin dramatică, menită să nu sacrifice tot organismul pentru salvarea unui organ.

Acum nu este nici prea clar în ce măsură ceea ce au făcut suedezii a fost o reuşită, pentru că piesa nu s-a terminat ca să poată izbucni aplauzele. Mai ales ca ceva  asemănător s-a încercat prin Olanda şi Marea Britanie, dar fără succes.

Pentru tratarea infernalei maladii s-au a făcut remarcate două metode: una „haiducească” şi alta de „mezalianţă”. Metoda haiducească s-a manifestat prin retragerea populaţiei valide la adăpost în munţi  şi prin incendierea caselor şi otrăvirea fântânilor pentru  ca virusul cotropitor să se epuizeze din lipsă de resurse şi să se mulţumească cu prizonierii oricum lipsiţi de şansă. Din codrii frăţeşti populaţia a aşteptat, lihnită de foame şi de sete, ca inamicul să se retragă, pentru a se putea relua viaţa dinainte, dar abia după ce se va reuşi să înalţe alte case şi să sape alte fântâni.
Metoda „mezalianţei” este cea experimentată de-a lungul istoriei când cetăţile renunţau la rezistenţă şi la suportarea unui asediu din care nu era sigur că ar fi ieşit prea bine Deschizând porţile şi oferind cotropitorului ofranda cuvenită, prin sacrificii benevole şi prin comuniuni din interes, se salva ce se mai putea, având ca rezultat crearea unor metişi imunizaţi la violenţele de tot felul.

Ceea ce este evident înainte de tragerea liniei şi stabilirea bilanţului final al pandemiei (dacă va exista aşa ceva) este că niciuna dintre metode nu şi a dovedit eficienţa în absenţa unei elementare strategii menită să minimizeze pierderile şi riscurile. Poate că haiducia a reuşit -  nu se ştie însă în ce măsură - să limiteze numărul victimelor, deşi acest lucru poate să se fi produs pentru un orizont de timp limitat, care a prelungit doar vieţile unor categorii de supravieţuitori cu mult mai puţin decât ar fi meritat sacrificiile făcute. Preţul economic se dovedeşte însă deja imens şi nimeni nu este încă în măsură de a-l calcula cu precizie.

Pentru mai multe luni rotaţia Pământului s-a oprit şi ceasul evoluţiei a stat pe loc. Există însă şi un cost politic, imposibil de evaluat pentru moment,care constă într-un regres global al practicilor democratice, prin autorizarea generală a guvernelor se ia măsuri excepţionale care ating aproape toate aspectele legate de drepturile omului. Nu în ultimul rând pe acela al individului de a dispune de propria sa persoană, de propria sa sănătate, pentru că la orizont se arată tot mai ameninţătoare o masivă campanie de aplicare forţată a unor tratamente şi terapii despre ale căror efecte în timp nimeni nu poate fi sigur. Deja una dintre cele mai abuzive şi mai nedemocratice măsuri aplicate aproape general a fost aceea a segregării unei categorii de populaţie pe criterii greu de justificat legal şi uman, despre care va trebui să se discute serios după încetarea pandemiei.