Mesajele trumpiste ale lui Iohannis

Probabil că nu sunt puţini cei care se miră că preşedintelui nu îi atrage nimeni din jurul său atenţia că placa cu PSD, reluată obsesiv în fiecare discurs al său, poate fi neproductivă, subliniind o anumită lipsă de idei prin repetarea obsesivă  a unor slogane de care aproape nimeni pare nu mai ţină seamă, mai ales după trecerea unui an de la ieşirea din scena executivă a „puterii” roşii. Recursul la adversarii social-democraţi în orice conjunctură şi pe orice temă a ajuns chiar subiect de băşcălie prin talk show-uri unde se fac pariuri despre de câte ori va pronunţa preşedintele substantivului „pesedeul”.
Dacă pe cultura politică generală şi pe sprinteneala minţii domoale a titularului de la Cotroceni nu se prea poate pune bază pentru corectarea discursului, poate că ar trebui ca măcar unii dintre consilierii săi să îi semnaleze această direcţie neproductivă, în planul general al campaniei.

Mă gândesc însă că, aşa cum nu trebuie suspectat de prea multă  inteligenţă, preşedintele nu ar trebui bănuit nici de ignoranţă. Direcţionarea consecventă a discursului său în primul rând spre evocarea toxicităţii adversarului şi spre necesitatea eradicării sale din câmpul politic are un scop. Înclin mai degrabă să cred că este o  tehnică bine pritocită prin care nu se adresează întregului popor al cărui preşedinte este, ci exclusiv susţinătorilor consecvenţi, nucleului dur liberal cărora le oferă ceea ce vor ei să audă.

Prin campania sa personală Iohannis nu mai doreşte să atragă alţi votanţi decât cei pe care îi are deja şi pe care se îngrijeşte să îi păstreze, renunţând la o atitudine moderată. Liberalii săi şi-au cam atins  vârful de popularitate înaintea localelor, semi-succesul de acolo marcând un început de deteriorare pe care divergenţele cu principalul aliat - USR-ul - riscă să o accentueze. Obiectivul fundamental al preşedintelui era ca partidul său să obţină la parlamentare peste 50% din voturi, pentru a nu mai fi nevoit să facă concesii unor aliaţi de circumstanţă prin care să-şi altereze programul şi dorinţele. Or, cu cât această perspectivă devine mai imprecisă, cu atât Iohannis îşi va înteţi atacurile la adresa PSD-ului, pentru a suna alarma în garnizoană şi a ţine treaz spiritul de sacrificiu al taberei proprii. Prin tenacitatea cu care nu pierde niciun prilej de a evoca pericolul pe care îl prezintă social democraţia pentru viitorul democratic al ţării, Iohannis riscă conştient o imagine de politician defazat, cu o atitudine desprinsă din modele istorice reprobabile, în schimbul consolidării fanatismului propriilor votanţi.

P.S. Nu vi se pare că aici este ceva din tehnica folosită de Trump? Cu cât succes, vom vedea destul de curând.