Mecanismele şpăgii

Într-un clasament al eficienţei primarilor de sectoare Andrei Chiliman a ocupat primul loc, fără contracandidat. E drept că a şi dispus de cel mai consistent buget dintre cele şase entităţi, dar a şi reuşit prin eforturi personale să dea sectorului o înfăţişare de autentică metropolă. Locuitorii l-au votat de trei ori, punându-i în sarcină câteva dintre cele mai importante facilităţi oferite: anveloparea blocurilor, fără contribuţii din partea locatarilor şi asigurarea salubrităţii, pe cheltuiala primăriei.

Pe baza acestui statut Chiliman s-a instalat în fotoliile de orchestră ale Partidului Liberal, de unde s-a ridicat doar în perioada în care a avut diferende personale cu preşedinţii Tăriceanu şi Antonescu, revenind doar atunci când aceştia au fost scoşi din joc de unificarea cu PDL. A primit funcţia de vicepreşedinte a noului partid liberal ca o recunoaştere a contribuţiei sale majore la finanţarea activităţilor politice prin omul său de încredere, Moisescu. 

şi, iată cum procurorii DNA distrug o altă legendă urbană după aceea a lui Marian Vanghelie. O implicarea în afaceriile cumnatului lui Ponta -minoră- le-a dezvăluit celor de la DNA iţele unei  veritabile reţele prin care primarul şi colaboratorii săi apropiaţi vămuiau banul public de sume colosale- dacă este să dăm crezare primelor estimări. Unii se vor întreba cum reuşea Chiliman să împace cheltuielile publice ale sectorului cu şpaga şi probail că răspunsul îl vom avea cât de curând. Răspuns care indică un mecanism general-valabil, aplicat (teoretic) de marea majoritate a edililor mai mari sau mai mici. Rampa de lansare o constituie contrastele publice, trecute prin filtrul licitaţiilor cu dedicaţie şi urmate de procedurile standard de achitare a comisionului. Acesta- după cum a reieşit din primele cercetari-se împărţea după un algoritm strict, între primar, colaboratorii săi apropiaţi şi partid! Nimeni nu-şi mai face, cred, iluzia că partidele supravieţuiesc din alocaţiile de la buget. Acestea sunt mizilicuri. Grosul vine de la cei pe care formaţiunile politice îi propun şi îi susţin pentru funcţii care aduc beneficii colaterale.  şi aici calculele sunt stricte şi un primar, de exemplu, ştie încă de atunci când candidează cât va trebui să extragă pentru pusculiţa de partid. Bineînţeles că acest lucru  nu se întâmplă doar la PNL. Se întamplă la toate partidele şi este o regulă nescrisă. Ea a reieşit şi din ancheta dosarului „Microsoft” şi va fi prezentă în toate investigaţiile viitoare care, sunt aproape sigure, nu-i vor scuti pe niciunul dintre primarii de sectoare rămaşi, cărora li s-a dus buhul că sunt nu doar foarte bogaţi (nu în declaraţiile de avere) dar şi că erau intangibili prin rolul lor esenţial de alimetatori ai bugetelor negre de partid. 

Concluzia care ar trebui trasă cât mai repede ar fi ca, în loc să ne mândrim că umplem puşcăriile cu corupţi să facem acele reglementari care să nu-i mai pună pe aceştia în situaţii de risc asumat. Iar locul unde trebuie umblat este reprezentat de contractele publice şi de modalităţile de atribuire a acestora. Ne-a spus-o recent şi cu claritate chiar "viceregele" Dean Thompson de la ambasada SUA.