Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 04:42

Membrii ASFOR se simt trădați de președintele lor, Nicolae Țucunel

Autor:

Publicat la 06 iunie 2012

Frustrări și nemulțumiri în rândul membrilor Asociației Patronale a Forestierilor din România (ASFOR), al cărei președinte este Nicolae Țucunel

Frustrări și nemulțumiri în rândul membrilor Asociației Patronale a Forestierilor din România (ASFOR), al cărei președinte este Nicolae Țucunel. Participanții la ultima Adunare Generală a ASFOR, desfășurată recent la Brașov, acuză faptul că din planul de acțiuni adoptat anul trecut, nu s-a reușit decât schimbarea statutului. Ei îi reproșează lui Nicolae Țucunel lipsa de implicare în bunul mers al Asociației. Pe bună dreptate, din moment ce președintele ASFOR n-a fost prezent la ședința Consiliului Director al ASFOR, organizată cu o seară înainte, fapt pentru care nu s-a putut adopta nicio hotărâre, cu toate că discuțiile au fost substanțiale și au existat multe propuneri de îmbunătățire a activității, venite din partea filialelor ASFOR. De altfel, Țucunel a întârziat minute bune și la întrunirea Adunării Generală, unde au fost prezenți peste 70 de delegați ai firmelor reprezentative din sectorul forestier. În lipsa lui, ședința a fost condusă de vicepreședintele ASFOR care a prezentat raportul de activitate al Asociației, concluzia fiind că din planul de acțiuni adoptat anul trecut de Adunarea Generală s-a reușit doar schimbarea statutului. În luarea sa de cuvânt, Nicolae Țucunel a admis că sunt probleme în privința practicilor legate de activitatea de atestare, care strică imaginea ASFOR, motiv pentru care Asociația trebuie să impună rigurozitate în ceea ce privește această activitate. El a admis că imaginea publică a sectorului exploatării lemnului este dezastruoasă și că se impune alocarea de fonduri pentru acțiuni de promovare a acestui domeniu. De remarcat este faptul că problemele expuse de Țucunel nu sunt noi, ele fiind evidențiate și cu prilejul întâlnirilor anterioare. Cu toate acestea, nimic concret nu s-a realizat, iar președintele ASFOR n-a părut dornic să-și asume nerealizările. Grăbit să ajungă la deschiderea târgului Expowood, Țucunel a închis ședința fără să mai supună aprobării documentele discutate: raportul de activitate, raportul comisiei de cenzori și planul de acțiuni pentru perioada următoare. El le-a spus membrilor ASFOR să trimită propunerile la Consiliul Director, care este forul decizional al Asociației între adunările generale. Pentru mulți dintre forestieri întâlnirea de la Brașov a fost cea mai slabă Adunare Generală a ASFOR la care au participat, ei catalogând-o drept o pierdere de vreme. Având în vedere experiența din ultimul an, membrii ASFOR sunt sceptici că în următoarele luni Nicolae Țucunel, în calitatea sa de președinte, va pune în aplicare planul de acțiuni propus de ei. Frustrările forestierilor sunt mari și derivă din așteptările pe care le au de la conducerea ASFOR, care este asigurată de Nicolae Țucunel, și incapacitatea acesteia de a-i reprezenta, din nerealizările ASFOR și lipsa asumării oricărei responsabilități de către actualul președinte, din problemele cu care se confruntă sectorul și neputința ASFOR de a găsi o strategie de exprimare și acțiune, din imaginea dezastruoasă a domeniului forestier și lipsa de reacție a ASFOR. Mai presus de toate, membrii ASFOR se simt trădați de președintele lor, Nicolae Țucunel, angrenat cu toate forțele în campania electorală alături de PDL. Ei se întreabă dacă nu cumva non-combatul ASFOR are legătură cu candidatura lui Nicolae Țucunel, susținută politic de PDL într-un mod deloc discret și dacă statutul Asociației nu definește cele două calități ale șefului acesteia ca fiind incompatibile. Forestierii se tem ASFOR nu mai reprezintă o miză pentru Nicolae Țucunel, din moment ce interesul său este să ocupe funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov, și că prestația lui în fruntea Asociației înseamnă doar demagogie și exercițiu de imagine.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie