Meciul zilei, la Botoșani
Autor: (D.V.)
Publicat la 01 aprilie 2006
Etapa a 18-a care are loc astăzi, de la ora 11.00, are drept cap de afiș în seria I, meciul de la Botoșani, între formația locală și lidera seriei, Ceahlăul, formație care are un avans confortabil în clasament
Etapa a 18-a care are loc astăzi, de la ora 11.00, are drept cap de afiș în seria I, meciul de la Botoșani, între formația locală și lidera seriei, Ceahlăul, formație care are un avans confortabil în clasament. Botoșănenii au început bine returul, din punct de vedere al celor șase puncte acumulate, dar nu se arată a fi o formație care să poată pune probleme nemțenilor. Victoria fără glorie cu Forexul și apoi victoria din prelungirile meciului la Portul, indică faptul că nu se pot considera soliști în fața echipei pregătită de Marin Barbu. „Stegarii” nu se pot împiedica de formația din Suceava, care în prima etapă, în meciul de la o candidată la retrogradare, Callatis, a încasat patru goluri (1-4). O viață mai grea vor avea pădurarii, la Târgoviște, unde echipa locală are o situație deosebit de grea, fiind una dintre echipele candidate la retrogradare. Conducerea clubului de sub Turnul Chindiei mai speră, dar valoarea pădurarilor își va spune cu siguranță cuvântul. La Roman, laminariștii vor încerca să nu-și agraveze și mai mult situația, sperând într-o victorie în compania celor din Năvodari. Două echipe, vecine de clasament, Dacia Brăila și Dunărea Galați, au ca oaspeți alte două vecine de clasament, dar din subsol, Portul și respectiv Callatis, echipe ce se pare a fi condamnate la retrogradare. Un meci echilibrat se anunță cel de la Buzău, unde Gloria nu poate pierde în fața moineștenilor.
Dunărea Galați (6) – Callatis Mangalia (12) (0-2)
Gloria Buzău (11) – Petrolul Moinești (8) (0-2)
FC Botoșani (4) – Ceahlăul Piatra Neamț (1) (0-2)
Dacia Unirea Brăila (5) – Portul Constanța (13) (3-3)
Laminorul Roman (15) – Altay Năvodari (10) (1-3)
Seria a II-a
Studenții au început detașarea de pluton
În seria a doua, victoria studenților la Caracal (logic și normală) ca și accidentele de la Urziceni și Vâlcea, au permis celor din Bănie să-și vadă de treabă și să ia deja avans în clasament. Etapa de astăzi le este din nou favorabilă. În timp ce echipa din Bănie are un meci destul de comod, acasă, cu Astra, urmăritoarele evoluează în deplasare, vâlcenii la Motru, unde minerii nu au voie să piardă, pentru că vor intra în „horă”, iar urzicenii, la Mioveni, unde se câștigă foarte greu. De toate acestea pot profita, în afara oltenilor și petroliștii ploieșteni, care au un meci ușor cu formația sibiană, de pe ultimul loc și pot reveni în actualitate pentru baraj. În zona caldă a nisipurilor mișcătoare se desprind meciurile dintre bucureștenele Inter Gaz și Rapid II, precum și Dinamo II – Dunărea Giurgiu, a căror rezultate pot complica și mai mult situația.
Universitatea Craiova (1) – Astra Ploiești (12) (3-0)
Inter Gaz București (13) – Rapid II București (0-2)
Minerul Motru (9) – CSM Rm. Vâlcea (2) (1-2)
Petrolul Ploiești (4) – FC Sibiu (16) (0-1)
CS Otopeni (6) – FCM Câmpina (7) (2-2)
Dacia Mioveni (5) – Unirea Urziceni (3) (1-1)
Dinamo II București (14) – Dunărea Giurgiu (10) (2-3)
FC Caracal (8) – Juventus București (15) (0-4)
Seria a III-a
Luptă acerbă
pentru locul
barajului
În seria ardeleană, medielenii de la Gaz Metan au reușit desprinderea în clasament. Momentan este mică, de numai patru puncte, dar se pare că programul viitor îi avantajează. În schimb, lupta pentru locul secund al barajului se ascute de la o etapă la alta. Dacă gaziștii au un meci destul de simplu cu fosta mare echipă a orădenilor, Liberty se confruntă cu hunedorenii, care și-a început ascensiunea furibundă de a scăpa de zona „caldă”. Victoria Corvinului asupra celor din Câmpia Turzii (5-1), spune destul. Bihorenii se luptă cu echipa lui Gabi Stan, care are mulți rebeli, pe când studenții de pe Someș merg la conjudețenii din Dej, în speranța de a „cerși” puncte.
Olimpia Satu Mare (12) – Ind. Sârmei C. Turzii (3) (1-2)
Liberty Salonta (2) – Corvinul Hunedoara (13) (2-1)
Gaz Metan Mediaș (1) – UTA Arad (10) (2-0)
FC Bihor (4) – Minerul Lupeni (14) (0-1)
FCM Reșița (6) – Unirea Apullum A. Iulia (14) (0-0)
Unirea Dej (7) - „U” Cluj (5) (0-0)
CFR Timișoara (8) – Unirea Sânnicolau (15) (0-3)
Gloria II Bistrița stă.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu