Meciul de la CC

Pun și eu întrebarea pe care o punea mai deunăzi Nicolae Șerban, fostul consilier prezidențial: ați auzit vorbindu-se de Curtea Constituțională până în „Epoca Băsescu”? Interesa pe cineva prea mult cine și de cine e numit acolo? Răspunsul e: nu! Pentru că această instituție a vegetat până la aruncarea ei pe piața comentariilor și disputelor de către cel de-al doilea episod de suspendare a președintelui Băsescu. Atunci, activii săi susținători au lansat o gogomănie care a prins în mod aproape nesperat la câteva dintre vârfurile politicii europene: noua putere de la București vrea să desființeze Curtea Constituțională! Pentru ambasadorul american Gitenstein și pentru câteva somități de la Bruxelles, între care Barroso și Reding. Curtea Constituțională însemna Curtea Supremă, sau ceva asemănător. În cultura lor politică nu pătrunsese încă noutatea pe care o introduseseră constituționaliștii de la București, în a căror viziune Curtea nu reprezintă o instanță juridică, ci un fel de instituție de arbitraj. Valul odată pornit n-a mai putut fi însă oprit să facă ravagiile de imagine pe care le-a provocat. Onorabilele personaje în robe aproape portocalii s-au văzut, dintr-o dată, pe prima pagină a ziarelor și în topul responsabilităților: de ei depindea schimbarea pe care doreau să o realizeze, cât mai rapid, lupii tineri useliști. În momentul acela, Curtea s-a clasificat, membrii săi au început să-și aducă aminte cine le-a oferit această sinecură și cum datorează recunoștință. Echipa s-a împărțit rapid în probăsiști și antibăsiști, iar votul în chestiuni de importanță esențială n-a mai depins de sfântul text al unei Constituții cu prea multe aproximații, ci de obligațiile asumate prin îmbrăcarea robei. Întâmplarea – oare? – a făcut ca membrii numiți de fosta putere pesedistă să-și epuizeze mandatele și să fie înlocuiți – uneori prin încălcarea grosolană a unor acorduri, cum a fost cazul lui Valer Dorneanu – cu persoane fidele președintelui (fidelitate rezultată și din faptul că Băsescu n-a mai ținut cont de vreo competență – situație în care un fost jurist consult care n-a judecat în viața lui vreun proces, precum Zegrean, a ajuns chiar șef al instituției). Grație unei „trădări” de ultim moment (Aspazia Cojocaru), Curtea a impus, practic, rămânerea în funcție a acestuia, prin validarea unei majorități nereale la referendum. Pornind de la această realitate, noile numiri au căpătat o miză pe care n-au mai avut-o. Cu acest prilej, în operațiunea de înnoire a o treime dintre membri, Băsescu și-a adjudecat din nou majoritatea, plasându-l la Curte pe expertul în drept constituțional Morar, căruia astfel i-a oferit, în contrapartidă, o imunitate de nouă ani, pe care o primise și el de la șeful Parchetului DNA în dosarul Flota, pe zece ani! Odată cu numirea, alături de acesta, a lui Dorneanu și Pivniceru, scorul rămâne de 5-4 în favoarea băsiștilor. Și va rămâne așa până în 2016, dacă între timp nu se va opera vreun „transfer”. Cum a fost cel al lui madam Aspazia, cea amenințată cu moartea...