Mecanismul feudal al „banilor pentru partid”

Apariţia numelui lui Gabriel Sandu în dosarul Microsoft i-a nedumerit pe cei care nici nu-şi mai aminteau că purtătorul acestui nume a fost ministru în cabinetul Boc.

Fără nici un fel de background politic, acesta a devenit ministru al Telecomunicaţiilor datorită exclusiv lui Theodor Stolojan, din al cărui cerc de “susţinători” făcea parte încă de pe când era director la fabrica de saltele Relaxa de la Mizil. Ce legătură avea el cu telecomunicaţiile? Absolut nici una. Rostul lui l-au dezvăluit doar cercetările din dosarul care a adunat printre suspecţi alţi patru titulari ai aceluiaşi portofoliu.

Misiunea lui Sandu a fost una singură: să facă bani pentru partid! După o reţetă medievală în care se oferea o dregătorie în schimbul sumelor pe care se puteau extrage din ea. Profesional, unica performanţă a lui Sandu a fost să se facă de râs când a lansat site-ul guvernamental de… 500 milioane de euro! Era evident că habar n-avea despre ce vorbeşte şi că se afla pur şi simplu în treabă.

“Defecţiunea” sa majoră (este, se pare, cel mai “vorbăreţ” inculpat din dosar) a fost determinată de sentimentul pe care l-a avut (prezent în interceptările de dinaintea arestării) că a fost lăsat de izbelişte de către partid, în timp ce alţii erau protejaţi. Spovedaniile sale în faţa duhovnicilor de la DNA alcătuiesc un tablou cuprinzător al mecanismelor prin care activităţile guvernamentale erau transformate în surse de bani negri. Sandu a fost unul dintre principalii “zapcii” ai partidului pentru simplul motiv că reţeta de sifonare viza direct departamentul pe care-l păstorea. A primit indicaţii exacte de la şefi asupra sumelor pe care trebuie să le extragă şi asupra modului în care urma să le împartă. Dacă e să-i dăm crezare (anumite lucruri mai trebuie şi dovedite) şpaga mergea adesea direct în mâinile celor care se ocupau de campania electorală prezidenţială. Pentru că aceasta a fost principala beneficiară a operaţiunii, Sandu intrând în guvern după câştigarea alegerilor de către PDL şi după formarea guvernului Boc. Rostul său în acest mecanism a fost confirmat dealtfel de misiunea pe care a primit-o după despărţirea de PSD, când i-a fost repartizat, ca interimar, ministerul pentru IMM-uri. Un martor ocular îmi relata că noul ministru i-a chemat pe responsabilii de departamente şi le-a cerut urgent o listă a locurilor de unde se puteau “mulge” urgent nişte bani. Lucru pe care l-a şi făcut în luna în care s-a aflat în funcţie.

Dacă doar 10 la sută din ceea ce spune Sandu este real, atunci acesta este începutul unui adevărat dezastru pentru organizaţiile politice în general. Pentru că nici una nu face excepţie de la punerea în mişcare a mecanismelor pe care le descrie fostul ministru. “Bani pentru partid” este pretextul sub care cei implicaţi scapă în buzunarele proprii grosul banilor negri vehiculaţi. Aceştia şi nu donaţiile sau cotizaţiile constituie motorul campaniilor electorale despre care nimeni n-a reuşit până acum să se spună cât costă, de fapt. Iar dacă DNA-ul este chiar atât de independent pe cât vrea să ne facă să credem raportul MCV, elaborat pe baza notiţelor trimise de părţi interesate de la Bucureşti redactorilor de la Bruxelles, ar trebui să deschidă urgent un alt dosar, mult mai cuprinzător şi mai edificator,