Mecanismele „afacerilor"

Problema celor patru inculpaţi din dosarul Microsoft, recent reţinuţi pentru o lună, se învârte în jurul unui lucru: spălarea banilor obţinuţi din şpagă! Albirea lor. Întroducerea în circuitele financiar legale.

Cu alte cuvinte, grija lor cea mare nu a fost de a-i ascunde, de a-i pune la dăpost şi de a-i folosi fără să trezească bănueli. Aceasta este o mentalitate de borfaşi mărunţi! NIRO, Pinalty şi Cocoş sunt, însă, "oameni de afaceri". Rolul lor este să facă aceşti bani să producă alţi bani şi să-i consolideze în piaţă! În mintea lor, şpăgile constituie investiţii din surse nerambursabile. 

Nu le venea deloc bine să ştie că-i au la saltea şi nu pot să-i folosească decât cu ţârâita. Ca persoane publice, cu anvergură, aveau nevoie ca banii aceştia să circule. Iar toate eforturile lor, din momentul în care au pus mâna pe ei, s-au concentrat pe găsirea de formule prin care şpaga să intre în contabilitatea proprie, în condiţii avatajoase. Adică fără plata de impozite aferente. De aici, toată îngrengătura de ralaţii cu fel de fel de intermediari şi de formule de inginerie financiare, care nu putea să nu transpire şi să nu ajungă unde a ajuns.

Dar meritul principal al acestui episod este că pune în adevărata sa lumină condiţia de om de afaceri (român) de succes. Marea majoritate a afacerilor cu care aceştia s-au instalat în topul celor mai bogaţi concetăţeni s-au făcut în modalităţi paralele sau antagonice cu legea. Fie că au fost achiziţionate pe nimic active ale statului duse intenţionat la faliment, fie că s-au efectuat prestări de servicii obţinute prin contracte dedicate, cu "parteneri" din administraţie, fie că au fost puşi în circulaţie banii negri obţinuţi din tranzacţii oneroase - potenţa financiară n-a fost decât în mică măsură expresia inteligenţei şi abilităţii manageriale. Tot acest sistem a construit o clasă de personaje care au lucrat din greu să-şi susţină bunăstarea şi influenţa prin orice mijloace. Avem deja o listă lungă a celor care, în cele din urmă, au intrat pe mâna procurorilor şi a judecătorilor. Şi nu este vorba doar de antreprenori de lucrări publice, cei care au fost primii la care s-a văzut cât de mult contează influenţa politică, ci şi de cei care au încercat să-şi aproprie această condiţie. Ştefan de la Piatra Neamţ a fost el însuşi un influent lider politic, iar Cocoş şi Dumitru au construit parteneriate temeinice, de familie sau de clan. Crede cineva că fără un astfel de suport Cocoş ar fi ajuns de la "exploatarea" parcărilor, obţinute pe ochi frumoşi, până la afaceri de mare anvergură, sau că Dumitru-NIRO ar fi putut face pasul de la talciocurile din marginea Bucureştilor, spre hotelurile din centru şi spre comerţul internaţional fără susţinerea unei filiere de genul Oprea -Onţanu? Mă îndoiesc...

Afacerile "secolului"(abia început) sunt încă departe de a fi devoalate în întregime. Se aşteaptă cu interes (sau cu teamă) ieşirea pe piaţă a dosarului EADS, unde şpăgile promit să le pună total în umbră pe cele din dosarul Microsoft. Iar, dacă va exista voinţă politică - în primul rând - de a se stopa şi de a se verifica legalitatea mai marilor şi mai micilor retrocedări - vom afla cu mai multă exactitate de ce oamenii unei ţări bogate sunt aşa de săraci...