Meci infernal pentru Rulmentul
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 29 aprilie 2010
Rulmentul Urban Municipal Brașov - Tomis Constanța (Sala Sporturilor - orele 17:00)
Campionatul primului eșalon a ajuns la etapa a 24-a. Când mai sunt trei runde până la finalul campionatului disputele au devenit incandescente la ambii poli ai clasamentului
Rulmentul Urban Municipal Brașov - Tomis Constanța (Sala Sporturilor - orele 17:00)
Campionatul primului eșalon a ajuns la etapa a 24-a. Când mai sunt trei runde până la finalul campionatului disputele au devenit incandescente la ambii poli ai clasamentului. Rulmentistele, chiar dacă nu-și joacă existența pe prima scenă a țării, dispută un meci care poate să le aducă liniște înaintea ultimelor bătălii. Dacă la Galați nu au reușit ce și-au propus și din cauza altor factori decât slăbiciunile echipei, de data aceasta, jucând în fața propriilor susținători, fetele pregătite de Mariana Târcă și Dumitru Berbece privesc cu multă încredere partida. S-au pregătit foarte bine. Au analizat echipa adversă, au studiat acolo unde au greșit la Galați și speră că de data aceasta să reușească ce și-au propus. Nu va fi ușor - dar ce meci poate fi ușor pe acest final de campionat? - mai ales că formația de pe litoral are ca obiectiv accederea în cupele europene. Cum și rulmentistele au de realizat un obiectiv, acela de a eluda divizia secundă, cu siguranță va fi o încleștare deosebită.
La conferința de presă de ieri de la Sala Sporturilor, antrenoarea Mariana Târcă se arăta încrezătoare în potențialul echipei sale. „Este cu siguranță un joc dificil. Le-am explicat fetelor și ele au înțeles. De altfel toate partidele din finalul campionatului sunt grele. Ne-ar fi necesare ca aerul cele două puncte sau chiar unul în ultimă instanță. Cu siguranță, constănțencele vor veni cu dorința de a câștiga pentru că sunt în continuare în lupta pentru un loc de cupă europeană. Sunt lupte serioase pentru cele 3 locuri de Cupă EHF, pentru că este greu de crezut că Jolidon ar putea pierde locul doi care duce în preliminariile Ligi Campionilor. Ne-am pregătit foarte bine. Dușul rece de la Galați, unde m-aș fi așteptat la altceva ne-a trezit la realitate. Lipsa de maturitate la cele tinere, probabil și timorate de agresivitatea jocului, a făcut ca în anumite momente să cedeze. Acum jucăm acasă unde avem aportul publicului. Le mulțumi fanilor pentru sprijinul acordat, contează mult când treci prin momente grele să ai fanii de partea ta. Am tot respectul pentru formația constănțeană, pentru conducătorii lor, care vor performanță, dar și noi suntem într-o situație grea. Ei au obiectiv cupele europene, noi salvarea de la retrogradare".
Din punct vedere al indisponibilităților, cei doi antrenori au întregul lot valid. Astfel, Mariana Târcă și Dumitru Berbece vor tri-mite în teren următorul lot de jucătoare: Cristina Sântămărean, Magda Neagoe, Raluca Borodi - Viorica Pavel, Ana Maria Simion, Roxana Cherescu, Ana Maria Hamciuc, Oana Pătuleanu, Petronica Fedorneac-Melinte, Mihaela Teodorescu, Roxana Marin, Sorina Geapana, Bianca Abramiuc, Kristina Deneș.
În afara meciului din Sala Sporturilor din Brașov, important pentru formația de sub Tâmpa, un alt meci reține în mod deosebit atenția. Este vorba de cel de la Cluj, unde Jolidon va primi replica vecinei de clasament HCM Baia Mare într-o partidă pentru locul secund, care duce în preliminariile Ligi Campionilor. Buzoiencele care evoluează acasă nu pot emite pretenții în compania echipei din Roman, care are șanse mari pentru Cupa EHF.
Programul complet al etapei: Cetate Devatrans - HC Zalău; Oltchim Rm. Vâlcea - Rapid CFR București; "U" Jolidon Cluj - HCM Baia Mare; Știința Bacău - "U" Reșița; HCM Buzău - HCM Roman; Dunărea Brăila - Oțelul Galați.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu