Mecanismele nesimțirii

O recentă emisiune economică de la televiziune încerca să găsească rațiunea pentru care, în plină criză și austeritate, continuă să funcționeze salarii (și pensii) nesimțite. Era invitată o doamnă care bătuse toate recordurile precedente de încasări salariale (avea, ca director al unei instituții financiare a statului, o remunerație de 17 000 de euro pe lună, încasările sale totale dintr-un an ajungând la jumătate de milion de euro!) și care încerca să argumenteze prin responsabilitățile deosebite ce decurgeau din administrarea celor câteva miliarde ale Fondului. Un participant la discuție, provenit din mediul privat, a dorit să pună punctul pe Y: nu doamna e vinovată că a avut (între timp fusese schimbată) leafă mare, bravo ei că și-a negociat bine job-ul; vinovați sunt cei care i-au dat-o, care au considerat justificate pretențiile sale. Într-adevăr, lucrurile cam pe aici se învârtesc: aș fi mai precaut decât dl Boc când aș vorbi despre salariile și pensiile „nesimțite”. În fond, beneficiarii acestora n-au pus pistolul la tâmpla autorităților zicând: nu ne dați cât vrem noi, vă zburăm creierii! Nu: nesimțite sunt creierele celor care au gândit procedeele prin care au făcut posibile aceste sfidări ale bunului simț și al realității. Cei care au creat – cu intenție – premisele ca unii dintre salariații sau pensionarii de lux să poată primi sumele exorbitante pe care le încasează. Împotriva acestora ar trebui să se îndrepte, în primul rând, acțiunea guvernamentală. Să depisteze cazurile de încălcare a unor atribuții și a unor norme, abuzul de reglementare părtinitoare. Desigur, celebrul Geică nu și-a fixat el pensia. El doar și-a mărit leafa și s-a autoangajat ca și consilier propriu, și-a dat toate sporurile posibile pentru ca pe baza acestor cumuluri să poată ieși la pensie cu câteva sute de milioane pe lună. Mai este, însă, un amănunt care trebuie luat în calcul: nu puține dintre reglementări au avut ca autori sau promotori pe viitorii beneficiari! Au creat niște reglementări de care să se poată bucura ei înșiși. Revenind la cazul de la care am plecat: doamna Lulache – căci despre dânsa era vorba - o fi un specialist eminent în finanțe. Dar tare mi-e teamă că lucrul care a contat cel mai mult la numirea sa a fost amiciția cu nevasta premierului și calitatea de nașă de cununie a unui ministru liberal. Iar când a numit-o, cel care a numit-o, s-a gândit și să o protejeze de viitoarele „intemperii”. Cum altfel poate fi înțeleasă larghețea cu care au fost acceptate clauzele care au făcut ca la licențierea sa, cu cinci luni înainte de termen, doamna în cauză și cei doi colegi de doctorat să încaseze compensații de jumătate de milion! De euro! Vă asigur că acest caz nu e singular. Există numeroși alți angajați ai statului puși în funcții bănoase, beneficiari ai unor „asigurări” care fac de preferat o eventuală demitere. Imaginați-vă câți bani se vehiculează în acest mod din bugetul sărăcăcios al statului spre buzunarele și conturile privilegiaților. Gândiți-vă doar câte pensii s-ar fi putut majora doar cu banii cu care a fost compensată doamna Lulache, prietena fostului premier. P.S. Că guvernul Boc e hotărât să repare astfel de nedreptăți ne-o dovedește tot Fondul Proprietatea: noul director, cel care i-a luat locul doamnei cu pricina, fost consilier economic al dlui Boc, a solicitat imperios să nu primească un salariu mai… mare decât cel pe care l-a avut aceasta! Asta modestie! Asta austeritate! Acesta bun simț!