banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8761 - 06 oct 20:02

Mercedesul care „scârțâie și trosnește”

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 03 octombrie 2007

Se întâmplă și la case mai mari. Genialele mașini ale nemților – celebrele Mercedes – pot avea defecte, iar un râșnovean a simțit-o pe pielea lui

Se întâmplă și la case mai mari. Genialele mașini ale nemților – celebrele Mercedes – pot avea defecte, iar un râșnovean a simțit-o pe pielea lui. Nicolae Răduț a cumpărat un Mercedes nou, în valoare de aproape 40.000 de euro, cu defecte încă iremediabile. În ciuda prestigiului mărcii, microbuzul Sprinter a ieșit de pe poarta reprezentanței „Casa Auto” Brașov bocănind și scârțâind – după cum spune proprietarul. După șase luni de așteptări, mii de euro pierduți și câteva intrări în service, mașina e încă defectă. Și pentru că seriozitatea nemților nu ne caracterizează, dealerii locali nu i-au pus clientului o altă mașină la dispoziție… Cel mai nou Sprinter Nicolae Răduț, de 53 de ani, din Râșnov, deține o societate de transport de persoane. Pentru că lucrurile mergeau bine și contractele se înmulțeau, bărbatul a decis să-și mai achiziționeze un microbuz. S-a gândit la fiabilitatea germană și a ales cel mai nou model de Mercedes Sprinter – în valoare de aproape 40.000 de euro. „Am cumpărat mașina în luna mai. Trebuia să mi-o aducă pe data de 17, însă au întârziat cu livrarea ei. A adus-o pe 26, în altă culoare decât cea comandată. I-am lăsat în pace, bucuros că pot să-mi fac treaba”. Băgată în service de cinci ori „După ce am luat mașina, am auzit zgomote ciudate și m-am întors la ei. Mi-au spus că s-ar putea să fie de la amortizor și mi l-au schimbat. Apoi, mi-au spus că de vină este etrierul. L-au schimbat și pe ăla. Nu s-a rezolvat nimic. Apoi, au spus că de vină e sistemul de ghidaj, care au fost modificat la modelul nou. Nu s-a schimbat nimic, iar ei mi-au spus că este un defect de fabricație întâlnit la toate modelele astea și că nu pot să-i mai facă nimic. Deși e nouă, mașina a intrat în service de cinci ori”, ne-a mărturisit Nicolae Răduț. Drept mărturie stă și ultima „Fișă de calitate”, datată 27 septembrie, purtând parafa SC „Casa Auto” Brașov: „S-a înlocuit etrier față stângă și bătaia reclamată de client persistă, se confirmă”. A pierdut 600 de milioane din cauza mașinii „Nu pot să-mi mai desfășor nicio activitate cu ea”, se plânge Răduț, arătându-ne mașina parcată în curte. „Mașina stă în curte și nu pot să o utilizez pentru că zgomotul e mare, e puternic. Parcă bate cu ciocanul. În viraje zici că intru cu 100 la oră, chiar dacă abia am pornit de pe loc. Degeaba le-am pus plasmă și aer condiționat, că pasagerii sunt deranjați de zgomot. Este inadmisibil pentru o mașină nouă să facă așa ceva. Și pentru că o țin nemișcată, plătesc rate la bancă și nici nu mă pot folosi de ea”. Râșnoveanul a calculat pierderi de 600 de milioane din cauza acestei defecțiuni, pe care le poate dovedi oricând. „Chiar astăzi, mașina trebuia să plece cu niște sportivi în Germania, însă eu nu pot să-mi onorez contractul!”. „Este o mașină utilitară, până la urmă” Răduț se plânge că reprezentanții Casei Auto nu s-au sinchisit să rezolve problema, altfel decât mecanic. „Le-am spus să mi-o schimbe, însă ei mi-au dat o adresă de internet, să vorbesc cu dealerul de la București. Mi-au spus că ei nu au nicio posibilitate să mă ajute. Astăzi (luni -n.r.) am fost din nou pe la ei și mi-au spus să o mai aduc o dată în service. Păi eu nu pot să mă plimb toată ziua – ia mașina, du mașina. Uite așa ne tratează firmele mari”. Am încercat să vedem de ce reprezentanții „Casei Auto” nu pot să rezolve problema clientului. Șeful atelierului în care microbuzul a fost reparat a refuzat să ne răspundă la întrebări, spunând că nu este autorizat. În schimb, i-a sugerat lui Nicolae Răduț să se obișnuiască cu zgomotul. „Este o mașină utilitară, până la urmă. Nu este un autoturism unde nu trebuie să auzi nici vântul. Eu am făcut tot ce se putea face. Dacă aș găsi piesele necesare, le-aș pune. Dar ele nu există”. Șeful lui a fost însă mult mai optimist – probabil, de dragul presei. „Nu există defect care nu poate fi remediat. Problema este în curs de remediere, este în curs de cercetare”, ne-a spus, sec, Ioan Kiss, scuzându-se apoi pentru că era în mijlocul unei discuții. Atât de optimist încât a uitat, probabil, că au trecut luni bune de când tot cercetează problema.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie