Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 22:09

Medicul Baloş, la judecata poporului

Autor: George ALDEA

Publicat la 08 noiembrie 2021

Apărat de un director de şcoală: „Sper să ajungeţi într-o zi pe mâna lui”. Ce-i răspunde „acuzarea”

Medicul Baloş, la judecata poporului

Chirurgul braşovean Sorin Baloş, arestat pentru şpaga de 10.000 de lei cerută şi încasată de la o pacientă, şi-a găsit şi susţinători în spaţiul public.
Printre cei care i-au reproşat poliţistului braşovean Marian Godină implicarea în organizarea flagrantului s-a numărat şi o profesoară de geografie, Viorica Timiş, directoare la Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Sighetu Marmaţiei. „Fapta este de judecat, dar profesionalismul este foarte bun. Sper ca Godină să ajungă într-o zi pe mâna lui”, a scris profesoara într-un comentariu pe pagina poliţistului.
În replică, Marian Godină i-a dedidat o postare: „Este comentariul unui director de şcoală, un om care se ocupă, sau ar trebui să se ocupe, de educaţia viitorilor adulţi ai acestei ţări. Mi-e greu să pricep ce e în mintea acestei doamne şi mi-e şi mai greu să înţeleg cum poate dumneai să educe. Cum educaţi, doamnă, un copil, când dumneavoastră sunteţi capabilă de a-i dori cuiva o boală? Cum educaţi, doamnă, un copil, când dumneavoastră încurajaţi corupţia? Ce i-aţi spune, doamnă, unui copil care ar veni la dumneavoastră şi v-ar spune că un medic i-a cerut părinţilor lui o sumă egală cu 12 venituri lunare ale lor, doar pentru ca el să se lăfăie în lux? Pentru obiectivism, puteţi înlocui medic cu poliţist. L-aţi îndruma să se împrumute, pentru că medicul/poliţistul e foarte bun profesionist?”, a scris Godină, printre altele.
Poliţistul I-a explicat că nu a făcut acest gest pentru el („Să nu credeţi o clipă că lui Godină, în cazul în care va avea nevoie de medic, va avea vreunul curaj să-i ceară vreun leu. Nu va primi nici dacă eu aş insista), ci „pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, pe cei mulţi şi necunoscuţi care «nu au pe nimeni» şi cărora li se cer bani pentru care ei trebuie uneori să-şi vândă casele. Corupţia trebuie eradicată pentru elevii pe care dumneavoastră îi pregătiţi acum pentru viaţă, nu pentru Godină”.
Un alt comentariu pe care poliţistul braşovean l-a făcut public a fost al unei doamne care a replicat: „Mare păcat, un medic deosebit, acum la judeţean probabil la chirurgie, operează Godină!”.



Arestat
Vineri, 5 noiembrie, s-a judecat şi contestaţia făcută de procurori la decizia  pronunţată pe 3 noiembrie de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, prin care s-a respins mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile şi s-a dispus măsura de arest la domiciliu pentru medicul Sorin Baloş.
Curtea de Apel a desfiinţat sentinţa şi a decis arestarea inculpatului pentru cele 27 de zile rămase din mandat. Sorin Baloş a fost închis în arestul IPJ Braşov.
 


 

Comentarii

'Danusia'

2021-11-09 07:33:41


'Cam astea sunt tarifele aplicate ptr o operație cardiovasculară: 1500-2000euro,suma se împarte cu echipa care operează,inclusiv anestezistul.Judecătoria nu va avea curajul a lua o decizie aspră,vor fi mulți care vor interveni ptr doctor.Ca în marea cazurilor de pănă acum,sentința va fi una cu suspendare. '

'Willy'

2021-11-08 17:55:00


'@cristian, @nicu, @Lucy, sunteti o rusine pentru societate.'

'doinabv'

2021-11-08 16:24:41


'Nu contest profesionalismul dr. Baloş, dar caracterul, sub orice critică. Soţul meu a fost operat de doctorul Baloş în 2016, când era la Tg. Mureş. Şi da operaţia a fost condiţionată, respectiv a cerut 1000 lei pentru anestezie şi 2000 de euro pentru operaţie. După ce soţul meu i-a spus că nu are atâţia bani, a acceptat 1000 euro, urmând să facă operaţia după primirea banilor. Explicaţia d-lui dr. a fost că banii sunt \"pentru echipă\". Se vede că metoda de la Tg. Mureş a venit odată cu dl. Baloş la Braşov. '

'Lucy'

2021-11-08 12:54:03


'Nu am inteles:a conditionat operația de șpagă?Ca după cum a scris Codina omul a fost operat și apoi urma să ducă banii.Putea sa nu-i ducă.Adica: să preferi un medic,să știi că te trece pe lista lui de așteptare și apoi sa-l întrebi pe Godina cum sa faci sa-l bagi la puscarie mi se pare ca esti lipsit de caracter.Deci medicul nu a conditionat actul medic.O sa rămânem cu medici pregătiți ca politistii.'

'ana'

2021-11-08 10:54:23


'nu le mai ajung banii! au salarii enorme, mai mari ca in alte tari UE, si pentru asta tot cer... nu ii intereseaza ca cei de la care cer sunt oameni de rand si fac credite de banca sa se poate trata! sa le verifice conturile si cate vile si apartamente au; pot justifica din salariul oficial?'

'nicu'

2021-11-08 09:58:07


'agentu Godină face pe moralistu, înscenează un flagrant, distruge cariera unei persoane şi lasă alţi pacienţi să sufere, pe urmă se laudă şi aşteptă promovare, majoritatea sunt cei care oferă plicul fără ca doctorul să ceară şi apoi se sucesc că nu e aşa '

'Alex'

2021-11-08 09:47:44


'locul acestui stimabil,este la pușcărie! Fără nici un fel de empatie...așa ceva nu se face...\nFelicitări celor implicați in aceasta actiune!'

'Natura umana'

2021-11-08 08:38:31


'Aici e problema! Natura umană!\nNu e bine ce a facut domnul doctor. Trebuie sa cunoastem natura umana.\nNe scoatem ochii unii la altii si toti suntem la fel, vinovați!\nSa faca ca Zacheu din Biblie! Daca a furat ceva sa dea înapoi impatrit!\nCine e fara pacat sa arunce primul cu piatră!'

'Cineva'

2021-11-08 07:52:20


'Când instituțiile de stat sunt pline de specimenele de mai sus care prin tot corpul lor respira faptul ca nu doresc schimbare la ce sa ne așteptăm. La nimic.'

'cristian'

2021-11-08 06:48:09


'Desi dezaprob coruptia sentinta de arestarea Dr.nu o inteleg,ciudate sant caile justitiei,unul beat circula cu masina si omoara un pieton si nu este arestat 30 de zile nici macar arest la Domiciliu caz pe care eu il consider PERICOL PUBLIC,Doctorul dece executa in arest cele 30 de zile si nu la domiciliu este un PERICOL PUBLIC? interesanta decizia Curti de Apel.'

'DanaBv'

2021-11-08 06:43:57


'Da, e adevarat, mare, mare pacat ca un medic exceptional cum este dr Balos este atat de lipsit de moralitatea, onoarea si demnitatea la care Juramantul lui Hippocrate ar fi trebuit sa-l oblige. Cata diferenta intre acest medic si minunatul OM si medic care a fost Tata Nicu, iubitul nostru doctor Nicolae Olteanu! Dr Olteanu a fost si el un profesionist exceptional, ca si dr Balos, dar cata diferenta de caracter! Procurorul de caz are dreptate, sunt atatia medici care-si fac meseria cu o incredibila daruire fata de pacienti. Fata de toti acesti medici extraordinari, actiunea josnica a dr Balos este o palma peste fata si o tradare. Personal consider ca justa pedeapsa pentru astfel de fapte revoltatoare ar fi interzicerea dreptului de a mai profesa. Dar asta n-o sa se intample, pentru ca exista inca destui care cred ca un asemenea mercantilism lipsit de orice urma de empatie si de respect fata de pacient este un lucru scuzabil, derizoriu. Ramane pana la urma la latitudinea fiecaruia dintre noi daca acceptam sa fim jecmaniti si injositi de asemenea specimene sau nu. '

'Ariana'

2021-11-08 04:38:33


'Locul lui Balos e la pușcărie. Trebuie curățat sistemul de acești spagari fara scrupule,fara empatiesi omenie. Felicitări domnului Godina. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie